Ne lipsesc vreo patru metri de spatiu verde pe cap de locuitor in Bucuresti

0
77
Ne lipsesc vreo patru metri de spatiu verde pe cap de locuitor in Bucuresti

Dezvoltarea urbana la nivelul Capitalei este o prioritate, a afirmat Rodica Raspopa, reprezentant al Directiei de Mediu din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti (PMB).

“Avem aproape 4.500 de hectare de spatiu verde la nivelul municipiului Bucuresti, suntem relativ aproape fata de obligatia pe care o are administratia publica de a atinge indicatorul de spatiu verde de 26 metri pe cap de locuitor. Noi pana in 2013 avem de indeplinit aceasta obligatie, deocamdata noi avem in jur de 22, 23 de metri pe cap de locuitor indicele de spatiu verde”, a declarat Rodica Raspopa. Ea a mentionat cateva dintre proiectele derulate de Directia de Mediu din cadrul PMB, printre care se numara cel privind cadastrul verde si cel referitor la acoperisuri verzi. “Avem in perspectiva reabilitarea urbana a raului Dambovita, proiect care presupune, pe o lungime de 16 km, de fapt 8 km pe un mal si 8 km pe celalalt, sa se construiasca niste platforme plutitoare pe care se vor planta un anumit tip de zone verzi”, a adaugat Raspopa.

Conferinta “Abordarea multidisciplinara a proiectelor ecosustenabile: bunele practici de urmat in sustinerea Protocolului de la Kyoto” a fost organizata de societatea Ekoproject din Italia. Dupa conferinta a fost inaugurata expozitia internationala de bioarhitectura “Complexitatea proiectelor contemporane pentru o arhitectura responsabila”. Expozitia cuprinde proiecte ale celor mai mari arhitecti internationali care au pus creativitatea si tehnologia in serviciul economiei energetice si a reciclarii deseurilor. Intrarea este libera, iar expozitia poate fi vazuta la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” pana pe 15 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here