Legea picnicului: amenzi cuprinse intre 100 si 5.000 de lei pentru iesirile la iarba verde in alte zone decat cele special amenajate

Legea picnicului amenzi cuprinse intre 100 si 5.000 de lei pentru iesirile la iarba verde in alte zone decat cele special amenajate

Seful statului a promulgat, vineri, Legea picnicului, ce prevede amenzi cuprinse intre 100 si 5.000 de lei pentru iesirile la iarba verde in alte zone decat cele special amenajate.

A venit primavara si odata cu primele zile calduroase se ivesc si primii amatori de iesiri la iarba verde. E bine ca acestia sa stie insa ca, incepand de vineri, presedintele Basescu a promulgat Legea picnicului.

“Legea privind desfasurarea activitatii de picnic”, adoptata pe 21 februarie de Camera Deputatilor, interzice organizarea picnicurilor in alte zone decat cele special amenajate dotate cu facilitati si utilitati.

In acest sens vor fi special amenajate, pe domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, zone ce vor fi dotate cu utilitati si facilitati pentru picnic si in care aprinderea focului este permisa, conform Mediafax. Aceste zone vor fi indicate in parcuri si in zonele limitrofe ale padurilor situate in intravilanul localitatilor.

Ce nu ai voie sa faci cand mergi la picnic si ce amenzi risti daca nu respecti legea

Cine vrea sa iasa la iarba verde cu prietenii sau familia e bine sa stie ca nu are voie sa spele obiectele folosite la aceasta activitate in apele din vecinatatea zonei speciale amenajate, sa hraneasca animalele salbatice sau sa distruga plantele.

De asemenea, cetatenii care ies la pictic vor trebui sa pastreze linistea si sa nu deranjeze comunitatile locale, sa arunce deseurile doar in locurile special amenajate, sa aprinda focul doar in locurile special amenajate si sa-l supravegheze permanent, sa lase locul curat si nealterat, sa nu arunce tigari sau chibrituri aprinse in alte locuri decat cele special amenajate si sa respecte bunele moravuri. Cine nu respecta aceste prevederi ale legii risca amenzi cuprinse intre 100 si 5.000 de lei.

Cititi mai mult: http://www.enational.ro/online-live/legea-picnicului-promulgata-afla-ce-nu-ai-voie-sa-faci-cand-iesi-la-iarba-verde-137764.html/#ixzz1pMan7p13
enational.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *