Guvernul, dispus sa cedeze actiunile majoritare la reactoarele 3 si 4 ale centralei nucleare

0
68
Guvernul, dispus sa cedeze actiunile majoritare la reactoarele 3 si 4 ale centralei nucleare

Guvernul va ceda pachetul majoritar de actiuni la grupurile 3 si 4 ale centralei nuclear-electrice de la Cernavoda acelui investitor care va asigura finantarea proiectului de constructie a celor doua unitati, a anuntat premierul Victor Ponta.

„In masura in care exista un investitor care vine si cu banii, ceea ce s-a schimbat fundamental si am pierdut, din pacate, in momente importante a fost ca Romania nu a vrut sa dea cei 51% actiuni la grupurile 3 si 4, ori eu sunt dispus, ca decizie politica, sa acceptam un actionar majoritar in masura in care acest actionar vine si cu banii. Ca e vorba de chinezi, de grupul sud-coreean care s-a aratat de asemenea interesat, cu bratele deschise ii primim, doar sa vina si cu banii”, a spus Ponta la Antena 3, potrivit MEDIAFAX.

Ministerul Economiei va inainta Guvernului un memorandum cu patru variante de continuare a proiectului reactoarelor nucleare 3 si 4 si sustine continuarea investitiei cu actualii investitori si atragerea altora, concomitent cu reducerea participatiei statului.

Proiectul constructiei celor doua reactoare nucleare, evaluat la 4 miliarde de euro, a fost initiat in 2007, iar lucrarile erau estimate sa inceapa in 2010.
Din compania de proiect faceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal Romania, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) si GDF Suez (grup franco-belgian).

Nemultumite de evolutia discutiilor, CEZ, RWE, Iberdrola si GDF Suez au renuntat la sfarsitul anului 2010 la investitie, astfel ca Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns sa detina 86% din firma de proiect. Din firma de proiect mai fac parte Enel si ArcelorMittal.

Dupa retragerea din proiect a celor patru companii, proiectul a stagnat intrucat Guvernul nu a reusit sa atraga alti parteneri in proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here