Mihaela Radulescu renunta la masinile ei pentru una ecologica

Mihaela Radulescu a devenit un militant activ pentru protejarea mediului inconjurator. Dupa numeroase actiuni prin care a condamnat poluarea mediului, prezentatoarea emisiunii „Duminica in familie” de la Antena 1 si-a cumparat o masina ecologica, o Toyota Hybrid Prius, care poate fi admirata in show-room-ul de la Bucuresti al companiei producatoare.

CANCAN a aflat ca Mihaela este prima vedeta din Romania care va fi proprietara unei astfel de masini, aflata la moda printre starurile de la Hollywood. Julia Roberts, Cameron Diaz si Leonardo di Caprio conduc si ei masini identice (inclusiv culoarea) cu cea a vedetei de la Antena 1. De asemenea, actrita Monica Barladeanu, stabilita in America, si-a cumparat si ea acelasi model.

„Vreau sa dau intr-adevar un exemplu, sa deschid in Romania drumul masinilor care nu polueaza. Am decis sa o cumpar, nu doar sa o conduc in cadrul vreunei campanii pentru un mediu sanatos. Doar asa ma pot implica direct, sa iau atitudine impotriva poluarii mediului inconjurator, sa transmit un mesaj puternic in acest sens. Mi-am propus ca, de acum incolo, sa urc din ce in ce mai rar la volanul celorlalte masini pe care le am, usor-usor sa renunt la ele”, ne-a declarat Mihaela Radulescu. Pana acum, ea a condus un Porsche Cayenne, unul Carrera si un Audi Q7.

Toyota Prius este o masina „hibrid” , propulsata atat de un motor clasic, cat si de unul electric. Prin aceasta combinatie, compania japoneza Toyota a reusit reducerea drastica a cantitatii de noxe produse de autovehicul. Primul Prius a fost cumparat in 1997, in acest moment fiind cea mai vanduta masina „hibrid” din lume, cu peste 200.000 de unitati. In ultimii cinci ani a primit, pe rand, premiul „Masina anului” in Japonia, in America de Nord si in Europa.
Masina este dotata cu un motor de 1.497 cc din aluminiu si 76 de cai putere si unul electric de 67 de cai putere, puterea combinata a celor doua fiind de 110 cai putere. Pretul maxim al unui Prius este de 26.450 de euro, fara taxe.

Sursa: Cancan
Autor: Adrian Artene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *