Liceeni din Banatul Montan se pregatesc sa devina ambasadori ai naturii

Liceeni din Banatul Montan se pregatesc sa devina ambasadori ai naturii
Liceeni din Banatul Montan se pregatesc sa devina ambasadori ai naturii

Organizatia internationala de mediu WWF (World Wide Fund for Nature) creste eforturile de conservare a zonelor de salbaticie din Carpatii de Sud-Vest prin lansarea unui nou proiect de educatie.

Cu titlul „Tineri activi pentru protejarea naturii salbatice din Carpati”, acesta se deruleaza in parteneriat cu cinci licee din Resita, Anina, Orsova, Baile Herculane si Lupeni, fiecare dintre aceste localitati fiind situata in vecinatatea celor cinci parcuri nationale si naturale cheie din regiune. Cel putin 200 de tineri si zece profesori vor lucra impreuna ca o retea de cetateni activi implicati in protejarea zonelor salbatice.

pe o suprafata de 300.000 de hectare din sud-vestul Romaniei se afla una din cele mai mari bogatii ale Europei: cea mai intinsa zona de salbaticie. Pentru a avea zone salbatice functionale si armonizate cu interesele comunitatilor locale, WWF Romania lucreaza impreuna cu parteneri din Romania si din afara tarii la dezvoltarea managementului zonelor de salbaticie pe teritoriul a cinci parcuri nationale si naturale din sud-vestul tarii: Semenic-Cheile Carasului, Cheile Nerei-Beusnita, Portile de Fier, Domogled-Valea Cernei si Retezat.

Proiectul „Tineri activi pentru protejarea naturii salbatice din Carpati” se concentreaza pe aceste cinci arii protejate si urmareste misiunea organizatiei de a implica comunitatile locale in procesul de conservare a acestei bogatii naturale. Principalele activitati ale proiectului includ: dezvoltarea unui manual despre natura salbatica, oferit gratuit liceelor ca auxiliar didactic si sprijin in organizarea de activitati cu elevii, organizarea unor tabere de aventura in natura si desfasurarea, in luna octombrie a acestui an, a evenimentului „Academia pentru natura salbatica”, o sesiune de formare pentru elevi si profesori pe tema naturii salbatice si a cetateniei active.

Toate aceste activitati sustin deschiderea un club pentru protejarea naturii salbatice in fiecare liceu in cadrul caruia elevii si cadrele didactice sa poata desfasura activitati si implementa proiecte. Cluburile vor fi sustinute de catre echipa WWF Romania prin resurse si mini grant-uri pentru implementarea proiectelor propuse de elevi. In plus, cei mai activi membri ai cluburilor vor merge intr-o expeditie in natura salbatica organizata pentru fiecare liceu.

Liceenii vor lucra impreuna cu WWF Romania incepand cu saptamana „Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, in perioada 6-10 aprilie 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *