Conventia din Stockholm din 1972 a pus in evidenta faptul ca zgomotul urban era unul dinrte cei mai agresivi agenti contaminanti prezenti in marile orase si in poligoanele industriale. In ultimii 15 ani procentajul populatiei expuse frecvent la niveluri de zgomote mai mari de 65dB, a crescut pana la 35%, ceea ce inseamna ca o mare parte din cetateni nu sunt corect protejati impotriva efectelor nocive ale acestora.
Zgomotul, din punct de vedere fizic, reprezinta un total de sunete haotice, iregulare si aritmice .
In perceptia zgomotului intervine un nivel inalt de sensibilitate care influenteaza circumstantele personale ale ascultatorului ; de asemenea, la perceptia sunetului contribuie si duratia lui in timp, intensitatea volumului, tipul de spatiu in care se emite si caracteristicile fizice ale auzului uman.
Zgomotul provoaca stres, anxietate, iritabilitate, cresterea frecventei respiratorii, diminuarea capacitatii de concentrare si inclusiv, la persoane mai sensibile, dureri de cap si depresii. Aceste neplaceri pot fi temporare, ceea ce duce la oboseala auditiva, sau permanente. In cazul in care sunt permanente, putem vorbi despre trauma sonora, care la randul ei poate fi acuta sau cronica , in acest ultim caz provocand probleme reale de sanatate.
Se pare ca primariile europene incearca sa actioneze in diferite moduri impotriva contaminarii acustice, dandu-si seama de gravitatea problemei. Se incearca disciplinarea folosirii de alarme si sirene, precum se incearca si protectia deosebita a orelor de odihna, mai ales pe timpul verii. De fapt, chiar au aparut numerose legi si ordine cu privire la protectia mediului, capitolul – zgomot.
In ciuda tuturor acestor reguli, se omite cu precadere un lucru. Majoritatea regulilor au in vedere protectia impotriva contaminarii acustice in interioarele cladirilor. Cum ramane cu exteriorul ? Marea problema vine din exterior; masiva contaminare este generata de trafic, de masinarii si in general de sunete emise de obiecte din exteriorul posibilei victime.
Ca si exemplu, am putea lua faptul ca, peste 50% din denuntiile din Bucuresti, care au ca tema protectia medioambientala, au invocate ca si motiv principal, zgomotul.
O parte din explicatia acestui fenomen este izolarea fonica de foarte joasa calitate a cladirilor. Chiar daca legile si ordinele sunt obligatorii, se pare ca nu se tine cont de ele. S-a constatat ca in peste 50% din proiectele de constructii ale cladirilor, izolarea fonica este ignorata si prost proiectata , iar deficientele se accentueaza foarte tare cand aceste proiecte se transforma in lucrari.
In mediile urbane, cel mai mare contaminant acustic este traficul infernal de masini, urmat de transportul aerian si de liniile ferate. Pe al doilea loc avem sectorul industrial. Apoi urmeaza constructiile de cladiri si case de locuit. Mai avem si activitatile publice, ce-i drept mai rare si mai putin nocive, cum ar fi discotecile, barurile cu muzica, sarbatorile locale si nationale; fara sa uitam bineinteles de problemele cauzate de serviciile de securitate si urgente : alarmele si sirenele.
Cu trecerea anilor, nivelele maxime de zgomot emise de vehicule s-au redus considerabil, dar in paralel, numarul de vehicule care circula pe strazi a crescut alarmant. In acest mod, a doua constatare o anuleaza pe prima : zgomotul este la fel de mare si deranjant.
In ceea ce priveste transportul aerian, este evident ca impactul zgomotului produs de avioane este mult mai mare in imprejurimile marilor aeropoarte, fapt considerabil agravat de relativa apropiere dintre orase si aeropoarte cat si de cresterea experimentata de traficul aerian, atat civil cat si militar.
Conform unor statistici simple, intr-un aeroport principal al unei capitale oarecare din Europa, se efectueaza o medie de 300.000 de intrari si iesiri (aterizari si decolari), lunar. Si retineti.. este vorba despre o capitala, nu o tara.
