Hartile de hazard la inundatii vor fi gata anul acesta

Ministerul Mediului va reduce efectele inundatiilor cu ajutorul unui sistem IT de 77 milioane de euro
Hartile de hazard la inundatii vor fi gata anul acesta

Ministerul Mediului va finaliza hartile de hazard la inundabilitate pentru toate cele 11 administratii bazinale din tara pana la sfarsitul acestui an, a declarat Rovana Plumb, ministrul de resort, in cadrul conferintei Viitorul Mediului, eveniment organizat de gandul.

Hartile de hazard vor oferi informatii punctuale despre inundatii, mai exact, extinderea zonei inundate, viteza apei sau adancimea apei la viituri, informatii corespunzatoare anumitor debite. Pentru elaborarea celor 11 harti de hazard la inundabilitate valoarea investitiilor se ridica la 200 milioane de lei (46,5 milioane euro), a declarat pentru gandul Dan Carlan, sefului Autoritatea Nationala pentru Inundatii si Managementul Apelor (ANIMA).

Citeste si Romania, in topul tarilor cu cel mai mare risc la inundatii din regiune. Cand vor fi gata hartile de hazard la inundatii care ne costa 46 milioane de euro
Elaborarea hartilor de hazard face parte din “Strategia nationala de management al riscului la inundatii pe termen mediu si lung”, adoptata de Guvern in 2010. In document se arata ca in perioada 2010-2011 trebuiau realizate, printre altele, “actualizarea si completarea hartilor de hazard la inundatii si a bazei de date cartografice privind obictivele afectate de inundatii”, precum si “inventarierea si analiza vulnerabilitatilor specifice si a bunurilor expuse riscului la inundatii (mediu, sanatate etc)”.
Totalul costurilor pentru implementarea strategiei este de 17,4 miliarde euro, in perioada 2010-2035.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *