Programul „Casa Verde”, prin care statul urma sa suporte o parte din cheltuielile de instalare ale unor sisteme de producere de energie alternativa pentru locuinte, a fost amanat pentru o perioada nedeterminata. Ministerul nu exclude chiar varianta anularii acestuia.
panouri solare
Potrivit proiectului, subventia ar fi trebuit sa acopere 90% din investitie, dar cu conditia sa nu depaseasca mai mult de 25.000 de lei. Insa ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat ieri ca programul „Casa verde” nu poate fi sustinut din lipsa de fonduri, chiar daca Administratia Fondului pentru Mediu a intocmit lista instalatorilor validati. Nemirschi a „identificat” mai multe puncte slabe ale acestui program. Unul dintre acestea a fost acela al potentialilor beneficiari care si-ar instala sistemele la casele de vacanta, si nu la locuintele permanente, potrivit Mediafax. In acest context, ministrul Mediului s-a intrebat care ar fi eficienta respectivelor instalatii. Nemirschi a afirmat in final ca decizia in legatura cu Programul „Casa verde” va apartine Executivului, care va trebui sa opteze intre anularea sau redimensionarea, ori revizuirea ghidului. „Personal, propun revizuirea ghidului. Cat poate sa dureze? O luna?”, s-a intrebat ministrul, retoric, adaugand ca oricum, „pana nu da firul ierbii, nu se urca nimeni pe casa pentru a pune panouri”. Nicolae Nemirschi a precizat ca decizia finala va fi luata la nivelul Guvernului, in urma unei analize temeinice a celor trei optiuni.

Sursa: Curentul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here