EMANATII – Parfumul Capitalei in zile de arsita
Bucurestiul miroase extraordinar la vremea teilor si a ploii. Udat sanatos jumatate de ora, orasul se vindeca chiar si de duhorile care te imbolnavesc. Sub potop, pina si emanatiile de la Glina isi pierd din consistenta. Toropita de canicula insa, Capitala se ineaca in miresme, dar mai ales in miasme, pina si parfumul de tei (atunci cind e) fiind rapus de mirosurile pestilentiale.
Ne-am deprins atit de mult cu mirosul urit, incit cred ca sintem deja victimele unor mutatii genetice. Doua momente. Un roman ajuns in Elvetia intra pe blogul unuia care se vaita ca Bucurestiul pute si-i marturiseste ca lui ii e al dracului de dor de mirosurile tari de Dimbovita, ca la Geneva sufera de dorul lor si al injuraturii de peluza.
Al doilea moment, la hypermarket. Ins cu privire crunta, atletic, in maiou, trasnind a transpiratie, facea dus cu toate deodorantele disponibile la testare. Scena se lipea de reclama stupida din metrou, la nu stiu ce deodorant: o blonda gen Hollywood, cu o scroafa la subtiori. Morala publicitara: daca duhnesti ca porcul, nu te speli. Dai cu deodorantul alora. Tinerele de virsta profesionalei erau lesinate dupa reclama asta, procedind in consecinta. E drept, poluarea si mirosul urit nu ucid rapid, mai mult, vezi bine, creeaza si nostalgii. Ce nu te doboara te-ntareste. Daca ai ficatul bun. Am batut Bucurestiul ca sa aflam care sint in detaliu mirosurile orasului, pe strazi, pe cartiere. Sa aflam daca mai stim ce inseamna sa miroasa a curat. Chiar asa, stiti cum miros strada, aleile, scarile blocului in care locuiti?
STRADA. Spalata temeinic, ca odinioara gospodinele in fata caselor la curte, strada prinde viata, iar piatra si asfaltul se invioreaza. Udata cu cana sau cratita de angajatele buticurilor, strada capata miros de stropeala. Damfurile fundamentale sint potentate. Jegul stropit la 30 de grade pute milos. Trotuarele miros la fel, chiar daca „pe ansamblu” locuitorii cartierelor verzi, din Drumul Taberei si Militari pina in Titan, din Berceni pina in Tei, Pantelimon sau Colentina, sint fericiti. Amestec mortal de praf, gaze de esapament, saorme, motorina, rahat de ciine, urina (in spatele blocurilor, in ganguri si in refugiile din tabla ale RATB), gunoi dospit, adieri imperecheate besmetic, de pilda, flori de tei cu damf de Protan. Sint mirosurile Capitalei. Capitala de cimpie.
INTRE 7 SI 9 TONE DE PRAF. Pe strazile vechi si inguste din Ferentari, din Bazilescu, din Fundulea, gospodinele stropesc si matura cum au invatat de cind le e neamul in mahala. Pe acelasi tip de stradute, spre Scoala Herastrau, s-au demolat vechile case, s-au construit blocuri de firme, vile, blocuri de locuinte. Peisajul s-a schimbat, metrul patrat de teren costa enorm, dar nu mai matura nimeni. Abia incap masinile salubritatii. Ne-am obisnuit de la o generatie la alta cu mixturi olfactive incredibile, de fetid si de floare, de suav cu miros greu. Ne captusim cu alergii, parem anesteziati definitiv cu picaturi nazale ce-ti iau mirosul dupa folosinta indelungata. Primariile nu platesc spalatul strazilor cu detergenti speciali pentru degresat si parfumat. O fac partial Clujul si Brasovul. La Cluj, spun unii, apa ar fi din Somes, dupa cum la Bucuresti, se jura unii ca au vazut cu ochii lor, apa ar proveni din lacuri sau din Dimbovita. In Bucuresti, declara comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, intra zilnic intre sapte si noua tone de praf. Soarta orasului de cimpie. Lacurile sint solutia naturala care salveaza asezarea, creeaza efectul de pilnie. Cit o salveaza. Dar tine de strategii si costa. Pentru rest exista firme de salubritate. Udatul si aspiratul pe linga kilometrii de masini parcate sint frectii la piciorul cu pricina. Si, de fapt, e vorba de udat sau de spalat? Iar trotuarele nu intra in calcul. In Bucuresti, trotuarele, se stie, nu se spala. Pe Bd. Basarabia, intre patinoar si piata ce se intinde pe de-a lungul gardului Parcului National, trotuarul e o Glina in miniatura, gunoaiele dospite la soare iti intorc stomacul pe dos.
OBOR: PARIZER SI SCORTISOARA. Mihai Bravu spre Bucur Obor. Puzderie de magazine inghesuite la parterul blocurilor, vitrine de buticuri mai amarite sau mai pricopsite, de banci, cu aer conditionat. La intrare, trotuar demolat, praf din sapaturi, praf de cimpie, praf din toate, rahati de ciine. Mirosuri adinci in arsita zilei, ca metalele grele. Sa vrei sa speli trotuarul, n-ai cum, fiindca nu s-a inventat utilajul care sa spele in cratere si sparturi. Intimplare halucinanta. In canicula cu mirosuri grele, o oaza, Cofetaria „Bucuresci”. „Oficiaza” doi domni trecuti de a doua tinerete, in halate albe impecabile, cu mecle de profesori universitari. Negustorie din micul Paris, ilustrata dintr-un album in sepia, cu arome de patiserie ce fac minuni. La doi pasi, Dorel de la drumuri si colegii isi astimpara foamea. Miroase a parizer si scortisoara.
MILITARI: CARASI LA 30 DE GRADE. Piata Gorjului, la doi pasi de statia de metrou. Sub un pin itit Dumnezeu stie cum pe acolo, unul vinde citiva carasi incinsi intr-un plastic, 7 lei chilul si jumate. Sint cam 30 de grade la umbra si comertul merge prost. Linga carasi, o femeie iti baga sub nas gablonzuri, sireturi, agrafe. Ca si banii, agrafele n-au miros, pestele insa aduce a balta puturosa. Spre autostrada se circula bara la bara. Gaze, fum de basculanta. Dincolo de piata, o boare de kebab, tei (inca erau infloriti), apa jegoasa statuta pe trotuar trasnind a canal. Depinde cum vine adierea, te-mbata teiul sau te-neaca duhoarea. Pina la Str. Apusului respiri rar, ca pestii, sa prinzi briza buna. Dintr-o frizerie tisneste odicolonul, mai incolo iti vin din fata o stropeala de asfalt incins, mirosuri vagi de fornetti si adinci putori de la un tomberon lasat in soare. Panou urias din campanie: „Alege la primarie primar de meserie!”. Pina la intersectia cu Margelelor se mai aduna esente din mirodenii de saorma, balegar, tei. Ma repet: de n-ar fi teii si ploile…
LATRINA SECOLULUI. Institutul de cercetari aerospatiale „Elie Carafoli”, aer de autogara cind te-astepti la peisaj de NASA. In fata, o constructie fara virtuti, Politia Veterinara. Si, hodoronc-tronc, alta oaza. Gradina, trandafiri, restaurant, parfum de pini, aer de film rar: Casablanca. Totul se termina la fel de brusc cum a aparut. Vizavi, in fata blocurilor cu mici gradini ingrijite de pensionari, pina in trotuare, o fisie miraculoasa de, fiti atenti: tei, castani, pini, visini, vita-de-vie, duzi. Ramasi de zeci de ani, probabil din gradinile demolatilor. Totul inecat de balariile pe care ar fi trebuit sa le taie Primaria. Inapoi, spre oras, o latrina gigant otraveste aerul: fosta autogara Militari.
BANEASA: FUMUL LUI SANDU COCOSATU. La capatul tramvaiului 5, zona insalubra cu cotete si curti de tiganie. Fumul mititeilor lui Sandu Cocosatu se inalta peste cartier ca fumurile indienilor. E de departe cel mai placut miros din zona, intre aeroport si Lacul Herastrau. Pe un bulevard, Bd. Aerogarii, sufocat de traficul dement spre Soseaua Bucuresti-Ploiesti, gazele de esapament si praful au depasit de mult cotele de poluare amendate chiar si-n Albania. Cartier cu blocuri incinse si verdeata atit cit sa mai absoarba din praf si gazele arse. Desi la doi pasi e Herastraul.
LIPSCANII. Prin anii „30, un arhitect important al Romaniei ar fi fost de acord cu demolarea strazii de negustori. Pe aici trecea tramvaiul, locul era ingust, strategiile de sistematizare nu erau de ignorat. Altcineva, un primar celebru, a vrut sa-l acopere, sa faca un fel de promenada cu magazine multe si femei frumoase. Ar fi fost pionierul mall-ului, inventat astfel de noi, nu de americani. A ramas ceea ce avem astazi. O strada cu trecut pitoresc si cu prezent cenusiu. Ce s-a darimat de la sine a ajuns maidan, unde se demoleaza cu autorizatie nu mai are legatura cu specificul zonei. Spre Banca Nationala, sapaturi arheologice scot la iveala vechi pivnite. Daca proiectele ar avea un sfirsit, Lipscanii si-ar recapata ceva din vechiul parfum. In plina fierbinteala simti mirosul de strada nespalata, igrasia din magazinele vechi, mucegaiul de pivnita, pamintul de sapaturi, mizeriile de maidan. Agrementat pe la jumatate cu iz de mititei fabricati intr-o locanta dubioasa.
COTROCENII. Un arhitect spaniol care ne-a vizitat de curind marturisea: „Mie imi place sa miros orasele. Un oras trebuie simtit fara ghid sau ajutorul hartilor…”. N-a apucat sa miroasa Bucurestii, fiindca se grabea. Fara indoiala ar fi fost condus si in cartierul Cotroceni. Gradina Botanica, Parcul Palatului Prezidential, Parcul Medicinei, Parcul de la Eroilor… strazile pietruite, de la Carol Davila pina la dr Lister. Aerul de Cotroceni se apropie de cel din Kiseleff, de Herastrau. In Gradina Botanica dai 5 lei, dar stii ce tragi in piept: Maslin de Dobrogea, Otetari din care fumau si amerindienii, Corn de Florida, Arbore cu lalele (stimulent cardiac, arborele oficial al statelor Kentuky, Tennesse, Indiana), iarba cosita de curind. In ziua aia, campioana mirosurilor din Gradina Botanica era Aleea stinjeneilor. In treacat fie zis insa, niciodata Gradina n-a avut iarba atit de arsa si balariile atit de inalte cum sint la cascada. In plus, toate cele 17 interdictii afisate la casa sint incalcate intr-o veselie.
Trotuarul ce margineste Palatul Prezidential miroase a incins si praf. Nu-l bate mai nimeni cu piciorul, probabil dintr-un excesiv respect fata de institutie. Si, in fond, ce naiba sa faci de-a lungul unui zid pe o fisie ingusta de asfalt bornata cu un gard de sirma ce taie elanul maidanezilor? E drept, coniferele Palatului se apleaca pe alocuri in afara, cam pe la blocul in care a stat Minulescu, improspatind atmosfera.
DIMBOVITA. Tei, trotuare pustii, apa statuta. Dimbovita nu e nicicum. Nici loc de agrement, nici loc de promenada pe trotuarele inguste, nici canal ca la Amsterdam, unde apa este „spatiu verde”. Singurul agrement, hranitul ratustelor de pe Podul Operei. Pontoanele au crapat sub intemperii, apa e de un verde tulbure si miroase in consecinta. Pe Splai, spre Hasdeu, curti cu mucegai sau gunoaie, praf si benzina arsa. Teii si apa riului nu taie miasmele.
Apropo de Opera! Ceea ce se intimpla in Parcul Operei este temei de jena nationala. In parc, iarba e arsa, pe spatiul din fata institutiei balariile sint de aproape un metru, iar bancile sint scorojite si au lemnul bolnav.
Gangurile
Daca am incerca o analogie cu seismele, cladirile parasite (vezi Hanul Solacolu de pe Mosilor, Autogara Militari), spatele blocurilor si gangurile Bucurestiului ar reprezenta un pericol de gradul 1. Risc de tulburare olfactiva, de la hiposmie (diminuarea sensibilitatii olfactive) pina la anosmie (pierderea totala a mirosurilor). Nu exista nici un gang in Bucuresti care sa lase indiferenti betivii, aurolacii si maidanezii. Exista totusi o exceptie, la Lizeanu, pentru ca zidurile gangului, lipit de un supermarket, fac parte din interesul unui privat care iubeste curatenia. Gangurile contribuie si ele la concentratia pestilentiala.
Conserve cu aer de Bucuresti
De unde ti-ai dori sa ai o conserva cu aer de Capitala? Ca regula generala: cu aerul din luna cind infloresc teii. Unde miroase bine in Bucuresti? In fata cafenelelor cu mese pe trotuar, de pe stradutele discrete de la sosea, din Floreasca, de pe Armeneasca. La intrarea in Krishna Caffe. In fata restaurantelor cochete din case vechi, in magazinele in care ard betigase parfumate. In mall-uri, hypermarket-uri, in librariile distinse. In Gradina Botanica, Cismigiu, Herastrau. In cartierele-gradina, in parcurile mari…
Metroul
Racoarea statiilor, izul de cale ferata si de mucegai din tunel dau bine. Pericolul incepe prin locurile ascunse. E lege: nu te apropia de peretii de la capetele peroanelor. Nespalate, poarta exhalatiile urinei depuse in timpul saptaminii. Dimineata in metrou e parfum. Femeile sint frumoase, dichisite. Lumea miroase bine, peisajul e chiar european. Cosmarul incepe dupa-amiaza. In garniturile vechi te sufoci. Curge apa de pe tine si cauti instinctiv curentul de la geamul deschis. Naduselile (diferite de la individ la individ) ucid deodorantele populare, dulcege si ineficiente. E ora la care apar si indivizii macho, in adidasi, care-si salta muschii pe sub tricourile cu bicepsi, lasind prelungi dire de transpiratie. Iti aduci fara sa vrei aminte ca ne numaram printre tarile europene cu consum meschin de sapun, pasta de dinti si cosmetice.
Igienizare
Madalina Diaconu, estetician, doctor al Universitatilor din Bucuresti si Viena, coordonatoarea unui proiect privind „alcatuirea unei harti a mirosurilor Vienei”, declara intr-un interviu ca un proiect asemanator aplicat Bucurestilor ar trebui sa se concentreze mai intii pe igienizare. O seama de arhitecti colaboreaza cu Primaria imaginind rezolvari urbanistice ale unor zone de trafic intens. Desenele arata bine, aerul pare pur, lacurile ideale. In Bucurestiul din poze se poate respira, fiindca e maturat si spalat. Ca sa pricepem mai exact cum ar trebui sa devina lucrurile, vom arata ca strazile Genevei sint parfumate. Ca la Varsovia cosurile de gunoi sint golite de 8 ori pe zi, ca la Amsterdam gunoiul nu zace mai mult de jumatate de ora pe strada. In Bucuresti si in tara exista o multime de firme ce produc detergenti speciali pentru degresat si parfumat. Pretul nu e deloc mare, iar pentru o tona de apa e nevoie numai de un litru de detergent.
Sursa: Jurnalul National
