Lectii internationale de protectia mediului

O delegatie a Scolii „Mihai Eminescu” a participat, intre 11-18 octombrie, la cea de-a patra reuniune a proiectului Comenius „Green harmony” (Armonia verde), finantat de Comisia Europeana. Reuniunea a fost gazduita de doua scoli din Italia, din regiunea Romagna, respectiv Campagna. Proiectul isi propune sa-i faca pe elevi constienti de conceptul de dezvoltare durabila, precum si sa dezvolte la acestia competente din domeniul ecologiei, al protectiei mediului si al unei vieti sanatoase.

„In cadrul reuniunii din Italia s-au pus la punct strategiile si activitatile ce se vor desfasura in acest al doilea an de implementare a proiectului. Una dintre activitatile importante ce urmeaza sa se desfasoare vizeaza culegerea de date referitoare la plantele medicinale si la remediile naturale folosite in fiecare tara partenera din proiect. Pe baza acestora va fi elaborata o brosura despre utilizarea plantelor medicinale, in Romania, Malta, Portugalia, Turcia, Italia, Anglia, Tara Galilor si Lituania. De asemenea, la reuniune s-a discutat si s-a pus la punct structura si continutul unui obiect optional despre dezvoltarea durabila, predat in limba engleza, optional ce va fi introdus in curriculumul scolilor partenere incepind de anul viitor si s-au impartasit exemple de bune practici in domeniul reciclarii deseurilor”, a spus profesoara Odille Dogan, de la Scoala „Mihai Eminescu”, coordonator de proiect. Urmatoarele intilniri de proiect vor avea loc in primavara anului viitor, in Tara Galilor si Anglia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *