Primul in ordinea cronologica este chiar „partidul prezidential”. Partidul Democrat-Liberal (PD-L), fost Democrat, care are un sediu in cea mai scumpa zona a Bucurestiului primit in folosinta de la Regia Autonoma – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).
Primit este elegant spus. Respectiv, imobilul a parvenit Frontului Salvarii Nationale si apoi Partidului Democrat – care s-a rupt din FSN – prin grija premierului din acea vreme, Petre Roman. De altfel, decizia a facut obiectul unei cercetari penale a Parchetului General.
Pe scurt, imobilul preluat de la fosta gospodarie a PCR a fost inclus initial pe lista unor cladiri care urmau sa fie inchiriate unor societati comerciale straine sau unor reprezentante diplomatice. Premierul Roman insa a decis de unul singur sa schimbe destinatia imobilului.
FOLOSIT DE PD-L, INGRIJIT DE RA-APPS
In ziua in care reporterii Jurnalului National au vizitat sediul PD-L, in curtea acestuia se muncea cu zel. Curatenia de primavara era facuta cu toata responsabilitatea de angajati ai RA-APPS. Cele trei corpuri de cladire folosite de formatiunea politica aflata astazi la putere apartin in continuare mostenitoarei Gospodariei de partid, RA-APPS.
Partidul plateste chirie pentru cladiri si pentru o suprafata de teren care s-ar afla sub cele trei imobile si intre ele, dar in aceeasi curte exista o suprafata mult mai mare de teren.
Este vorba de Parcul Filipescu. Asa se face ca PD-L functioneaza in mijlocul unui cochet parc, dar administrarea o face tot statul roman, prin RA-APPS.
Suprafata parcului este de 20.000 de metri patrati si teoretic acesta ar fi un spatiu public. Evident insa, poarta de la sediul partidului este vegheata de un paznic si dotata cu o bariera care sa limiteze accesul publicului. Din melanjul acesta dintre proprietatea publica – a Protocolului de Stat, si cea privata – a unei organizatii politice, are de castigat cea din urma parte.
O RESTITUIRE FARA REACTIE
Sediul PD-L face obiectul unei solicitari de restituire a proprietatii depusa inca din 2001 de Paul Lambrino, printul Paul de Romania, cum este acesta cunoscut, desi nepotul vitreg al Regelui nu a primit niciodata titlul oficial. Solicitarea sa a stat chiar in sertarele sefului PD-L, Traian Basescu, pe cand acesta era primar.
In 2006, primarul in exercitiu al Capitalei, Adriean Videanu a declarat public ca organizatia politica, din care de asemenea face si el parte, intentioneaza sa-si cumpere sediul principal. A descoperit insa cu aceasta ocazie ca dorinta PD-L este obstructionata tocmai de solicitarea de restituire depusa de Paul Lambrino. Subiectul cumpararii imobilelor din Modrogan a iesit repede din actualitate, tocmai din cauza situatiei nelamurite a proprietatii.
Paul Lambrino a depus aceasta solicitare in calitate de mostenitor al Elenei Lupescu. Numai ca, potrivit altor surse, cladirea nu ar fi avut-o niciodata proprietara pe aceasta, iar ultimul detinator al imobilului a fost chiar Primaria Bucuresti. Surse din jurul afacerii ne-au sustinut ca proprietatea Elenei Lupescu s-a putut dovedi chiar cu documente care ar fi fost extrase prin 1990 de premierul Petre Roman, care devenise interesat de cladire.
Povestea aceasta a mostenirii Lupeascai se bazeaza pe o precizare dintr-un decret din 1941. Numai ca, exista si o alta istorie a cladirii care contrazice aceasta varianta.
Istoricul Radu Albu Comaneanu, descendent al printului Constantin Basarab Brancoveanu, ne-a precizat ca acesta a girat catre Primarie imobilul din Modrogan, care a preluat proprietatea „prin 1939”. Asa se face ca mostenitorii nu au facut nici o solicitare de restituire a proprietatii dupa 1990. Ei stiau ca imobilul a fost pierdut de print ca urmare a unui credit neonorat.
RESEDINTA FILIPESCU BRANCOVEANU DE LA CAPUL PODULUI
Palatul de pe Aleea Modrogan numarul 2, aflat in mijlocul unui intins parc de forma circulara, se remarca prin masivitatea siluetei sale arhitecturale.
La inceputul secolului al XIX-lea aceste locuri apartineau boierilor Filipesti, mosia lor se intindea de la bariera de la Capul Podului, cum se numea atunci Piata Victoriei si continua pana la actuala Piata Dorobanti. Alexandru Filipescu Vulpe (1776-1856), cunoscut pentru „siretenia dar si lacomia de bani, mai ales la jocul de carti”, a cladit o prima casa pe acest loc. Fiul sau, Ion Filipescu Vulpache (1809-1864) construieste una noua in locul ei, dupa casatoria sa, in 1844, cu fiica domnitorului Gheorghe Bibescu.
In aceasta vila de la Capul Podului a locuit, dupa moartea sotului ei, in 1864, Eliza Filipescu, nascuta Bibescu (1826-1907). Fiul ei, Alexandru Filipescu (1852-1916) care nu a fost casatorit si nu a avut copii, era adesea descris de contemporanii sai ca fiind o persoana retrasa, de altfel acesta a locuit mai mult la Paris.
Dupa moartea mamei sale, in 1907, s-a hotarat sa construiasca acest cartier, considerand ca era o investitie buna, si o noua vila pentru el. „O cladire pretentioasa si fara farmec, ridicata pe locul exact al vechii case” scria Emanoil Hagi Moscu.
In interiorul unei gradini ample alaturi de resedinta sa, a construit un imobil pentru administrator cu subsol, parter si etaj, un grajd, ulterior transformat in garaj, cu parter si etaj, doua pavilioane si casa portarului, toate „de zid acoperite cu tigla dupa planurile aprobate si intocmite de arhitectul Roger Bolomey, iar imprejmuirea, pe aliniere, de zid cu grilaj de fier in lungime de 600 m”.
In planurile pastrate in arhiva PMB a Primariei Municipiului Bucuresti pe toate plansele apare stampila lui Paul Gottereau, arhitectul Curtii Regale, dar taiata cu creion rosu si semnat apoi R. Bolomey.
FILIPESCU NU A APUCAT SA VADA PALATUL GATA
Parcul din jurul resedintei Filipescu fusese amenajat de un gradinar belgian, Guillemain, care s-a ocupat timp indelungat de acesta. Arborii inalti, seculari, aleile, fantana si alte cateva elemente disparute acum, sunt anterioare actualelor cladiri, datand probabil de la jumatatea secolului al XIX-lea.
Alexandru Filipescu nu a locuit insa niciodata in aceasta casa murind in 1916, cu putin inainte de a se incheia lucrarile de constructie. Intreaga familie este imormantata la biserica Mavrogheni, din apropriere.
Aceasta resedinta, alaturi de alte bunuri imobiliare, a fost mostenita de Constantin Basarab Brancoveanu (1875-1967), unul dintre marii proprietari funciari de atunci, var primar cu Alexandru Filipescu. Receptiile date de Colette Brancoveanu, nascuta Cesianu aici erau renumite in epoca „tot Bucurestiul cel mai rafinat era aici” isi amintea doamna Manuela Burnea. In anii ’30, Constantin Basarab Brancoveanu a girat cu aceasta proprietate mai multe imprumuturi bancare pe care insa nu le-a putut plati la timp, ca urmare Primaria Capitalei a intrat in posesia vilei si a parcului.
Palatul si partidul
Sediile principalelor partide politice din Romania sunt adevarate cladiri monument care impresioneaza prin eleganta lor, dar intre zidurile acestora se ascund legende si povesti care vin chiar din istorie. Sediile centrale ale Partidului Democrat-Liberal (PD-L) si ale Partidului Social-Democrat (PSD) au facut de-a lungul timpului obiectul unor scandaluri, dar fara nici un rezultat concret. Formatiunile politice au continuat sa pastreze in posesie respectivele imobile, fara sa se sinchiseasca de implicatiile, fie ele si morale, ale atitudinii lor.
Urmarea a fost doar aceea ca si Partidul National Liberal (PNL) s-a simtit indrituit sa-si faca o pomana de lux cu un pretext oarecare, ca apoi sa puna imobilul la dispozitia lui Bogdan Olteanu. Povestile celor trei sedii de partide reproduc la o scara mai mica atat fragmente de istorie si istorii, cat si slabiciunile democratiei romanesti.
Parcelarea Filipescu
In zona de nord a Bucurestiului, aceasta parcelare facea trecerea de la orasul gradina din Soseaua Kiseleff la densitatea locuirii din centrul Capitalei, fiind un „fragment urban unitar, coerent, a carui realizare a inclus reglementari particulare”. Proiectul de parcelare a fost aprobat in 1912 de Primaria Bucuresti, fiind realizat de boierul Alexandru Filipescu pe proprietatea sa.
Numele strazilor principale aminteau de familia sa: Aleea Modrogan, fosta Stefan Gheorghiu, se numea initial Aleea Eliza Filipescu, dupa numele mamei, iar Aleea Alexandru, care si-a pastrat denumirea si astazi, dupa numele bunicului. Strada Ankara era fosta Alee Vulpache, porecla tatalui sau.
Proiectul a fost realizat de arh. O. Van Rysselberghe si numara peste 155 de parcele. Cartierul Filipescu a fost destinat numai celor foarte bogati, printre numele celor care cumparasera terenuri in anul 1913 ii amintim pe: I. Manu, Ch. Guilmain, Elena Soutzo, I.B. Grueff, G. Goodwin, A.R. Constantiniu, G. Duca, N.G. Costinescu, Teodor Brainkoff, D. Dobrescu, I. Florescu.
Boieri, bancheri, industriasi, comercianti instariti care au apelat la arhitecti talentati, carora li se datoreaza diversitatea arhitecturala care variaza intre „chalet”, „casone florentin”, „neo-maur”, neoromanesc, art deco si bauhaus.
Acest cartier poate fi comparat cu alte doua parcelari contemporane, realizate insa de Primarie, pe terenuri anterior achizitionate: „Gradina Ioanid” (1909-1910) si „Parcul Bazilescu” (1911).
Influente arhitecturale
Roger Bolomey, in puternica sa francofilie, a practicat un ecletism greoi. Arhitectura imobilului reflecta cautarea unui stil, regasim un joc al volumelor si al proportiilor vazut de unii specialisti ca un amestec intre „fin de siecle” si neoromanesc. In ciuda siluetei sale impozante, are un singur etaj, mansarda fiind amenajata pentru birouri relativ recent.
Ancadramentele ferestrelor si portalul intrarii oficiale sunt simple, deloc opulente. Jocul intre caramida aparenta si similipiatra este placut, remarcandu-se expresivitatea compozitiei. Pentru soclu, intrarea oficiala, terase, ancadramente, elementele decorative ale turnului nu s-a folosit piatra, ci similipiatra. Elementele decorative si materialele folosite sunt in stilul epocii, insa modeste pentru acea perioada.
Zidaria aparenta din caramida rosie, decoratiile din similipiatra ale fatadelor, ferestrele mari de la parter, loggia de la etaj, detaliile teraselor sau turnul, amintind de clopotnitele manastirilor, confera cladirii eleganta unei resedinte nobiliare de la inceputul secolului
al XX-lea. Aceasta fiind inscrisa in Lista Monumentelor Istorice, pozitia 1524, cod B-II-m-B-19227.
Sursa: Jurnalul National
