Sud-africanii, saraciti si disperati, au participat la un mars pentru a cere firmelor miniere multinationale sa isi imparta profitul.
„Ei castiga milioane aici, insa comunitatea din jur nu primeste nimic!” declara Olebogeng Tseleng, 21 de ani. Ea s-a trezit la ora 5 dimineata pentru a lua parte la marsul care va porni din satul ei, sat in care localnicii traiesc in modeste case de pamant si unde nu exista apa curenta.
Pornit in localitatea Matlou, aflat la 75 km nord de Johannesburg , marsul a adunat pe parcurs mai multi protestatari din satele insirate de-a lungul minei de platina detinute de compania Xstrata.
La fiecare oprire se tin discursuri. Protestul a mai fost intarziat din cand in cand de rabufniri ale protestatarilor, incendieri de cauciucuri, loviri cu pietre. Cu toate acestea, protestele au fost pasnice in comparatie cu cele petrecute in ziua precedenta in orasul vecin Rustenburg. Aici protestele au fost iscate de concedierile masive facute de companie ca reactie la greva muncitorilor care cereau salarii mai mari.
La o zi dupa proteste orasul este calm, dupa ce minerii concediati au vandalizat spatii comerciale si au atacat colegi mineri care au avut norocul sa isi pastreze locul de munca. Politia declara ca un miner a fost ucis si un altul ranit grav in urma protestelor din Rustenburg.
Forta de munca foarte agitata dar si cereri ca cele ale localnicilor din Matlou se numara printre provocarile cu care industria miniera se confrunta in Africa de Sud. Acest sector a suferit decenii la rand din cauza investitiilor reduse iar o dezbatere cu privire la nationalizare si probleme de abordare au adus neincredere in randul potentialilor investitori.
Localnicilor din Matlou si zonele invecinate le-a luat aproximativ 5 ore ca sa parcurga cei 20 de kilometri pana la portile minei Xstrata, care acum este tranformata din mina de suprafata in exploatare de subteran. Ajunsi la mina protestatarii si-au formulat cererile, cea mai importanta fiind aceea ca firma sa angajeze mai multi localnici. Insa solicitarile nu s-au limitat la locuri de munca. Protestatarii cer firmei sa construiasca scoli si drumuri si sa ofere burse de studiu tinerilor cu potential.
„Ne-au dezamagit,” spune John Modiselle, care declara ca de ani de zile face solicitari repetate catre firma Xstrata.
Songezo Zibi, purtator de cuvant al firmei miniere, afirma ca a inteles nerabdarea si frustrarea satenilor in contextul in care tara se confrunta cu o rata crescuta a somajului si a saraciei. Dar, a adaugat, rezolvarea acestor probleme cu care tara se confrunta cere timp si industria miniera a facut tot posibilul.
„A fost nevoie de muncitori specializati pentru a termina lucrarile la mina de langa Matlou,” a mai spus Zibi, „iar Xstrata ar fi putut fie sa pregateasca localnici pentur a executa aceste lucrari, incetinind astfel constructia minei, fie sa aduca muncitori din exterior cu pregatirea necesara pentru a rezolva problemele repede astfel incat mina sa poata intra pe productie. Cand va incepe productia, probabil in 2016, multi dintre cei 3000 de muncitori necesari vor proveni din zona.”
Xstrata a construit o clinica in zona si va face mai mult cand mina va intra in productie, a mai adaugat Zibi.
La inceputul lunii, Susan Shabangu, ministrul minelor, a declarat ca firmele miniere nu ar mai fi tinta protestelor daca ar fi facut totusi eforturi ca din 1994 incoace populatia sa beneicieze de pe urma mineritului. Majoritatea de culoare a fost mereu doar forta de munca prost platita pentru industria miniera a tarii.
Jonathan Snyman, cercetator la Institutul Sud-African pentru Relatii intre Rase, afirma ca ministrul are dreptate. Acesta spune ca o relatie mai putin zbuciumata intre angajator si muncitori si mai putine greve ar putea readuce increderea investitorilor in industria miniera afircana, azi fiind un sector foarte instabil.
Shabangu, ministrul minelor, declara ca nationalizarea nu intra in planurile guvernarii. Insa Tseleng, tanara protestatara care s-a alaturat marsului afirma ca tocmai trecerea minelor in administrarea statului ar putea asigura o impartire echitabila a beneficiilor. „Abia dupa ce vor fi incercat sa vor fi esuat, abia atunci vor putea apela si la solutia investitorilor straini.”
Tseleng, ca majoritatea localnicilor, este somera. A urmat cursurile unei scoli catolice din sat apoi a renuntat la studii din lipsa de bani. „In acest timp, directorii firmei prospera…”, a mai adaugat ea.
„Nu isi doresc sa creasca nivelul de trai, vor doar sa faca bani.”
