La Gruiu (Nucsoara), se scufunda pamantul!

    Mai multe construc?ii ?i drumuri jude?ene din Prahova, afectate de alunec?ri de teren
    La Gruiu (Nucsoara), se scufunda pamantul!

    Precipitatiile abundente din ultima perioada au facut ca in comuna Nucsoara, satul Gruiu, sa aiba loc masive scufundari si alunecari de teren. „De duminica au inceput necazurile noastre… Nu-mi venea sa cred in momentul in care sotia mi-a spus ce se intampla! Pe aici satenii cred ca sunt vulcani noroiosi, insa nu stim nimic sigur…”, ne-a spus Viorel Mariut, proprietarul unui teren afectat. Craterele au lasat urme adanci in dealurile si vaile din zona Carpeni, iar oamenii sunt speriati si spun ca acolo se intampla un fenomen ciudat. „Nu sunt specialist si nu pot sa-mi dau seama ce va fi, insa ceea ce pot spune cu certitudine este ca pomii nu pot sa mearga singuri, cu varful la deal si la vale, iar pamantul ridicat atatia metri, l-a vazut toata lumea!”, a adaugat Viorel Mariut. Gaurile in pamant au diametrul de 20-30 m si adancime de peste 4-5 metri. Autoritatile locale au mers la fata locului si au incercat sa evalueze distrugerile: „La alunecarile de teren, costurile sunt foarte mari. Este greu sa-i ajutam pe oameni, iar pericolul este sa nu se surpe drumul de acces, care se afla in apropierea DC 268. Acesta face legatura intre Vladesti si Nucsoara. Problema cea mare este ca acest fenomen se extinde!…”, ne-a declarat Corneliu Berevoianu, primarul comunei Nucsoara. Alunecarile de teren si scufundarile au inceput de duminica, iar de atunci pamantul se misca necontenit. „Urmeaza sa luam legatura cu reprezentantii de la Situatii de Urgenta, cu cei de la Protectia Civila, sa vedem ce se poate face. Saracii oameni au ramas fara terenuri si nimeni nu le are asigurate!”, a adaugat primarul Corneliu Berevoianu. Din pacate, in zilele urmatoare se anunta ninsori abundente, ceea ce va ingreuna munca specialistilor, care nu vor putea face mare lucru pana la primavara. In Arges, mai multe drumuri comunale si judetene si chiar un drum national au avut de suferit in urma alunecarilor de teren.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *