Masinile noi vandute in 2010 emit cu 3,7% mai putin CO2 decat cele comercializate in 2009

    Masinile noi vandute in 2010 emit cu 3,7% mai putin CO2 decat cele comercializate in 2009

    Datele preliminare date publicitatii astazi de European Environment Agency (EEA), arata ca autoturismele noi inmatriculate anul trecut emit cu 3,7% mai putin CO2 pentru fiecare kilometru parcurs decat masinile vandute in 2009.

    Conform agentiei, sectorul transporturilor rutiere este reponsabil pentru o cincime din emisiile de CO2 ale Uniunii Europene. Intre 1999 si 2009, nivelul acestor emisii a crescut cu nu mai putin de 23%.
    Cu toate acestea, oficialii EEA sustin ca in 2010 emisiile medii ale autoturismelor comercializate in UE au fost de 140,3 gCO2/km, in scadere de la valoarea de 145,7 gCO2/km, inregistrata in 2009. Diferenta dintre emisiile vehiculelor echipate cu motoare diesel fata de cele dotate cu motoare alimentate cu benzina a scazut la doar 3,3 gCO2/km, o imbunatatire considerabila daca tinem cont ca, in urma cu 10 ani, diferenta era de 17 gCO2/km.

    De asemenea, conform EEA, masinile vandute anul trecut in cele 15 state membre mai vechi ale UE, emit in medie cu 7,9 gCO2/km mai putin decat cele comercializate in cele 12 tari care au aderat mai recent. Un raport complet privind emisiile de CO2 ale tuturor marcilor si modelelor de autoturisme vandute in UE va fi disponibil in luna octombrie a acestui an.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *