Inovare, nu incinerare!

Apel al grupurilor de mediu către instituțiile financiare internaționale pentru sprijinirea soluțiilor Zero Waste
Autor: Coaliția Break Free From Plastic
Traducere: Silviu Lungu


Recent, peste 400 de organizații și persoane din mai mult de 50 de țări au cerut instituțiilor financiare internaționale (IFI) care s-au întâlnit în octombrie 2018  la Bali, în Indonezia, să oprească finanțarea uzinelor de incinerare a deșeurilor și să dea în schimb prioritate proiectelor care se axează pe soluții de tip Zero Waste.

Apelul a venit înaintea Forumului Global al Infrastructurii de pe 13 octombrie, unde 10 instituții financiare internaționale și ONU au organizat o întâlnire pentru a discuta opiniile pe care le au cu privire la agenda globală din domeniul infrastructurii. Grupurile ecologiste au înaintat o petiție globală prin care se opun tendinței recente de așa-zisă finanțare a dezvoltării, prin care se permite promovarea agresivă a incineratoarelor de deșeuri în Emisfera de Sud.

Deși țara noastră găzduiește conferința din acest an, noi refuzăm să acceptăm o uzină de incinerare care perpetuează o economie liniară și distruge sistematic resursele prețioase ale națiunii noastre,” spune David Sutasurya, Director Executiv la Yayasan Pekembangan Biosains dan Bioteknologi (YPBB). „Multe orașe din Indonezia urmează deja inițiative Zero Waste și s-a dovedit deja că aceasta este o abordare  practică și sustenabilă de rezolvare a problemelor cu deșeurile din țara noastră. Băncile ar trebui să susțină astfel de eforturi în locul sistemelor dăunătoare care abordează problemele abia la finalul circuitelor.

Un scop important al forumului este să atragă resurse financiare de la parteneri, în special din sectorul privat, pentru finanțarea unor proiecte în țările în curs de dezvoltare.

Multe grupuri din societatea civilă urmăresc cu îngrijorare și monitorizează cu atenție instituțiile financiare internaționale (IFI), din cauza impactului social și ecologic negativ pe care unele proiecte din trecut le-au avut asupra comunităților și cetățenilor, mai ales în partea de sud a globului. Multe dintre aceste IFI sunt finanțate de țările industrializate care exercită o influență puternică asupra politicilor din țările mai sărace.

O preocupare majoră referitoare la finanțarea infrastructurii de către aceste bănci este concentrarea acestora pe incineratoare uriașe centralizate sau așa-numitele instalații „energie-din-deșeuri”, care au consecințe devastatoare asupra climei, sănătății publice și economiilor locale.

Multe dintre aceste IFI au finanțat sau au promovat deja uzinele de incinerare a deșeurilor în țările din Emisfera Sudică. „Grupurile care se ocupă cu justiția de mediu în întreaga lume cer băncilor de dezvoltare să oprească finanțarea uzinelor de incinerare din cauză că acestea fac rău sănătății cetățenilor, climatului și economiei și pun în pericol mijloacele de subzistență a milioane de persoane din lumea întreagă care colectează deșeuri”, spune Niven Reddy, Coordonator Regional al GAIA Africa. „Incinerarea s-a dovedit un model eșuat în partea de nord a globului și nu trebuie promovată în țările din sud.”

În Europa, UE a mai bătut un cui în coșciugul instalațiilor de incinerare: raportul despre implementarea legislației deșeurilor, publicat în toamna acestui an de Comisia Europeană, recomandă statelor să introducă măsuri pentru eliminarea treptată a tratării deșeurilor reziduale, inclusiv, printre altele, a incinerării. Joan Marc Simon, Director Executiv al Zero Waste Europe, declara atunci: „Incinerarea este tot mai puțin susținută și s-a căzut de acord că nu face parte din Planul pentru Economie Circulară a Uniunii Europene. Factorii de decizie din UE se concentrează în schimb pe susținerea reducerii, reutilizării și reciclării. IFI ar trebui să învețe din greșelile Europei și să oprească promovarea incinerării deșeurilor în alte părți ale lumii.”

Un raport recent al Băncii Mondiale (What A Waste 2.0) confirmă că deceniile de incinerare nu au ajutat la scăderea cantităților globale de deșeuri, dar au adâncit în schimb criza globală a deșeurilor.  

Forumul Global al Infrastructurii din acest an vine într-un moment în care lumea este în căutarea unor soluții urgente pentru a rezolva problema creșterii cantității de deșeuri și pe cea a înrăutățirii impactului asupra climei, ambele provocate de consumul nesăbuit, spune Lea Guerrero, activist pentru climă și energie nepoluantă la GAIA Asia Pacific. „Incinerarea deșeurilor face parte dintr-un sistem nesustenabil care a dus planeta la limita catastrofei din punct de vedere al deșeurilor și al climei. Băncile multilaterale care pretind că susțin dezvoltarea durabilă ar trebui să nu mai finanțeze incinerarea deșeurilor și să înlesnească în schimb țărilor trecerea la o economie în care conservarea resurselor naturale și Zero Waste sunt o prioritate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *