Ministerul Mediului și Consiliul Concurenței își dau mâna ca pădurile să fie vândute cât mai ieftin în continuare
Ministerul Mediului și Consiliul Concurenței își dau mâna ca pădurile să fie vândute cât mai ieftin în continuare
Ministerul Mediului si-a propus sa impadureasca peste 7.000 de hectare in acest an
Ministerul Mediului si-a propus sa impadureasca peste 7.000 de hectare in acest an

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor si-a propus pentru acest an sa sustina extinderea fondului forestier national cu peste 7.000 de hectare, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Astfel, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Gratiela Gavrilescu, a semnat un protocol de colaborare, impreuna cu Asociatia Comunelor din Romania (ACOR) si organizatiile neguvernamentale ‘Let’s Do It, Romania’ si ‘Plantam fapte bune in Romania’.

„Una dintre cele mai mari probleme de mediu din tara noastra continua sa ramana scaderea suprafetelor impadurite. Daca, in situatia taierilor controlate, legislatia in vigoare stabileste clar obligatii de refacere a acestora, in cazul taierilor ilegale efectele s-au acumulat, de la an la an, si se vad cu ochiul liber. Asa cum am promis, odata cu declansarea campaniei de primavara, in Luna Padurii, am dat startul unei ofensive care sa ne readuca intr-o situatie normala: aceea in care suprafetele impadurite sau cele regenerate sa depaseasca suprafetele exploatate forestier”, a precizat ministrul Gratiela Gavrilescu, la semnarea documentului, transmite Agerpres (18 martie).

Ministrul Mediului a subliniat ca a canalizat „eforturi bugetare si umane din sistem” pentru descurajarea pana la stopare a defrisarilor ilegale.

„Suntem in punctul in care prin functionarea Radarului Padurii am depistat, in mai mult de 25% dintre cazurile semnalate, transporturi ilegale de lemn. Pe de alta parte, suntem in punctul in care ne-am propus sa triplam media anuala de crestere a suprafetelor padurilor din Romania, situata pana acum la sub 2.000 de hectare pe an”, a mai spus Gratiela Gavrilescu.

Protocolul prevede ca Ministerul Mediului, prin Regia Nationala a Padurilor Romsilva, pune la dispozitie doua milioane de puieti forestieri, care urmeaza sa fie plantati pe terenuri situate in afara fondului forestier national, in cele doua campanii de plantare din primavara si toamna.

La randul sau, Asociatia Comunelor din Romania va solicita primariilor membre sa identifice si sa puna la dispozitie terenurile care urmeaza sa fie impadurite cu sprijinul voluntarilor ONG-urilor semnatare.

„Noi suntem o initiativa nationala de impadurire pe baza de voluntariat, intrata in al cinci-lea an de actiuni. Anul acesta, vom planta 500.000 arbori la nivel national. Ne bucura ca planurile noastre se impletesc atat de bine cu cele ale Ministerului Mediului si consideram ca parteneriatul are loc la momentul potrivit”, a declarat Liana Andreea Buzea, fondator ‘Plantam fapte bune in Romania’.

La randul sau, directorul executiv al ‘Let’s Do It, Romania’, Andrei Cosuleanu, a precizat ca va invita pe cei peste un milion de voluntari care au participat in proiectele Let’s Do it Romania sa se implice in acest proiect.

Tinta asumata de Ministerul Mediului de extindere a fondului national forestier este sustinuta si de Fondul de Mediu, prin lansarea unui Program in valoare de 150 milioane lei, suma din care se poate asigura finantarea impaduririi pentru circa 4.000 de hectare.

„Prin Programul pe care il vom lansa prin Administratia Fondului pentru Mediu, prioritate vor avea zonele care inregistreaza deficit de padure. Totodata, Programul este conceput de asa maniera incat vom deconta si cheltuieli de intretinere si paza a suprafetelor impadurite, pentru a avea garantia atingerii maturitatii acestora”, a mai spus ministrul Gratiela Gavrilescu.

Aceasta a precizat ca, in Romania, aproximativ zece judete inregistreaza suprafete de padure sub 10% din suprafata. Mai mult decat atat, in Calarasi, Teleorman, Braila, Constanta si Ialomita suprafetele impadurite abia ating 5% din suprafata totala.

Administratia Fondului pentru Mediu va asigura finantarea in continuare a proiectelor de impaduriri incheiate in anii anteriori, respectiv 385 de hectare impaduriri, 226 de hectare completari curente si 48 de hectare refacerea plantatiilor afectate de calamitati.

De asemenea, Ministerul Mediului Apelor si Padurilor finanteaza lucrari de impadurire pe terenuri degradate devenite inapte pentru agricultura, dar care pot fi puse in valoare prin impadurire. In acest scop, pentru anul 2015 s-au alocat 2 milioane lei de la bugetul de stat si 25,5 milioane lei din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinatie silvica.

Tot pentru anul 2015, Ministerul Mediului finanteaza, cu suma de 36,3 milioane de lei, realizarea a 1.111 de hectare de perdele forestiere de-a lungul drumurilor nationale stabilite de CNADNR.

„Conservarea padurilor din Romania trebuie abordata prin planuri pe termen lung, nu de la un an la altul. De aceea, in perioada 2015-2016 vom realiza un studiu pentru identificarea la nivel national a tuturor terenurilor degradate apte pentru a fi impadurite, studiu care va sta la baza unui Program multianual de impaduriri”, a mai spus Gratiela Gavrilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here