Incendiu la groapa de gunoi din Petrila
4 Apr 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
Groapa de gunoi a orasului hunedorean Petrila arde de ieri dupa-amiaza, iar fumul gros a acoperit doua sate aflate la periferia oraselor Petrila si Petrosani. Localnicii spun ca focul a fost pus de gunoieri pentru a le fi mai usor sa imprastie gunoiul, fapt infirmat de administratorul gropii de gunoi, firma Gospodarie Prest Com.

“Nu este pentru prima data cand se da foc la groapa de gunoi, iar noi avem de indurat. Am anuntat autoritatile sa intervina insa nu au facut absolut nimic”, sustin oamenii. “Este fum si foc si vantul bate tare. Groapa de gunoi mai are aviz de functionare pana in luna iunie, dupa care amenda este de ordinul zecilor de mii de euro daca nu va fi inchisa”, sustine preotul Dimitrie Jura, cel care are parohia in apropierea gropii.
Primarul orasului Petrila Ilie Paducel ne-a declarat ca nu a primit nicio sesizare si nu stie absolut nimic, dar va lua legatura cu pompierii. “Nu am primit nicio sesizare legata de groapa de gunoi. Sunt in drum spre Deva, dar voi anunta pompierii sa mearga sa stinga focul”, a declarat Paducel.
S-au aprins cateva lemne
Dan Murgulescu, directorul societatii Gospodarie Prest Com, spune ca acest deponeu este partial inchis, dar ca exista inca persoane care aduc aici deseuri. “Au fost depozitate lemne provenite de la o demolare, iar acestea s-au aprins. Groapa de gunoi de aici este partial inchisa, dar mai duce lumea deseuri pana se inchide de tot, in luna iunie”, ne-a declarat Murgulescu.
Comisarul sef al Garzii de Mediu Hunedoara, Cristian Moldovan, ne-a declarat ca va verifica personal incidentul de la groapa de gunoi, iar, in functie de rezultat, societatile care administreaza deponeul ar putea fi sanctionate pentru poluare.
Nu este prima data cand comisarii Garzii de Mediu aplica sanctiuni pentru modul in care firmele se ocupa de administrarea gropilor de gunoi. Numai in vara anului trecut societatile de gospodarire din Petrila si Petrosani au fost amendate cu 50.000 de lei, pentru ca groapa de gunoi a fumegat zile in sir.
Actuala groapa de gunoi trebuia sa se inchida la sfarsitul anului 2008, insa mai functioneaza partial pana in luna iunie deoarece amenajarea noului deponeu ecologic nu a fost finalizata.
Sursa: Evenimentul Zilei
Pentru mai multe informatii despre amenda, comisarii garzii de mediu, deponeu, deponeu ecologic, fum, gospodarie, gospodarie prest com, gospodarire, groapa de gunoi, gunoieri, incendiu, incendiu la groapa de gunoi, paducel, petrila, Petrosani, sanctiuni, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
Incendiu la groapa de gunoi din Resita
18 Sep 2007
Flacarile au cuprins, luni seara, muntii de gunoi din municipiul Resita si, din cauza curentului de aer, focul risca sa se extinda si in padure.
Nori grosi de fum s-au ridicat deasupra Resitei. Fumul inecacios a intrat si in casele… Citeste mai departe»
Incendiu violent la groapa de gunoi din Buzau
9 Sep 2008
Tone intregi de resturi s-au aprins din senin, iar flacarile s-au extins cu viteza.
Nori grosi de fum s-au ridicat pe cer si au putut fi observati de la kilometri distanta. Misiunea pompierilor nu a fost deloc usoara. Mai bine… Citeste mai departe»
Amenda de 20.000 de lei pentru focarele de incendiu de la groapa de gunoi a Sucevei
15 Ian 2008
Firma care administreaza groapa de gunoi din Suceava a fost amendata de comisarii de mediu suceveni cu suma de 20.000 de lei, pentru ca existau mai multe focare de incendiu in perimetrul acestuia.
Seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu… Citeste mai departe»
Groapa ecologica de la Petrila, gata pe hartie
3 Apr 2008
Proiectul gropii ecologice pentru Valea Jiului este gata, iar termenul-limita pentru construirea ei expira la sfarsitul acestui an. Pana acum, autoritatile de la Petrila, acolo unde va fi amenajata, spun ca au facut toate actele necesare si asteapta doar avizul… Citeste mai departe»
Parc in loc de groapa de gunoi
20 Oct 2008
Autoritatile locale din comuna Milcov – Olt, lucreaza la acoperirea gropii de gunoi din apropierea sediului primariei. Pe terenul respectiv, edilii locali vor sa amenajeze un parc modern si o parcare.
Terenul, in suprafata de peste 5.000 de metri patrati,… Citeste mai departe»
Scandal la groapa de gunoi
6 Aug 2008
Localnicii din satul Rohia au dat foc, luni seara, gropii de gunoi a orasului Targu Lapus, ca masura de protest fata de firmele care arunca gunoiul nu in incinta imprejmuita, ci pe drumul de acces catre terenurile localnicilor.
Dupa ce… Citeste mai departe»
Dunarea, groapa de gunoi
28 Iul 2008
Este greu de crezut ca in tara noastra, de aproape doi ani membra UE exista langa centrul municipiului Drobeta Turnu Severin un loc in care atunci cand intri sa te simti ca in jungla.
Nu este poveste, ci realitatea numita… Citeste mai departe»
Lasa un comentariu
Stirile zilei
Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate
Expertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»
Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice
Romania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»
Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate
Daca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»
Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului
Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012.
Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»
Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice
Uniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.
Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»
Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale
Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»