Moldova se va asocia la UE, cu restante la Mediu. Ministrul da vina pe lipsa de specialisti

Moldova se va asocia la UE, cu restan?e la Mediu. Ministrul d? vina pe lipsa de speciali?ti
Moldova se va asocia la UE, cu restante la Mediu. Ministrul da vina pe lipsa de specialisti
Moldova se va asocia la UE, cu restante la Mediu. Ministrul da vina pe lipsa de specialisti

Potrivit documentului, in urmatorii zece ani, guvernarea trebuie sa indeplineasca actiuni concrete ca sa corespundem standardelor vizate in cele 25 de directive europene legate de apa, aer, sol, biodiversitate, deseuri, poluarea industriala si fonica, substante chimice, tarife de mediu, inovatii ecologice si altele.

In primul rand, Acordul de Asociere cere perfectionarea legislatiei, o strategie nationala de mediu, care sa contina reformele si termenii de implementare pas cu pas, precum si elaborarea strategiilor pe sectoare. De curand, a fost aprobata Strategia Nationala de Mediu 2013-2024, care prevede, printre altele, apeducte regionale cu tarife la apa rezonabile, fabrici de prelucrare a deseurilor la Chisinau si Balti, diguri noi pe Prut, Nistru si Raut, dar si o economie verde si o populatie educata in spirit eco.

Totodata, Ministerul Mediului a elaborat deja Strategia de aprovizionare cu apa si canalizare si Strategia de gestionare a deseurilor pentru anii 2013-2027. Pe ultima suta de metri se afla Strategia si Planul de Actiuni privind diversitatea biologica pentru anii 2014-2020 si a fost inceputa elaborarea Strategiei de dezvoltare cu emisii reduse (a gazelor cu efect de sera).

Potrivit ministrului Mediului Gheorghe Salaru, strategiile sunt punctul de pornire pentru a trece la schimbarea nemijlocita a lucrurilor. „Ne asumam aceste angajamente atat fata de Europa, cat si fata de cetateni. Ele schiteaza viitorul pe care ni-l dorim. Noi mereu apelam la asistenta financiara, dar nu poti cere atunci cand nu ai o viziune clara despre cum vei cheltui acesti bani“, explica Gheorghe Salaru.

Schimbari cu bani putini si fara oameni

Chiar daca seful de la Mediu afirma ca acum Guvernul are o viziune clara despre viitorul din acest domeniu, realizarea prevederilor din strategii nu e atat de usoara. In primul rand, e nevoie de bani, care niciodata ajung, si de oameni.

Totodata, pe langa Inspectoratul Ecologic de Stat, care face controale si pune amenzi, ministerului ii lipseste organul care sa implementeze grandioasele planuri – agentiile de mediu. „In primarii nu exista niciun functionar, niciun departament care sa se ocupe de protectia mediului. Si-atunci cum aceasta strategie nationala sa se regaseasca in actiuni locale? Cine sa se ocupe de ele?“, se intreaba ministrul.

Criticat pentru restante

Pana la acest moment, Ministerul Mediului a indeplinit doar 70% din angajamentele asumate pana la semnarea Acordului de Asociere, fapt pentru care ministrul Salaru a fost criticat de mai multe ori de premierul Iurie Leanca. Demnitarul se scuza ca nu are sufiecienti specialisti.

„Avem restante mari la protectia calitatii aerului si nu am purces la elaborarea strategiei. Spre exemplu, in documentul vechi ne-am angajat sa indeplinim proiecte de apa si canalizare de un miliard de lei anual. Nu avem cum sa atingem aceasta cifra. E vorba si de angajamente legate de armonizarea legislatiei sau de faptul ca nu am fost in stare sa asiguram o baza de date cu situatia la zi pe toate sectoarele“, enumera oficialul cateva dintre restante. „In minister suntem 51 de persoane, de la sofer la ministru, putini atunci cand vorbim despre zeci de domenii ce vizeaza mediul. Ne trebuiesc persoane cu capacitate inalta de expertiza si solutia e in asistenta expertilor internationali cu care lucram“, argumeneaza el. Salaru a mai spus ca s-a decis ca opt oamenii de la Inspectoratul Ecologic sa treaca la minister.

„Fara Europa, mergem la reanimare“

Alecu Renita, presedintele Miscarii Ecologiste din Moldova, afirma ca „nicio tara mai dezvoltata ca noi, precum Cehia, Polonia, Romania, nu a putut implementa vreo strategie de mediu fara un ajutor masiv din partea UE“, or europenii  „ne dau foarte usor bani pentru mediu, fiindca la ei protectia naturii e in capul mesei“. „UE ne-a alocat miliarde de lei in acest sens si fara acesti bani, care sa fie atent monitorizati, toate strategiile sunt in sala de reanimare. Nu e vorba de un ajutor usurel, dar de unul masiv“, sustine specialistul.

Totodata, Alecu Renita constata lipsa specialistilor care sa realizeze reformele. „Noi am avut grija sa inmultim universitatile si ne-am ales cu un sistem de instruire total ineficient. Nu avem specialisti pe potriva necesitatilor pe niciun segment si chiar daca sa deschidem niste facultati, am pregati specialisti de mana a saptea“, mai spune ecologistul, concluzionand ca solutia e tot in Europa sau scolarizarea peste Prut.

Accesul la apa si deseurile, principalele probleme

Din multitudinea de probleme, aprovizionarea cu apa si canalizarea, dar si gestionarea deseurilor raman cele mai mare provocari. „Mai mult de jumatate din populatie nu are acces la apa potabila, iar in spatiul rural procentul este si mai mare. La capitolul canalizare stam prost de tot, cu peste 80% din populatia tarii. Astfel, unul din angajamentele pe care ni le-am asumat e ca pana in anul 2015 in Moldova sa nu existe nicio scoala fara acces la apa potabila si nicio institutie de stat pana in 2020“, explica ministrul Gheorghe Salaru. Nici cu prelucrarea deseurilor nu stam mai bine.

„In strategia veche se stipula ca fiecare localitate trebuie sa aiba cate o gunoiste autorizata, dar noi avem 1.800 de gunoisti neautorizate, care se intind pe circa 1.400 de hectare. Noul document presupune ca tara sa fie impartita in opt regiuni, cu sapte gunoisti in jurul carora sa fie amplasate circa 100 de statii de transfer. Acum identificam locul de amplasare a acestor gunoisti“, adauga oficialul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *