Natura 2000: Multe situri protejate sunt gestionate necorespunzator, Romania ar putea fi sanctionata

Coalitia ONG Natura 2000 Romania a atras atentia luni ca amanarea punerii in functiune a Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate (ANAP) a dus la gestionarea necorespunzatoare a multor situri protejate, iar faptul ca Romania nu si-a indeplinit obligatiile ar putea atrage sanctiuni de la UE.natura

Organizatia semnaleaza ca, in urma cu cateva luni, mai multe arii protejate si-au pierdut custozii, nemaifiind gestionate asa cum prevede legislatia, iar siturile propuse pentru reteaua Natura 2000 conform obligatiilor ce revin Romaniei ca membru al Uniunii Europene pot fi considerate doar ca arii protejate declarate pe hartie, fara un management eficient.

„Aceasta situatie poate duce la distrugeri ireversibile ale capitalului natural, ceea ce ar fi o pierdere semnificativa pentru Romania si ar putea aduce in viitorul apropiat sanctiuni din partea UE”, se arata in scrisoarea trimisa de Coalitia ONG Natura 2000.

Astfel, potrivit acesteia, legislatia privind ariile naturale protejate prevedea inca din anul 2006 infiintarea unei agentii care sa asigure un management eficient al parcurilor nationale si naturale, al rezervatiilor si retelei Natura 2000.

Legea 345/2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice si ulterior OUG 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice prevad transferarea responsabilitatii pentru ariile naturale protejate catre o agentie pentru arii naturale protejate.

„Faptul ca ANAP nu este inca functionala are un efect major asupra aspectelor legate de ariile naturale protejate, afectand negativ si activitatea custozilor rezervatiilor naturale mai mici, dar la fel de importante ca si parcurile nationale si naturale. Dupa cum reiese din scrisoarea Coalitiei Nationale pentru Arii Protejate, cele mai mari probleme sunt cauzate de legislatia neclara si de lipsa unei structuri de coordonare. Astfel, in unele judete rezervatiile naturale nu mai au administratori/custozi, investitiile si eforturile depuse in anii anteriori de catre acestia, vor fi irosite, iar capitalul natural deosebit de valoros din aceste zone este deja afectat de lipsa unei responsabilitati clare pentru protejarea lui”, se mai arata in document.

ANAP urma sa coordoneze activitatile legate de managementul ariilor protejate, inclusiv al siturilor Natura 2000, avand rol important, printre altele, in elaborarea si implementarea unei strategii nationale, atribuirea in administrare sau custodie a ariilor protejate (inclusiv a siturilor Natura 2000 propuse), coordonarea si supravegherea administratiilor si a custozilor de arii protejate, avizarea planurilor de management al ariilor naturale protejate.

„In noiembrie 2008, prin Hotararea Guvernului nr.1320/2008 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate (MO nr.728/28.10.2008) se decide infiintarea ANAP, dar actualul guvern blocheaza punerea in functiune. Desi Ministerul Mediului ar fi avut posibilitatea sa solicite punerea in functiune a agentiei, chiar daca posturile la toate institutiile si agentiile de stat au fost blocate, acest lucru nu s-a intamplat. Dar HG 1320/2008 a intrat partial in vigoare, intrucat parte din contractele de custodie ale ariilor protejate au fost reziliate in baza acestui act normativ”, anunta Coalitia ONG Natura 2000.

Cele 51 de organizatii ale Coalitiei ONG Natura 2000 Romania considera inacceptabil faptul ca nu se acorda nicio atentie capitalului natural al tarii, ca se ignora total problemele ariilor naturale protejate, inclusiv ale siturilor Natura 2000 si, drept urmare atrag atentia autoritatilor nationale si europene asupra acestei situatii si solicita masuri concrete pentru imbunatatirea situatiei.

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara la inceputul lunii iunie ca legislatia privind ariile protejate este o prioritate a ministerului si ca va face toate demersurile pentru ca Agentia Nationala de Arii Protejate sa devina cat mai repede functionala.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *