Gura Raului, un colt de rai unde oamenii n-au renuntat la valorile traditionale

    Gura Râului, un col? de rai unde oamenii n-au renun?at la valorile tradi?ionale
    Gura Raului, un colt de rai unde oamenii n-au renuntat la valorile traditionale
    Gura Raului, un colt de rai unde oamenii n-au renuntat la valorile traditionale

    In potcoava Carpatilor Meridionali, la portile Cibinului, se afla comuna Gura Raului. Este la o altitudine de 554 metri, strajuita de munti si dealuri. Padurea de brazi coboara pana la marginea ei, inconjurand-o ca o cununa. Frumoasa asezare de pe raul Cibin si-a luat numele dupa felul in care “raul”, cum il numesc localnicii, se smulge din corsetajul rigid al muntilor.

    Ocupatia de capetenie a guranilor in trecutul indepartat a fost lemnaritul. Padurea a constituit, multa vreme, sursa de baza a veniturilor materiale. Abia mai tarziu au inceput sa se ocupe si de agricultura si cresterea animalelor, domeniul in care au facut progrese rapide. Datorita darzeniei localnicilor, aceasta comuna a ramas necolectivizata in vremurile de restriste. “Avem o comunitate de oameni credinciosi, harnici, ospitalieri, care pastreaza vii traditiile specifice satului romanesc, imbinandu-le armonios cu modernul. Iar pentru a arata intregii lumi cat de mult iubesc traditiile, satul a imbracat azi haine de sarbatoare. Toata dragostea credinciosilor fata de Biserica si fata de traditiile locale participa azi la sarbatoarea portului guranesc. Ea se afla la a treia editie. Sarbatoarea ‘Imbraca-te romaneste!’ inseamna si reintoarcerea la meleagurile natale, inseamna reintalnirea cu cei ramasi statornici aici, ce va asteapta in frumosul colt de rai, care va cheama la doine si invartite, la straiele stramosesti, in care se imbina imaculatul alb si catifelatul negru, imprimand puritatea si sobrietatea portului”, spun organizatorii.

    “Gura Raului se prezinta ca o asezare unitara, curat romaneasca, din Marginimea Sibiului. Populatia a ramas pana astazi statornica in credinta, demonstrand un oarecare conservatorism traditional, care i-a permis sa-si pastreze traditiile, obiceiurile, folclorul si mai ales portul national specific guranesc. Cu tot avantul vietii cotidiene, familiile nu renunta la patrimoniul de valori traditionale mostenite. Portul, obiceiurile si traditiile pastrate si transmise cu sfintenie din generatie in generatie nu ne permit sa le pierdem. Sunt mult prea pretioase, fiind chiar o particica din fiinta noastra. Trebuie sa stim ca orice fenomen folcloric este un fenomen religios care ne transmite o modalitate concreta si reala de a experimenta traditia spirituala a umanitatii. La Gura Raului avem doua biserici deosebite. Biserica mica, cu hramul Cuvioasa Paraschiva, ce se pierde in negura vremurilor, datand din anul 1202. Biserica mare, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, zidita din initiativa marelui mitropolit Andrei Saguna, care in vara anului 1847, vizitand Gura Raului, i-a indemnat pe credinciosi sa-si uneasca eforturile pentru ridicarea unei biserici, pe masura ravnei lor. A trebuit sa treaca 40 de ani pentru ca indemnul lui sa se concretizeze intr-o frumoasa si monumentala biserica, numita azi ‘Catedrala Marginimii’. Mai de valoare decat toate lucrarile executate, raman fauritorii lor – oamenii, romanii bastinasi de pe aceste meleaguri, care au transmis din generatie in generatie expresia cea mai fidela a credintei stramosesti si a entitatii romanesti”, spun guranii, potrivit Tribuna.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *