Mizeria de sub presul nostru

In prag de primavara, Dunarea e murdara.
Dar e si prea batrana sa se mai rascoale si sa ne pedepseasca asa cum am merita.

Mizerie. Multa mizerie. Foarte multa mizerie. Si am putea continua in acest fel pana la cel putin a zecea propozitie eliptica de predicat, de fiecare data adaugand cate un cuvant care sa ofere o doza suplimentara de dramatism fata de enuntul anterior. Cum unde? Pe malul galatean al Dunarii, apa cu care ne mandrim de fiecare data cand ne vin in vizita prieteni de pe taramuri uscate, dar pe care nu ezitam nicicand sa o murdarim cu tot gunoiul care ne e la indemana. Si ne e mult gunoi la indemana.

Camioane de resturi
Calendaristic si termic, primavara a inundat si curtea noastra, doar ca, asteptand -renasterea naturii, asistam, mai mult sau mai putin pasivi, la moartea ei prin sufocare. Zilele trecute, am facut o mica excursie pe intreg malul galatean al Dunarii, ca sa vedem cat de pregatiti suntem sa intampinam fluviul in noul sezon. Ati anticipat corect. E jale mare! De la gura de varsare a Siretului si pana in port se pot aduna lejer cateva zeci de camioane de resturi ale bunastarii noastre. Se pot aduna, dar cine sa o faca? Speciile de gunoi sunt, pare-se, mai numeroase decat speciile de pesti ramase in Dunare: cutii de aluminiu de la bere, obisnuitele peturi cu subspeciile aferente (de jumatate, de un litru, de doi litri, verzi, albe, maronii), moloz de constructii, bolovani mari si mijlocii, crengi uscate, capace de WC, servetele, pungi. Asta ca sa enumeram doar speciile dominante. Din toate acestea, mirosul tinde sa capete puteri din ce in ce mai mari, pe masura ce temperaturile sarbatoresc trecerea in era incalzirii globale.

Natura de-a dreptul moarta
Prin spatele supermarketurilor de la gura de varsare a Siretului in Dunare pare ca a trecut „Stramba-lume fara nume”, un personaj nascut din tata – gratar si mama – bere la pet. Muntii de resturi formati prin intetirea foamei terestre se asorteaza perfect cu pietroaiele si molozul depozitate cu nesimtire aici, sub presul nostru comun. Peisajul e animat de un pescar ratacit, tragand cu nadejde la lanseta de martie, si de zeci de caini care au traiul asigurat de pe urma salbaticilor care au horit anul trecut in zona in jurul gratarelor cu mici, carnaciori si ceafa. In rest, natura moarta. Dar moarta de-a binelea. Nu putem trece mai departe pe langa unitatea militara, asa ca inconjuram si ajungem la Plaja Dunarea. Cativa muncitori vopsesc cateva baraci si pregatesc noul sezon estival, insa, hotarati sa gasim mizerie, mergem pe malul fluviului. Nu trebuie sa cauti prea mult gunoiul. La cativa metri de apa zac mormane langa mormane si multe recipiente de plastic, aduse de Dunarea umflata in sezonul de toamna – iarna. Plaja amenajata e curata, trebuie sa recunoastem, se vede ca cineva s-a ingrijit sa duca gunoiul, insa langa un tomberon descoperim culmea nesimtirii: gunoi aruncat pe jos, cu pubela aproape goala.

Mai curat spre Faleza
Iesim din zona plajei si ne indreptam pe malul apei spre bac. Nu puteam evita zona unde se varsa toata canalizarea Galatiului. Sunt maxim zece grade Celsius afara, iar mirosul pare sa isi reintre in drepturi. Cu un debit impresionant, orasul isi varsa dejectiile fara mila in Dunare. In zona canalului de scurgere, apa are o culoare maronie, tulbure si scoate zgomote infricosatoare. Nu mai insistam asupra subiectului, daca ati trecut vreodata pe acolo stiti cum e. Va mai spunem ca, pe poteca spre bac, trecem pe langa niste domni care, cum sa spunem, cum sa formulam, in fine, fac acolo ceva, nu e nevoie sa mai batem apa in piua. La bac, surprinzator sau nu, apa e curata, nu mai sunt gunoaiele de altadata oprite in lanturile si franghiile de metal. De aici mai departe incepe Faleza orasului. E ceva mai curata decat restul malului galatean, desi chiar si in aceasta zona se mai gasesc cate un colac de WC, bolovani si eternele peturi. Mai deranjeaza, dar lucrarea la canalizare, care e in plina desfasurare, e o chestie temporara si binevenita pana la urma. In zona, la Elice, e forfota multa si e relativa curatenie. In dosul Panzarului Moldovenesc se varsa o alta canalizare, iar mirosul si culoarea apei deranjeaza un peisaj de altfel placut. Nici mai departe spre port nu e mai murdar. Dunarea si-a mai curatat si singura malurile cu cresterile si descresterile repetate de nivel.
In toamna era mai mult gunoi, suntem ceva mai linistiti acum: muntii de peturi ce pluteau in octombrie in zona Galatiului au plecat suparati in concediu etern spre rezervatia „Delta Dunarii”. Peste 400 de ani se vor fi dizolvat. Delta va fi din nou in regula, planeta de asemenea. Oamenii, in schimb.

Sursa: Viata libera Galati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *