Ministrul mediului, Attila Korodi, a inchis cinci firme din care patru au disparut singure

attila3.jpgMinistrul mediului, Attlia Korodi, a anuntat, luni, lista societatilor poluatorare si nu-si mai pot continua activitatea. HotNews a descoperit insa ca patru din cele cinci firmele „care incalcau legile de mediu comunitare” fie au falimentat cu mult in urma, fie au disparut inainte sa „le inchida” ministerul: Casirom Turda, Romaltyn Minning Baia Mare, Agroflip Bontida, Carbid Fox Tarnaveni. Mai mult, fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, spune ca in realitate exista peste 400 de societati care nu sunt conforme cu legile europene de control al poluarii, dar au obtinut autorizatia de mediu.

El a explicat ca societatile nu-si vor mai putea continua activitatea intrucat termenul limita de 30 octombrie, pentru conformare la Directiva europeana privind controlul integrat al poluarii (n.r. Vezi documentul atasat) a fost depasit. „Suntem printre fruntasi la capitolul controlului integrat al poluarii”, a anuntat luni, ministrul Mediului Attila Korodi.

Patru din societatile numite de Korodi, luni, si-au sistat singure activitatea.

O cercetare mai atenta a celor cinci socitetati, pentru care autoritatile de mediu au decis pe 30 octombrie sistarea activitati, arata insa firmele erau de ceva vreme in moarte clinica.

660 de societati trebuie sa se adapteze la legile europene

Din cele 660 de societati care intra sub incidenta Directivei europene 65, referitoare la controlul integrat al poluarii, 494 au obtinut autorizatia integrata de mediu si sunt declarate de autoritatile de mediu romanesti conforme. Alte 161 de instalatii au autorizatie de mediu, insa nu sunt si conforme cu legislatia europeana. Acestea au primit autorizatia, in urma negocierii cu statul roman a investitiilor de mediu care trebuie facute pentru alinierea la normele comunitare.
Carbid Fox din Tarnaveni a dat faliment din aprilie. „Noi eram conformi la capitolul controlul integrat al poluarii, dar pe 2 aprilie 2007 s-a declansat procedura de faliment. Motivul pentru care s-a inceput acest lucru a fost ca societatea avea datorii mari fata de creditori”, ne-a declarat directorul tehnic al Carbid Fox, Maria Serban.

Agroflip Bontida din Cluj, scoasa la vanzare: Societatea se ocupa de cresterea porcilor si se afla in apropiere de viitoarea fabrica Nokia de la Jucu. Agroflip avea termen de conformare pana in 2010, dar in luna februarie a acestui an, ferma a fost scoasa la vanzare.

Proprietarul SC „Agroflip” Bontida, omul de afaceri Liviu Florian, a declarat la inceputul anului ca s-a ajuns in aceasta situatie „din cauza unor datorii reesalonate, pe care noi le-am achitat integral si in termen, dar la care Finantele ne-au perceput niste penalitati de intarziere, pe care -Agroflip- nu le recunoaste”.(Romania Libera)

La Casirom Turda au fugit patronii Casirom Turda s-a inchis in urma cu cateva luni, dupa ce investitorii italieni care achizitionasera societatea au disparut pur si simplu, potrivit presei locale.

Acum la numarul de telefon ce era odata al Casirom raspunde o familie: „s-a inchis acum cateva luni si cred ca ne-au dat noua fostul lor numar de telefon fiindca ne suna toata lumea si cere la Casirom”.

Romaltyn Minning din Baia Mare inca nu polueaza Nici nu functioneaza. Dintr-un raport al ministerului mediului reiese ca societatea a cerut in 1999 sistarea activitatii. Potrivit presei locale, compania a fost achizitionata in primavara acestui an de investitori britanici si kazahi, care care nu au deschis inca exploatatia.

Venus OilReg din Ramnicu Sarat, o rafinarie cu aviz de inchidere Comisarii Garzii de Mediu Buzau au dat, in luna august, aviz de inchidere a batalului principal de gudroane acide al societatii Venus Oilreg Ramnicu Sarat, arata agentia de stiri Rompres. Rafinaria se pare ca ar fi avut probleme cu investitiile de mediu in luna august a acestui an. In prezent, nu raspunde nimeni la telefoanele societatii.

Au ramas instalatiile conforme

„Toate instalatiile care aveau termenul limita de 30 octombrie si au obtinut avizul de mediu sunt conforme”, a declarat luni, ministrul Mediului Attila Korodi. Este vorba de 494 de societati. „Restul de 161 instalatii au diferite termene de conformare, stabilite, pe care statul roman le-a negociat cu Uniunea Europeana” a mai spus el

Sulfina Barbu acuza: Instalatiile avizate nu sunt si conforme

Fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu a declarat pentru HotNews ca exista 438 de societati neconforme cu cerintele europene de mediu. „In realitate sunt 438 de societati neconforme, iar autoritatile au numarat numai agentii economici autorizati si nu pe cei care s-au conformat” sustine fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu.

Aceasta inseamna ca la 30 octombrie 277 de societati au primit avizul de mediu fara sa fie si conforme.

„O societate poate sa fie autorizata pe baza unui plan de conformare, care contine masuri pe care societatea trebuie sa le indeplineasca pentru a fi conform cu autorizarea. Sunt foarte putine societati conforme”, a declarat, fostul ministru al Mediului.

„Daca domnul ministru se mandreste cu numai 5 instalatii neconforme este foarte bine, dar din 31 octombrie Comisia Europeana a inceput deja sa evalueze datele prezentate de fiecare tara in parte si vom vedea atunci daca rata avizarii se potriveste cu cea a conformarii la cerintele europene.

Oricum, este ciudat ca in ultima luna peste 300 de instalatii, adica jumatate din efectiv, au obtinut autorizatia integrata de mediui.”, a mai spus Sulfina Barbu.

Poluatorii cu notorietate au stabilite cele mai lungi perioade de conformare

Intrucat nu a reusit sa rezolve problema instalatiilor neconforme transpuse in Directiva IPPC, inainte de aderare, Romania a obtinut o amanare de la Comisia Europeana pana la 31 octombrie 2007.

Exista 660 de societati mari poluatoare, care trebuie sa se alinieze Directivei CE. Dintre acestea, 161 au obtinut de la UE o perioada de tranzitie de 10, 12 sau chiar 14 ani, in care sa faca investitii pentru a reduce poluarea. Aici se inscriu, in general, societatile foarte mari – Sometra, Arpechim, Azomures, Mital Steel – care au aprobat un plan de conformare si de investitii pe termen lung.

Cu toate acestea, o parte din cele amintite mai sunt societatile care in ultimul an au fost date exemplu cel mai des, la capitolul poluare.

Arpechim Pitesti: „Suntem in plan cu investitiile”

„Suntem in plan cu investitiile, iar suspendarea activitatii, impusa la sfarsitul primaverii, a fost ridicata intrucat s-au indeplinit toate investitiile cerute de autoritatile de mediu”, ne-a declarat directorul de comunicare al Petrom, Ramona Zanfirescu.

Potrivit sefului Garzii de Mediu, Octavian Popa, Arpechim Pitesti are termen de conformare 2014. Cu toate acestea, in acest an, societatea a avut mai multe probleme.

Un raport al Ministerului Mediului, la inceputul acestui an, prezinta lista societatilor a caror activitate ar putea fi sistata. In capatul listei: SC Petrom SA – sucursala Arpechim Pitesti.

In februarie, compania este amendata de Administratia Nationala Apele Romane cu 2, 2 miliarde de lei vechi pentru poluarea cu titei a paraului Dambovnic. Atunci, un dig al unui lac de acumulare in care se aflau sute de mii de metri cubi de ape reziduale de la combinatul petrochimic Arpechim- s-a rupt poluand apa curgatoare.

Pe 28 mai, Arpechim pierde autorizatia de functionare, dar o recastiga in instanta, la sfarsitul lunii iunie. In prezent Arpechim este in functiune.Ministrul Korodi insa, pare sa nu stie precis cata vreme a autorizatia de functionare a Arpechim a fost suspendata.

„In cele sase suni de suspendare Arpechim a efectuat investitiile de mediu, iar acum societatea este conforma”, ne-a declarat ministrul Mediului Attila Korodi.

Pe 12 iunie insa, Tribunalul Pitesti admitea cererea Petrom de suspendare a deciziei prin care Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Pitesti bloca activitatea Arpechim pentru o perioada de pana la sase luni. Arpechim si-a redobandit dreptul de functionare pe baza unei noi promisiuni: ca pana la 1 august sa faca investitiile de mediu necesare Arpechim.

Kronospan Sebes reclama sanctiuni „nelegitime”

Kronospan Sebes, avea ca termen de conformare 30 octombrie. Societatea a reusit insa sa se conformeze desi, chiar ministrul Korodi spune ca „exista probleme” Kronospan Sebes si-a pierdut si recastigat autorizatia de mediu in aceeasi perioada in care Arpechim se confrunta cu autoritatile de mediu, adica la inceputul acestei veri.

In urma unui control efectuat de Garda Nationala de Mediu (GNM) in la inceputul lui iunie, societatea a Kronospan Sebes a fost amendata cu 200 000 lei . Mai mult Octavian Popa Seful Garzii Nationale de Mediu a cerut pe 2 iulie declansarea procedurilor prin care companiei poluatoare i se suspenda autorizatia integrate de mediu pentru doua dintre activitatile pe care le desfasoara.

La cateva zile, compania a iesit cu un comunicat: „Garda Nationala de Mediu dispune nelegitim, sanctiuni impotriva companiei Kronospan Sebes. Abaterile mentionate in comunicatul de presa al GNM, au fost remediate in urma cu 2 saptamani „. In momentul de fata situatia companiei este incerta.

„La Kronoospan situatia este mai complexa. Este o problema. Nu numai populatia se plange de poluarea de acolo ci si pe mine ma intereseaza si o sa ne ocupam in mod special de aceasta companie”, a spus Korodi. .

Mittal Steel Galati a promis ca face investitii

Mittal are termen de conformare la Directiva privind controlul integrat al poluarii anul 2014. Inspectia Garzii de Mediu, in martie 2007, a scos la iveala ca investitiile de mediu facute de companie erau insuficiente.In luna mai, autorizatia integrata de mediu a combinatului a expirat.

Cu toate acestea, pe baza angajamentelor ca va face investitii de mediu, compania a redobandit avizul de functionare. „Pe mine ma incanta ca din cate stiu acolo s-a dat autorizatia de mediu integrata ceea ce inseamna ca ei au promis ca vor face acolo niste investitii de mediu”, ne-a declarat ministrul Korodi, despre compania Mittal Steel Galati.

Sursa: Hotnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *