Batalia pentru cote de piata, miza scandalului alimentelor „toxice“

0
120
Batalia pentru cote de piata, miza scandalului alimentelor „toxice“
Batalia pentru cote de piata, miza scandalului alimentelor „toxice“

Verificarile derulate de autoritatile veterinare au aratat ca nu exista nici un fel de probleme in nici unul dintre loturile de lapte controlate.

Mai multe asociatii ale producatorilor de alimente din judetul Cluj sustin ca recentele scandaluri alimentare din Romania sunt, de fapt, o consecinta a luptei pentru cote de piata, derulata de marile concerne. Afirmatiile lor sunt intarite de faptul ca toate controalele desfasurate de autoritati precum Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor au aratat ca, in Transilvania, nu exista nici un fel de probleme, nici cu carnea de curcan, nici cu laptele. In acest context, pe piata clujeana au sporit semnificativ importurile de lapte din Cehia si din Polonia.

Fermierii sunt furiosi

Asociatiile fermierilor din judetul Cluj spun ca producatorii autohtoni de alimente risca sa fie ingropati in acest razboi mediatic. ”Nu este nici un fel de problema deosebita cu aceasta aflatoxina. In fiecare an, in aceasta perioada, facem verificari, pentru ca exista posibilitatea ca aceasta ciuperca, acest mucegai sa apara in furaje si de acolo sa ajunga in lapte. Si daca apare, luam masurile necesare pentru a nu avea nimeni de suferit. Dar acest lucru este unul obisnuit, se intampla in fiecare primavara. Noi verificam, pentru ca asa impun procedurile, cu regularitate, si nivelul de radioactivitate al laptelui. Niciodata nu a fost vreo problema.

Insa daca afla cineva de aceste verificari, o sa inceapa lumea sa spuna ca avem lapte radioactiv!”, a declarat medicul veterinar Dan Tandea. El conduce Cooperativa Somes-Aries, care reuneste 36 de ferme de pe Valea Somesului si de pe Valea Ariesului si care produc 400.000 de litri de lapte pe luna. De aceeasi parere este si presedintele Asociatiei Producatorilor de Lapte din judetul Cluj, Calin Fogaciu. ”Noi nu producem hrana pe suport sintetic. De aceea, hrana produsa in Romania este mai sanatoasa decat cea produsa in Occident. Si sunt multi care vor sa ne scoata de pe piata. Ganditi-va ca, de exemplu, Olanda produce 11 milioane de hectrolitri de lapte. Piata lor interna absoarbe un milion de hectrolitri. Trebuie sa vanda undeva celelalte 10 milioane de hectrolitri, nu?”, s-a intrebat Calin Fogaciu.

Ce spun autoritatile

Afirmatiile producatorilor de alimente sunt sustinute si de autoritati. Directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Cluj, Nicolae Pivariu, spune ca i-a verificat pe toti cei 26 de procesatori de lapte din judet si nu a descoperit nici urma de aflatoxina.

Mai mult, in cazul procesatorilor mari, el a verificat si centrele de colectare si nu a gasit nici o problema. Totusi, pe fondul scandalului, au sporit importurile de lapte din Cehia si din Polonia. In prezent, doar jumatate din laptele procesat in judetul Cluj provine de pe plan local, iar restul este adus din afara judetului, a declarat Nicolae Pivariu. La randul sau, prefectul Gheorghe Vuscan a declarat ca nici celelalte institutii de control nu au descoperit vreo problema legata de posibile alimente daunatoare sanatatii la nici o unitate de procesare din judetul Cluj, indiferent ca este vorba de carne, lapte, oua ori produse vegetale.

Cat de daunatoare este aflatoxina

In acest context, profesorul universitar Ilarie Ivan din Cluj spune ca exista o exagerare deosebita in scandalul legat de laptele contaminat cu aflatoxina. „Eu va pot spune ca toti specialistii sunt de acord ca la cantitatea de aflatoxina semnalata, ar trebui ca cineva sa consume zilnic 25 de litri de lapte pe zi, vreme de 10 sau de 15 ani, ca sa aiba efecte daunatoare asupra sanatatii”, a spus Ilarie Ivan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here