Hai sa dam mana cu mana toti agrarii din comuna

0
47
Hai sa dam mana cu mana toti agrarii din comuna

Anul 2012 este, printre altele, Anul International al Cooperativelor. Asta a stabilit ONU toamna trecuta, promovand aceste forme asociative drept un model de business capabil sa reduca saracia, sa genereze joburi si sa faciliteze integrarea sociala, sa echilibreze nevoia de profit cu satisfacerea nevoilor si intereselor membrilor sai si ale comunitatilor din care acestia fac parte. Un bun prilej pentru a analiza putin avantajele formelor asociative pentru agricultura din Romania.

Cooperativele, estima ONU in 1994, ar fi asigurat traiul a 3 miliarde de oameni. Astazi, peste 800 de milioane de persoane din intreaga lume au statutul de cooperatisti. Statut care, daca s-ar raspandi mai mult in Romania, ar duce la scaderea preturilor alimentelor – un plus pentru consumatori – si ar consolida pozitia pe piata a micilor producatori. Asa crede si Comisarul European pe Agricultura, Dacian Ciolos, asa cred si vocile alternative din agricultura, concentrate pe sustenabil si local, in conditiile in care statul roman acorda subventii uriase agriculturii intensive, intinsa pe mii de hectare si pe regiuni compactate, iar peste 90% dintre proprietarii de pamant detin, in medie, 3 hectare de teren agricol.

In aceasta schema, cel mai mult au de suferit taranul de subzistenta, care mananca ce produce si mai vinde din produsele conexe gospodariei, si taranul mijlocas sau „de surplus”, cum il numeste antropologul Vintila Mihailescu, adica taranul care a inceput sa alunece si el pe panta saraciei odata cu normele europene rigide care i-au restrictionat accesul pe piata si odata cu criza financiara. Targurile de mici producatori au reusit sa scoata la liman doar o patura subtire de tarani instariti si cu spirit antreprenorial dezvoltat inca dinainte de Revolutie. Mica productie din Romania este si ea in criza. In aceste conditii, activistii si unii specialisti pun accentul pe agricultura traditionala, la scara mica, si pe forme asociative care sa resusciteze mica productie si sa o faca complementara marii industrii, singura capabila, deocamdata, sa asigure o productie de masa, la preturi mici.

De ce ar fi importante asociatiile sau cooperativele agricole? Pentru ca ar ajuta indivizi cu resurse putine sa obtina beneficii pe care nu le-ar putea obtine singuri. Asta intr-un sistem democratic de minim cinci membri care le asigura acestora drepturi si putere de decizie egale reunite in jurul unui obiectiv comun. Acesta poate viza oricare din segmentele lantului de productie sau intregul lant, in functie de nevoi. Cum anumite investitii sunt greu de suportat la nivel individual, spune Tiberiu Cazacioc, unul dintre promotorii miscarii Slow Food Romania, micii producatori se pot asocia pentru a-si construi un singur spatiu de depozitare sau de conservare, in loc sa-si faca fiecare cate unul, si un singur tractor pe care sa-l opereze in comun, nu cinci. In alte cuvinte, s-ar diminua costurile de productie. Altii se pot asocia pe partea de colectare, de distributie sau de promovare si branding.
De exemplu, spune Tiberiu Cazacioc, in loc ca un crescator de vite sa vanda litrul de lapte la colectare cu cateva zeci de bani si sa fie tot timpul frustrat, mai bine se uneste cu alti crescatori de vite intr-o cooperativa care poate produce si branza pe langa, branza primeste un brand, iar brandul poate fi legat de o anumita regiune. „O cooperativa are o dimensiune umana, sociala si geografica”, spune membrul Slow Food Romania. „Oamenii trebuie sa fie apropiati, sa provina dintr-o cultura comuna”. Ceea ce inseamna ca banii pe care i-ar obtine s-ar intoarce in sanul comunitatii, iar producatorii ar pompa mai putini bani in buzunarele intermediarialor si ale supermarketurilor.

Totodata, aflam de pe blogul Banii Fermierului, formele asociative ar spori sansele obtinerii unui credit bancar sau a unei finantari nerambursabile din fonduri europene, cresterea competitivitatii prin aplicarea tehnologiilor avansate, dozarea productiei in functie de cerere, cresterea gradului de comunicare intre fermieri sau intre fermieri si terti, precum si cresterea capacitatii de negociere atat in cazul achizitiilor de bunuri si servicii, cat si atunci cand vine vorba de valorificarea produselor.

Alte initiative de asociere pot merge chiar mai departe, cum o demonstreaza asociatia de tarani Ecoruralis din Cluj, care promoveaza agricultura ecologica si care are un program inedit in care incearca sa atraga agricultorii: distribuie gratuit seminte traditionale oferite de Banca de Gene din Suceava, iar cei care le primesc trebuie sa le inmulteasca si sa le imparta cu altii. „Efectul urmarit e crearea unei comunitati de agricultori autosustenabila din punct de vedere genetic, la adapost de semintele cu copyright, compusa din oameni care isi asuma rolul de gardieni ai patrimoniului genetic vegetal”, spune Monica Stroe, doctoranda in antropologie care studiaza tendintele alimentare.

Apoi, din ce in ce mai vizibile la noi, spune doctoranda, sunt noi comunitati alimentare ale consumatorilor, unele dintre ele – conviviumurile Slow Food, de exemplu – avand o forma asociativa formala. „Aparute ca asocieri de gurmanzi (‘foodies’) uniti de o cunoastere alimentara sofisticata, aceste grupuri pot sa dezvolte – si in unele cazuri acest lucru se intampla deja – un anumit tip de responsabilitate sociala de care pot beneficia producatorii, deoarece hedonismul alimentar poate deschide drumul catre aprecierea hranei ca patrimoniu si a producatorilor sai ca artizani”.

De aici trecem la forme de asociere transversala intre producatori si consumatori, o initiativa in acest sens fiind asa-numita agricultura sustinuta de comunitate (CSA – community supported agriculture). Avantajul ei e ca „presupune un grad inalt de solidaritate din partea consumatorilor”, spune Monica Stroe, „permite contactul direct si luarea in comun a deciziilor”. Consumatorii isi asuma un fel de joc la bursa: investesc o suma de bani la inceputul sezonului agricol, suma pe care fermierii o folosesc pentru a demara sezonul: cumpara seminte si fac muncile agricole de primavara. Pe masura ce diversele culturi ajung la maturitate, consumatorii primesc un cos cu legumele si fructele de sezon.

„Compar investitia cu un joc la bursa pentru ca consumatorul se angajeaza astfel sa suporte si riscul caderii actiunilor sale, ceea ce in cazul nostru inseamna esecul unei anumite culturi din motive meteorologice, sa zicem: grindina, prea multa ploaie, prea multa seceta”, spune doctoranda. „Intr-o relatie conventionala dintre agricultori si consumatorul urban, acesta din urma plateste doar reusitele agricole, si anume ceea ce ajunge deja pe taraba din piata, esecurile si pierderile fermierului ramanand invizibile”. Solidaritatea in sistemul CSA vine din faptul ca producatorul si consumatorul impart aceste costuri, ceea ce pentru producatori reprezinta un fel de polita de asigurare, care sa-i incurajeze sa nu paraseasca agricultura in favoarea altor ocupatii mai putin supuse hazardului.

In plus, acest sistem, pus in practica de ceva vreme de Asociatia Pentru Sustinerea Agriculturii Taranesti din Timisoara si, recent, de Biblioteca Alternativa din Bucuresti, nu este doar responsabil din punct de vedere social, ci sanatos si sustenabil din punct de vedere ecologic. Consumatorul este indemnat la un comportament responsabil fata de mediu: mananca legume si fructe de sezon care nu au calatorit mai mult de cateva zeci de kilometri de la rasad pana in farfuria sa si poate conveni impreuna cu producatorul local ca respectivele culturi sa fie organice.

Tiberiu Cazacioc spune ca succesul unei forme asociative depinde de o mare incredere intre oameni. Aceasta nu exista insa in momentul de fata, desi oamenii sunt liberi sa se ascocieze prin lege. Asta se trage din experienta traumatizanta a cooperativelor agricole de productie (C.A.P.) din perioada comunista, care le-a dat producatorilor doar iluzia ca-si administreaza pamanturile in comun, controlul fiind in mana guvernului. Multi dintre cei care se asociaza o fac de regula pe partea de promovare sau distributie; pe partea de productie fiecare trebuie sa fie pe cont propriu. In plus, a fost subrezita si increderea dintre producatori si consumatorii urbani.

„La o intalnire europeana intre mai multi fermieri si oameni interesati de agricultura sustenabila in care s-a discutat si de asociere, un slovac ii descuraja pe cei prezenti spunand ca nu este posibil sa organizezi cosuri de legume in Europa de Est, pentru ca oamenii sunt reticenti la plata in avans”, spune Monica Stroe. „Pentru anumite categorii de consumatori, increderea poate fi activata de o figura arsa de soare si de niste maini batatorite ale unui agricultor din Voluntari, pentru altii e mai credibila o eticheta de certificare fair-trade si organic de pe un produs brazilian. Eu as adauga la problema increderii si straturile de suspiciune date de discreditarea producatorului roman in ochii oraseanului: nu il mai gasim sau avem impresia ca nu il mai gasim in piete si de multe ori rezultatele muncii lui nu au o valoare adaugata fata de oferta supermarketurilor”.

Ramane de vazut cum va fi restabilita aceasta incredere: de sus in jos, prin reorientarea statului spre mica productie agricola, sau de jos in sus, prin aprinderea solidaritatii si a spiritului civic.

Nota: articol scris de Ionut Dulamita si publicat in numarul 10/ martie 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here