Gigantul spaniol Iberdrola Renovables, liderul mondial in domeniul producerii de energie eoliana, a primit de la Transelectrica licenta de racord la sistemul energetic national a unor turbine eoliene cu o putere totala de 1.500 de MW, anunta compania intr-un comunicat.Iberdrola

Proiectul Dobruja (Dobrogea), care va cuprinde 50 de parcuri eoliene, va fi cel mai mare proiect din lume de acest gen.

Productia va acoperi necesarul de energie pentru aproape un milion de locuinte si va duce la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 2,6 milioane de tone.

Prima ferma, de 80 de MW, va fi functionala in ianuarie 2011, in localitatea Mihai Viteazu din Constanta.

Iberdola are in portofoliu turbine eoliene de 11.294 de MW si produce 6,8 milioane de KWh. In regiune, compania detine parcuri eoliene in Polonia (161 MW) si in Ungaria (50 de MW). Urmeza constructia unor proiecte in Bulgaria si Estonia, iar in Rusia se efectueaza deocamdata masuratori.

In prezent, compania ceha CEZ construieste in Romania cel mai mare parc eolian terestru din afara Statelor Unite, care va avea o putere de 600 de MW. Prima parte, cea de la Fantanele (Constanta),de 347,5 MW, va fi gata in toamna.

CEZ a ridicat deja 70 de turbine la Fantanele

Iberdrola este primul mare producator de eoliene care a primit avizul de racord de la Transelectrica. CEZ mai asteapta o singura decizie pentru a conecta statia de transformare de la Tariverde, de la Fantanele, la reteaua nationala, a anuntat astazi compania.

Pana in prezent, CEZ a ridicat la Fantanele 70 de turbine, din cele 139 care vor face parte din aceasta etapa de proiectului. Restul de 101 turbine vor fi instalate in comuna alaturata, Cogealac.

„Toate autorizatiile, toate conditiile tehnice si cerintele legale au fost indeplinite si singura piesa lipsa in acest moment este aprobarea Transelectrica de a conecta statia de transformare la reteaua nationala. Decizia, aflata acum in mana Transelectrica, este una deosebit de importanta, avand in vedere faptul ca doar aceasta prima conectare din prima parte a proiectului (Fantanele) va aduce in sistemul energetic romanesc o capacitate instalata 347.5 MW de energie eoliana”, spun reprezentantii CEZ.

Romania are in prezent in functiune instalatii eoliene mici de doar 14,9 MW in total, cu un aport nesemnificativ la productia nationala de energie.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here