Abordarea moderna a invelisului de soluri este si va sustinuta de declaratia presedintelui american F.D. Roosevelt, din 1937, in care arata ca, ʺnatiunea care isi distruge solul se distruge pe ea insasiʺ. Procesul de globalizare din ultimele decenii, care a permis aparitia unei presiuni atroce asupra invelisului de soluri pentru unele tari ale lumii, chiar si din Uniunea Europeana, a confirmat actualitatea acestei observatii a presedintelui american. Recentele studii au scos in evidenta faptul ca, in fiecare zi, tarile din UE pierd cca. 252 de hectare de teren din cauza extinderii infrastructurii de transport, sau mai bine spus cca. 1.000 kmp pe an. Ori extinderea acestei infrastructuri se face in detrimentul calitatii solurilor. Comisia Europeana a abordat si acest aspect si, ca urmare a publicat in 23 mai 2011, un raport care identifica cele mai bune practici europene, in scopul limitarii ratei de consum a terenurilor si a efectelor impermeabilizarii solului.
Dezvoltarea economica recenta, care a fost pentru unii un moment de bunastare, a adus, in schimb, un numar extrem de mare de probleme asupra sistemului-sol, care s-au produs in decursul a catorva secole. Amintim aici asa numitul ʺminerit agricolʺ, dar si managementul defectuos al terenurilor agricole. Conform unui studiu recent realizat de Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a Natiunilor Unite (FAO), 1,5 miliarde de oameni depind direct productivitatea si calitatea solurilor, care continua sa se deterioreze in multe zone ale planetei.
Odata cu explozia demografica de dupa cel de al doilea razboi mondial, mai ales in zonele urbane, solurile au fost acoperite de un numar tot mai mare de constructii si de elemente de infrastructura, care au avut ca si efect o „impermeabilizare” a acestora. In urmatorii 40 de ani, peste 97% dintre cei 2,3 miliarde de oameni se vor naste in regiunile slab dezvoltate ale planetei, aproape jumatate (49%) dintre ei se regasesc numai in Africa. Aceasi organizatie mondiala, FAO, a estimat ca 5-7 milioane de hectare de teren agricol productiv se pierd in fiecare an din cauza eroziunii, respectiv, 55% sunt din cauza eroziunii apelor de suprafata si 33% eroziunii eoliene.
Aceste efecte ale degradarii solurilor se reflecta in reducerea productivitatii agricole, un exod de populatii, insecuritate alimentara, deteriorare a resurselor si a ecosistemelor naturale, pierderea biodiversitatii ca urmare a modificarilor asupra habitatului natural etc. Merita retinut faptul ca 22% dintre terenurile care s-au degradat sunt situate in zonele foarte aride sau aride-subumede, in timp ce 78% sunt situate in regiuni umede ale lumii.
Reducerea dramatica a continutului in elemente nutritiv a solurilor, cum ar fi fosforul si potasiul, la care se adauga extinderea suprafetelor de teren afectate de eroziune sunt realele probleme pe termen lung cu care ne confruntam. Insa epuizarea totala a acestor macroelemente din sol, sau aproape totala, ar face imposibila asigurarea hranei a cca. 10 miliarde de oameni pentru alti 50 de ani de acum inainte. Potasiul si fosforul sunt necesare pentru viata fiintelor vii, ele nu pot fi fabricate si nu pot fi inlocuite, iar resursele miniere sunt finite si inegal raspandite in intreaga lume. Declinul continutului de fosfor si potasiu a devenit vizibil doar in ultimii 3-4 ani si este dublat de scaderea utilizarii ingrasamintelor chimice, de la 1,7 mil. de tone in 2000 la 1,4 mil. in 2012. Scaderea utilizarii ingrasamintelor are beneficii, in baza costurilor economice si prin prisma perspectivelor de mediu, totusi, mentinerea starii de fertilitate a solurilor ar trebui sa fie o prioritate nationala.
Un grup de oameni de stiinta de la Universitatea Cornell (SUA) au publicat in scris in revista Science un studiu in care au aratat ca, „eroziunea solului este o amenintare majora de mediu pentru sustenabilitatea si capacitatea productiva a agriculturii mondiale. In ultimii 40 ani, aproape o treime din terenurile arabile din lume au fost pierdute datorita proceselor de eroziune si continua sa fie pierdute cu o rata de peste 10 milioane de hectare pe anʺ. Numai in Statele Unite se estimeaza o cantitate de 40 de miliarde de tone de sol este pierduta in fiecare an.
Ca urmare a acestei situatii ingrijoratoare, directorul general al FAO, Jacques Diouf, a lansat recent un avertisment cu privire la „presiunea asupra resurselor de sol ale lumii si a terenurilor degradate ce ameninta securitatea alimentara a lumii „.
Pana in momentul actual, nu exista un organism legislativ national care sa vizeze in mod specific protectia, conservarea si biodiversitatea solului. Comisia infiintata in acest scop a prezentat inca in anul 2006, cu sprijinul Parlamentului European, o propunere de directiva-cadru privind acest deziderat, de a lansa o lege a solurilor pentru fiecare tara membra. Dar, in ianuarie 2008, un grup de tari format din Marea Britanie, Germania, Austria, Olanda si Franta, au reusit sa blocheze si sa se opuna adoptarii textului final, in special pentru costurile de implementare a acestei legi si de respectare a obligatiilor care decurg din acesta. Totusi, un prim pas a fost facut, in anul 1982, cand a fost adoptata o ʺcarta a solurilor mondialeʺ, in care au fost stabilite principiile de baza si a liniile directoare pentru gestionarea durabila si protectia solului, document aprobat de o serie de guverne si organizatii internationale.
In Romania au existat, mai ales dupa anul 1990, numeroase discutii cu privire la elaborarea unei legi a solurilor, ultima incercare fiind propunerea legislativa privindʺLegea privind utilizarea, conservarea si protejarea soluluiʺ din anul 2011. Asta a venit in completarea faptului ca, in 2010, cheltuielile pentru protectia mediului inconjurator in Romania la nivel national, au fost de cca. 15,5 miliarde lei, reprezentand 3% din PIB, fata de 2,4%, in anul 2009, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS). In schimb, pentru protectia solului si a apelor subterane, doua resurse nationale vitale pentru economie, s-au cheltuit cei mai putini bani, respectiv 425.261 lei.
Necesitatea unei atentii sporite fata de sol ar trebui sa devina prioritara pentru orice organ legislativ din tara noastra, in conditiile unei modificari totale a contextului national si international. Principalele probleme cu care se confrunta invelisul de soluri din Romania, sunt: accelerarea degradarii solurilor ca urmare a intensificarii eroziunii hidrice, acidifierii, alunecarile de teren, salinizarii, acumularii unei cantitati ridicate de argila in orizontul de suprafata, poluarii cu nitrati, cu produse industriale cu caracter toxic (inclusiv cu aplicarea necontrolata a namolurilor orasenesti), existenta unui asa-numit proces de ʺbetonizareʺ ca urmare a cresterii suprafetelor construite si chiar a dezvoltarii infrastructurii de transport.
Odata, cu aderarea la UE si liberalizarea pietei funciare, Romania se confrunta cu un proces de cumparare a unor suprafete mari de teren agricol de catre companii sau cetateni straini, care, in mare parte sunt greu de controlat in ceea ce priveste mentinerea calitatii solurilor pe care lucreaza, atata timp cat nu exista o obligativitate de efectuare de studii pedologice si agrochimice la un interval de 3-4 ani. Solul ar trebui privit ca o avutie nationala si mai putin ca o marfa ce trebuie sa aduca in mod obligatoriu un beneficiu de scurta durata. Daca aceste procese de degradare si de management deficitar al terenurilor agricol va continua, ne intrebam ce se va intampla cu acest suport al vietii, care este solul, peste 2-3 decenii.
Din pacate, anul 2014 surprinde ministerele de resort cu o retea de cercetare si evaluare a starii de calitate a solurilor mult slabita, subfinantata, mai ales a oficiilor de studii pedologice si agrochimice din fiecare judet. Aceste organisme, ce au rol de reprezentant al statului in ceea ce priveste cunoasterea si prezervarea starii calitative a solurilor, se zbat la limita supravietuirii financiare, in conditiile aparitiei unei asa-numite concurente private, in mare parte lipsita de dotare tehnica si specialisti bine formati.
Ori, aparitia legii protectiei solurilor ar trebui sa vina in intampinarea acestor probleme de fond ce privesc calitatea solurilor si supravietuirea institutiilor cu atributii de cercetare, pana nu este prea tarziu. Semnalul de alarma este tras de multa vreme si se asteapta raspunsul organelor legislative pentru a remedia aceste situatii critice si pentru a inscrie agricultura romaneasca in randul celor din Uniunea Europeana, din care facem parte de peste 7 ani.
