Incepe o noua editie a campaniei prin care sunt colectate dozele pe litoral

0
467

Every Can Counts Romania porneste motoarele reciclarii dozelor din aluminiu in cadrul unei noi editii a campaniei „ExtravaCANza – Si mama recicleaza!”. In luna iulie, turistii care isi petrec concediul pe litoral vor putea uita de grija deseurilor, avand in dispozitie un aparat inteligent in care pot recicla dozele din aluminiu. Organizatorii campaniei au pregatit premii si activitati distractive pentru toti participantii.

Asociatia Alucro – Every Can Counts Romania pregateste o noua editie a campaniei prin care in fiecare an incurajeaza turistii sa fie responsabili in vacanta. „ExtravaCANza – Si mama recicleaza!” se desfasoara in zilele 14-16, 21-23 si 28-30 iulie pe plaja Flora din statiunea Mamaia. Campania presupune colectarea dozelor din aluminiu de catre turisti si reciclarea acestora intr-un aparat inteligent, care le permite sa vada cate doze au introdus si, pe baza bonului emis de aparat, sa isi aleaga unul dintre premiile pregatite de organizatori. Premiile sunt acordate in functie de numarul de doze introduse in aparatul de reciclare – pentru 5 doze reciclate turistii primesc o doza de bautura, pentru 30 de doze, un vas termorezistent, iar pentru 50 de doze, o tigaie wok. In plus, in fiecare sambata va avea loc o tombola unde participantii pot castiga un aspirator pentru pat, saltele si un smartphone.

„Pregatim in fiecare an o editie a acestei campanii si incurajam toti turistii, indiferent de varsta, sa recicleze dozele dupa ce au consumat continutul. Prin aceasta actiune contribuim nu doar la pastrarea unor locuri de vacanta curate, ci ii facem pe oameni sa inteleaga ca pot recicla oriunde si oricand, avand in vedere ca si in hypermarketuri exista astfel de aparate.” Declara Adina Magsi, Director General Alucro – Every Can Counts Romania.

ExtravaCANza – Si mama recicleaza! face parte dintr-o ampla campanie nationala destinata promovarii, colectarii si reciclarii dozelor din aluminiu. Mai multe detalii despre reciclarea dozelor sunt disponibile pe www.everycancounts.ro.

Parteneri: Can Pack Recycling, Zamba, RomPack Management

Despre Every Can Counts Romania:  Asociatia Non Profit Alucro este singura organizatie din Romania care deruleaza campanii de informare dedicate colectarii si reciclarii dozelor din aluminiu. Ca urmare a faptului ca din 2011 Alucro reprezinta in Romania programul international Every Can Counts – o platforma europeana raspandita in mari tari precum UK, Irlanda, Franta, Austria – desfasoara ample activitati de informare si educare la nivel national, cu privire la reciclarea dozelor din aluminiu, colaborand astfel cu autoritatile Statului, companiile de profil (societati de salubritate, centre de colectare), diverse societati comerciale, ONG-uri si institutii de invatamant dar si printr-un dialog direct cu cetatenii in cadrul evenimentelor publice. Mai multe detalii gasiti pe www.alucro.ro si www.everycancounts.ro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here