Inventatorul roman care a impresionat Geneva si China are planuri mari: Voi experimenta cu alimentarea cu hidrogen

    Inventatorul roman care a impresionat Geneva si China are planuri mari: Voi experimenta cu alimentarea cu hidrogen
    Inventatorul roman care a impresionat Geneva si China are planuri mari: Voi experimenta cu alimentarea cu hidrogen

    Inventatorul roman Corneliu Birtok-Baneasa a revenit in tara si s-a intors cu premii de la Salonul International de Inventica de la Geneva. Creatia sa este filtrul de aer, denumit „dispozitiv dinamic de transfer al aerului“ gandit sa taie din consumul de combustibil al autovehiculelor. Birtok-Baneasa a experimentat cu aceasta inventie pe masina familiei si pentru ca a avut succes, a continuat sa il dezvolte si catre o afacere. Cu primele experimente a fost ajutat de prieteni, putin neconvinsi de capacitatile dispozitivului sau. Dupa un rulaj de doi ani, si-au dat seama ca nu sunt doar vorbe in… aer.

    „Usor-usor am inceput sa implementez filtrul la mai multe masini. Din 2005, am inceput sa le clasific in functie de pozitia de montaj sau gabarit“, a declarat Birtok-Baneasa pentru „Adevarul“. Pe viitor sustine ca ar merge tot pe calea optimizarii consumului si are in prezent cateva concepte pe energie curata. „Eu ma ocup mai mult de aerodinamica si am ajuns sa am cateva contacte utile. Pana in toamna sper sa finalizam o turbina eoliana tare interesanta, iar o parte din proiect va reveni sub Air by Corneliu, marca mea (n.red.: sub care vinde filtrele)“, afirma inventatorul. Propriu-zis, dispozitivele sale, vandute sub marca proprie, eficientizeaza fluxul de aer spre motor pentru ca acesta sa consume mai putin. In prezent, a ajuns la o reducere a consumului cu 5% pana la 7%.

    Inventatorul colaboreaza cu Asociatia Romana pentru Transporturi Rutiere Internationale (ARTRI), cea care i-a sustinut si deplasarea la Geneva. Daniel Mazilu, subsecretar general al ARTRI, sustine ca astfel de solutii sunt necesare pe fondul scumpirii constante a combustibilului si a schimbarilor in domeniul transporturilor. „In urmatorii 4-5 ani, pretul carburantului va ajunge la aproape 1,8-2 euro, iar la motorina va fi ceva similar. Si asta pentru ca la nivel international exista incidente care genereaza turbulente. Rusia poate taia accesul Europei la o cantitate mare de carburanti si atunci creste pretul“, a afirmat Mazilu in timpul unei conferinte de presa.

    Filtru pentru economie

    Conform datelor lui Daniel Mazilu, intr-un an de zile o companie care foloseste sistemul lui Birtok-Baneasa poate aduce economii de 5-6.000 de euro. Si asta doar din eficientizarea consumului. Cei interesati pot cere deja dispozitivul si cateva companii l-au montat deja pe camioanele lor. Mai mult, compania de transport local din Alba-Iulia a montat dispozitivul pe autobuzele sale.

    In esenta, inventia lui Birtok-Baneasa duce la un consum complet al carburantului, fara pierderi. Prin aplicarea inventiei se obtin urmatoarele avantaje: fluxul de aer transferat catre filtru are o curgere laminara concentrata, temperatura scazuta a aerului asigura o racire mai buna a motorului cu ardere interna si creeaza un usor efect de supraalimentare, care creste proportional cu viteza deplasarii autovehiculului“, descrie acesta dispozitivul.

    Daniel Mazilu sustine ca singura strategie care le mai ramane transportatorilor rutieri pe viitor este sa isi eficientizeze costurile. „Exista o tendinta de echilibrare a transporturilor, in sensul ca vor fi eforturi mai mari pentru dezvoltarea celor feroviare si navale. In Europa, vor fi investitii de miliarde in acestea doua, iar in astfel de vremuri in care noi, cu transporturile rutiere, vom fi pusi in paranteza, incercam sa ne eficientizam costurile“, spune Daniel Mazilu.

    „Avem nevoie de solutii, iar ideea lui Corneliu este una“, mai spune Mazilu. Ii promoveaza inventia acestuia prin trei canale pe care ARTRI le are la dispozitie: revista „Miscarea“, comunicatele speciale ale Asociatiei catre transportatori si prin panouri cu informatii despre aceasta inventie in fiecare birou regional. „Cei care au ajuns pana acum sa implementeze dispozitivul sunt, de regula, antreprenori tineri, cu viziune, la curent cu noile tehnologii“, i-a descris acesta pe cumparatori.

    Mazilu a mai spus ca abia acum incepe sa se inrautateasca cu adevarat situatia combustibilului. „Pana in toamna, veti vedea ce evolutie va exista. Toata lumea asteapta o reactie din partea Federatiei Ruse, dar nimeni nu poate sa prevada concret. Exista acest scenariu al retragerii unor mari cantitati de combustibil si nu e deloc de neglijat“, a mai spus subsecretarul. „Semnalul nostru de astazi e acesta: pregatiti-va, dragi soferi, sa gasiti solutii pentru scaderea consumului. Trendul e de crestere a pretului, nu de scadere. Ajungem asa cu rezervorul la un sfert si oprim mai des pentru a alimenta“.

    Planuri de viitor, dar nu si plecare din tara

    Cand vine vorba de adoptia tehnologiilor alternative de alimentare, inventatorul Corneliu Birtok-Baneasa considera ca un prim factor al succesului este orientarea produsului spre nisa ecologica. Asta combinat cu atragerea unor clienti interesati de acest domeniu si cu putere financiara. „Chiar daca ni se pare ca se vorbeste foarte mult despre ecologie, este o problema, in alte tari se pune mai mult accent. Noua ne place mai mult s-o amintim, e mai greu cu traducerea ei in fapte“, declara Birtok-Baneasa.

    Mai mult, tehnologii ca alimentarea vehiculelor cu hidrogen sau energie electrica vor veni, dar tine de foarte multi factori asta. „Depinde de producatori. Depinde de profitul pe care vor sa-l scoata si in ce fel. De obicei, acesta se face dintr-un rulaj foarte mare. Sper insa ca in cinci ani de zile sa apara aceste alternative si stiu ca in Romania sunt foarte multi inventatori in acest domeniu“, afirma inventatorul. El a vorbit si despre compania Tesla care investeste foarte mult in masinile electrice si in Statele Unite ale Americii are deja ceva succes. „Este paradoxal insa cum o tehnologie pe care vor s-o raspandeasca in lume este vanduta la un pret atat de mare“, sustine el.

    Cand vine vorba de viitorul sau personal, inventatorul spune ca nu vrea sa plece, inca ii plac viata sociala si mediul din Romania. Va continua dezvoltarea in acest domeniu si cu experimente pe alimentarea cu hidrogen, poate si pe masini electrice. Actuala sa inventie a ajuns pe circa 600 de autovehicule, dar nu inca si pe unele direct din fabrica. Aici spune ca tine si de companiile cu care incheie un contract, inca nu s-au aratat prea decise in sensul acesta.

     

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *