Maxim din capacitatea Terrei si nimic inapoi

19 Oct 2008 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email

Articol de: dafinutza

Ma intreb zi de zi incotro. E o intrebare lipsita de logica atata vreme cat tot zi de zi ne programam, uneori in cel mai mic detaliu, viata.

Si, totusi, incotro? Incotro ne indreptam, unde vrem sa ajungem, ce vrem de la viata, ce vrem sa avem, ce vrem sa obtinem, ce vrem sa primim…? Sunt atatea intrebari. Si niciodata nu gasim un raspuns concret. Ne multumim sa filosofam pe marginea oricarui subiect si sa lasam raspunsurile pentru mai tarziu. Din pacate, mai tarziu nu mai exista pentru multe dintre componentele acestei lumi, lume de care depindem si care, din pacate, la randul ei, depinde de noi.

Astazi, la serviciu, am participat la o sedinta a Consiliului de Administratie. Nici o bucurie, nici o nenorocire. Dintre subiectele aflate pe ordinea de zi, insa, putine si-au gasit o concluzie, fie ea si cu fata de compromis. Lucram intr-un loc in care am putea fiecare pune umarul la consolidarea dictaturii naturii asupra omenirii, dar in sensul bun al cuvantului. Adica, sa ajungem la mana naturii, dar actiunea ei sa fie benefica atat noua, cat si propriului ei destin. Am putea planta, ingriji si creste plante mult si bine, cat sa ne bucuram de mai mult de o duzina de binefaceri ale rezultatelor muncii noastre. Totusi, astazi, fara nici un regret, am pierdut o jumatate de zi. Tot astfel ne invartim in jurul cozii cu tot ce facem zi de zi. Am invatat foarte bine sa fim obraznici si sa nu ne pese chiar de noi insine. Am deprins toate relele obiceiuri care duc la propria noastra distrugere.

Muncim putin, fara spor si fara tragere de inima, ne stresam mult si inutil, ne batem joc de tot ceea ce castigam, de propriul corp, de cei din jur, de suflet. Prin toate acestea de obicei spunem ca ne emancipam, ca ne modernizam, ca ne situam in tendinte, ca ne imbunatatim stitul de viata si asa mai departe. In realitate? Nimic din toate acestea. Nu facem decat sa obtinem o falsa impresie, sa ne ingreunam existenta si anii ce vor sa vina, sa atacam ireversibil natura si mediul inconjurator. Cum asta? Despre ce vorbesc? Nu se recunoaste nimic din tot ce spun? Mai mult ca sigur nu. Pentru ca este o alta componenta a existentei noastre. Superficialitatea. Citim printre randuri, din doua miscari ne-am descurcat in orice situatie. Si pierdem de obicei esentialul. Firesc asadar sa nu intelegeti ceea ce este atat de simplu. Viata. O intelege cineva perfect? Exista cineva care sa spuna ca nu a facut nicicand vreun rau vietii? Un zambet amar apare in coltul gurii. Ce simple sunt raspunsurile… Iata:

Viata noastra arata cam asa: ne trezim dis dimineata. Cum? Obositi, ingadurati si cu chef de plecare, dar in nici un caz la serviciu. Cel mai bine ar pica un munte, cu aer curat, cu odihna, cu…, dar nu ni-l permitem. Mergem la serviciu, pentru ca e tarziu si nici de mic dejun nu mai avem timp. Muncim pana nu se mai poate nici fizic, nici psihic, umplem sacosele in drum spre casa si ne repezim pe usa de la intrare ca ultimii carausi de pe planeta. Mancam ca lupii, obosim si ne trantim in fata televizorului pana ni se face chef de calculator, de un un somn bun sau de o bere cu prietenii. Pana aici totul normal. Nimic iesit din comun. Oare? Pai, ce rau ar putea face un astfel de om planetei-mama?

Tot ce-i mai rau. Ne trezim obositi, pentru ca nu respectam natura si orarul pe care generos ni l-a pus la dispozitie. Nu avem timp sa mancam micul dejun pentru ca lancezim in pat pana tarziu in loc sa deschidem ferestrele sau chiar sa coboram in parc si sa facem putina miscare. Plecam fara pic de tonus la serviciu si lucrurile merg prost, pentru ca nu am nici o motivatie solida. Doar banii, ei care ne si determina dupa program sa umplem sacosele si sa ne avantam intr-o lupta pentru supravietuire a intestinelor balonate, astfel incat sa ne pregatim pentru o noua noapte lipsita de odihna, de liniste, de pace sufleteasca.

Altfel traiau mosii nostri. Alta seriozitate ii motiva in existenta lor profesionala, familiala sau spirituala. Altfel respectau natura si legile ei. Si totul se inlantuie. Modul nostru de viata duce la o poluare inevitabila. Pentru acest pseudoconform in care traim avem nevoie de tot ceea ce face rau naturii, planetei. Mancam mult si prost. Si poluam cu deseuri dintre cele mai bizare. Dormim putin si prost. Si poluam cu nervi, disconfort si nebunie. Ne imbolnavim si poluam natura cu industria farmaceutica, cu deseuri din urma tratamentelor. Cadem, cedam si nu ne mai ajutam nici pe noi, nici natura. Solicitam la maxim toata capacitatea Terrei si nu dam nimic inapoi. Nu-i oferim decat suferinta. Suferinta care se va intoarce de-acolo de unde a plecat.
As putea scrie astfel pana la infinit si nu ar fi nimic mai inutil. La fel facem cu viata noastra de zi cu zi. Nu facem nimic. Nimic din ce ar putea sa ne ajute sa supravietuim propriei inconstiente, indolente si inculturi.
Nu facem nimic pentru a ne salva, ci doar ne plangem de mila.
Iar mila nu mai este pentru nimeni o solutie.

Pentru mai multe informatii despre atacarea mediului inconjurator, atacarea naturii, disconfort, mic dejun, micul dejun, obiceiuri, plante, poluare, responsabilitate sociala, suferinta, supravietuire, USA, zi de zi, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.