Mures: Prefectura vrea reviziurea unei sentinte prin care s-a retrocedat o padure familiei Banffy

Mures: Prefectura vrea reviziurea unei sentinte prin care s-a retrocedat o padure familiei Banffy
Mures: Prefectura vrea reviziurea unei sentinte prin care s-a retrocedat o padure familiei Banffy

Prefectura Mures a cerut instantei reviziurea unei sentinte definitive de retrocedare a peste 9.300 de hectare de padure urmasilor familiei nobiliare a lui Banffy Daniel. Procesul va fi judecat la Judecatoria Giurgiu, transmite Mediafax.

Purtatorul de cuvant al Prefecturii Mures, Dragos Bardosi, a declarat, luni, ca Prefectura Mures a solicitat, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, stramutarea unui proces in care a formulat cerere de revizuire a unei sentintei definitive de retrocedare a 9.323 de hectare de padure din Stanceni, Rastolita si Lunca Bradului urmasilor familiei nobiliare a lui Banffy Daniel.

Potrivit site-ului ICCJ, in 5 decembrie instanta a dispus trimiterea cauzei la Judecatoria Giurgiu, de la Judecatoria Reghin.

„Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in cererea formulata de Prefectura Mures si a stabilit stramutarea dosarului 1858/289/2014 de la Judecatoria Reghin la Judecatoria Giurgiu. Acest dosar priveste cererea de revizuire depusa de Prefectura Mures impotriva sentintei definitive prin care s-au retrocedat 9.323 de hectare de padure urmasilor lui Banffy Daniel”, a declarat Bardosi.

Potrivit acestuia, Prefectura Mures a primit de la MAI o suma stabilita de Judecatoria Reghin ca si cautiune in acest dosar – 14.918 lei, pe care a si depus-o, „pentru a nu trebui sa elibereze titlul de proprietate pana ce se judeca revizuirea”.

El a precizat ca solicitarea de revizuire se intemeiaza pe un document obtinut de la CNSAS, mai exact decizia penala 2.213 din 3 decembrie 1952, prin care Tribunalul Bucuresti a dispus confiscarea integrala a averii lui Banffy Daniel, acesta fiind gasit vinovat de instigare la crime impotriva umanitatii din perioada 1940-1944.

Potrivit sursei citate, pana in prezent Prefectura Mures a castigat 12 procese cu urmasii unor familii nobiliare, aducand astfel in proprietatea statului roman 78.490 de hectare de padure din judet, in timp ce, in urma unor sentinte judecatoresti definitive din 10 dosare, 8.183 de hectare de padure vor fi retrocedate urmasilor fostilor proprietari nobiliari.

„In prezent, avem pe rol 15 procese privind suprafete de paduri revendicate de mostenitorii fostilor proprietari, suprafata aflata in litigiu acum fiind de 40.234 de hectare de padure. Ultimul proces castigat a fost cel din 9 octombrie 2014, cand Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate Mures, de pe langa Prefectura, a castigat la Tribunalul Braila, in mod irevocabil, suprafata de 25.377 de hectare de padure, solicitata la reconstituire de SC Domeniul Silvic Gudeamesterhaza SA, prin administratorul ei, Bethlen Ana”, a afirmat Bardosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *