Campania 10:10, sustinuta de Guardian are impact datorita simplitatii. Sugereaza faptul ca bogatii consumatori occidentali care-si aduc contributia personala, modesta sunt cei care fac diferenta. Astfel se salveaza lumea, pe rand si cu pasi mici. Acest lucru, din pacate, induce foarte usor in eroare si cifrele ne conving de acest lucru.
Aici, in lumea civilizata, se produce anual o medie de 12 tone de CO2 per individ. Desi aceasta cifra a crescut in ultimele trei decenii, a crescut intr-un ritm destul de lent. Intre timp, numarul celor dintre noi care locuiesc efectiv in lumea civilizata se situeaza la un nivel relativ static.
Punctul in care aceasta staza devine interesanta este cel in care privim lumea aflata in dezvoltare prin comparatie. Lumea aflata in dezvoltare se refera la toate natiunile din Africa, America Latina si Caraibe, Asia (exceptand Japonia) si Melanezia, Micronezia si Polinezia.
Din 1996 pana in prezent, media de emisii anuale per individ in aceasta zona extinsa a planetei a crescut de la 2 tone anual per individ la timida cifra de 4 tone. Deci, in timp ce contributia UK a fost redusa cu 1%, iar cea a SUA a crescut cu (numai) 7%, cea a Chinei ajuns la un nivel mai mult decat dublu. Nivelul Indiei a crescut cu 55%.
Momentul in care aceste cifre devin ingrijoratoare, de parca nu ar fi deja, este cel in care le alaturi previziunilor
demografice. In 2000, 42 % din populatia tarilor mai putin dezvoltate de pe Pamant o constituie cea sub 15 ani- mai mult decat dublu fata de cea a tarilor dezvoltate. De aceea ne-a luat 12 ani pentru a ajunge de la o populatie globala de 5 miliarde la una de 6 miliarde. De fapt, studiul LSE despre cresterea populatiei in lumea pe cale de dezvoltare prezice ca nivelul de8 miliarde va fi atins in 2040.
Cei 2 miliarde de nou-veniti nu vor locui in Canada sau Noua Zeelanda sau Norvegia. Deja 80% din populatia lumii traieste in tarile pe cale de dezvoltare si, din cei 78 milioane de nou-veniti pe lume, 97% provin din aceste regiuni.
In momentul in care ne indreptam atentia spre aceste cifre-spirala emisiilor si explozia demografica- apoi le comparam cu Regatul Unit, cu a sa minora contributie la emisiile la nivel global (2%), acele ore petrecute pe scara extragandu-mi aschii de izolare din degete par deodata fara rost.
Acestea nu sunt noutati. Activistii in domeniul protectiei mediului, printre care se numara si Jonathan Porritt, subliniasera legatura care exista intre cresterea populatiei si schimbarile climatice. Din pacate, (pentru ca suntem capabili sa ne schimbam becurile, dar nu pot influenta numarul membrilor unei familii medii din Mumbai), dezbaterea pe problemele de mediu a evitat in mare masura problemele asupra carora nu are nicio influenta.
Asadar, reducerea emisiilor in lumea pe cale de dezvoltare trebuie sa fie raspunsul. In mod sigur, aceasta necesita, chiar si numai pentru a demonstra ca si aceasta parte a lumii face sacrificii, un impuls din partea lumii occidentale pentru a fi reduse si mai drastic. Intr-o oarecare masura, aceasta ar fi partea cea mai usoara, pentru ca numai in cazul in care lumea pe cale de dezvoltare se alatura acestui demers ar avea sens, altfel ar fi un drum care duce la uitarea mediului si a problemelor climatice. Un drum dureros si scump.
Numai (si aici urmeaza partea complicata) ca, fortandu-i sa reduca emisiile, am putea da nastere unor intrebari pe care nu vrem cu adevarat sa le punem.
La o generatie, numai in China, 500 de milioane de oameni au fost salvati de la o saracie severa. Li s-a oferit acces la mancare, apa curata, adapost, medicamente. Pricipalele elemente ale unei vieti civilizate. Pentru ei, acele centrale energetice pe baza de carbune, murdare, care sunt inaugurate in fiecare saptamana nu constituie un dezastru, ci o sansa la o viata mai buna. Pentru ei inseamna scoli si spitale si drumuri. Pentru ei, fie ca ne place sau nu, schimbarile climatice salveaza vieti.
Alegerea pare sumbra. Reducerea emisiilor in tarile pe cale de dezvoltare ar insemna distrugerea unei si asa fragile plase de siguranta pentru un numar enorm de oameni. Dar abtinerea de la actiune ar insemna abandonarea climei, probabil ireversibil.
Nu e o alegere usoara. Pentru a incuraja acele natiuni sa reduca emisiile, se poate investi finaanciar si din punct de vedere al expertizei in acele zone la o scara incomparabila. Putem oferi acelor tari acorduri comerciale pentru a le dezvolta economia fara a fi nevoite sa recurga la modelul „pile-em-high-and-sell-em-cheap”(en-gros), care necesita o industrializare rapida si deloc frumoasa. Va fi necesar. Desi, in ultima instanta, nu ne putem permite sa acceptam un raspuns negativ.
Campania 10:10 va esua daca va deveni putin mai mult decat un hobby pentru cei din bogatul Occident. Daca, totusi, poate oferi un adevarat impuls prin apelul la adresa guvernelor de a se implica serios in problema schimbarilor climatice, explozia demografica fiind un factor important, probabil ca micile gesturi vor capata importanta.
Sursa : http://www.guardian.co.uk
