Miruta, o planta perena, bienala, care creste in diferite habitate in Europa, pe campii si dealuri, in luminisuri de padure, pe pajistile intinse si la poalele muntilor, contine mucilagii si nitrat de potasiu. In scop terapeutic, de la aceasta planta se folosesc frunzele si radacina care contin substante cu efecte calmante pentru tusea cronica si afectiunile respiratorii.
Aceasta planta are proprietati emoliente, sudorifice, antiscorbutice, diaforetice, antibiotice, antigutoase, anticanceroase, antiinflamatorii, cicatrizante, expectorante, digestive si diuretice, fiind recomandata impotriva guturaiului, bronsitei, iritatiilor rinichilor si retentiei urinare. Pentru a usura transpiratia se foloseste sub forma de infuzie sau decoct in bolile infectioase, ca rujeola sau scarlatina. Aceasta planta este folosita si in cazuri de hipohondrie si melancolie, pentru calmarea ulcerelor duodenale si stomacale.
Ceaiul de miruta are efecte diuretice, expectorante si astringente, ajuta la calmarea tusei persistente, la eliminarea mucozitati purulente si la vindecarea iritatiilor pielii. De asemenea, ceaiul de miruta contribuie la purificarea sangelui si la eliminarea toxinelor din organism. Din radacina si frunze se prepara un unguent emolient care vindeca taieturile, ranile, vanataile, fiind indicat pentru pielea uscata sau cu pete rosii, dar si in tratamentul flebitei.
