Apa din fantanile poluate cu nitrati afecteaza fertilitatea si poate provoca avorturi spontane!

0
46
Apa din fantanile poluate cu nitrati afecteaza fertilitatea si poate provoca avorturi spontane!

O echipa din cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti” a trecut prin 44 de localitati din 16 judete, a stat de vorba cu primari si localnici – in special cu fermieri – si a anuntat seminariile care vor urma in octombrie si noiembrie, in Campania derulata de Ministerul Mediului, Guvernul Romaniei si Banca Mondiala.

Campania are ca scop constientizarea oamenilor la riscul poluarii cu nitrati si responsabilizarea acestora pentru depozitarea deseurilor animale. Seminariile vor fi dedicate identificarii solutiilor in plan local pentru reducerea poluarii surselor de apa.
Actiunea „Caravana” din cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti” a inceput pe 24 septembrie. Echipa Caravanei a plecat din Bucuresti spre estul Romaniei prin judetele Ilfov, Giurgiu, Calarasi, Ialomita , Braila si Galati. Caravana s-a indreptat apoi spre nord-est, si s-a oprit in comune din judetele Bacau, Iasi, Suceava si Botosani. Echipa a revenit in capitala prin centrul tarii, astfel incat sa treaca prin judetele Neamt, Harghita, Brasov, Buzau, Prahova si Dambovita.
Au fost contactate autoritatile locale din Magurele, Jilava, 1 Decembrie- judetul Ilfov, Comana- judetul Giurgiu, Budesti, Soharu si Vasilati – judetul Calarasi, Giurgeni-Ialomita, Movila Miresii, Chiscani si Vadeni – judetul Braila, Schela si Fundeni – judetul Galati, Caiuti si Racaciuni – judetul Bacau, Scanteia, Grajduri, Mironeasa, Voinesti, Miroslava, Letcani, Mircesti , Cristesti, Cotnari si Deleni – judetul Iasi, Stefanesti – judetul Botosani, Vicovu de Sus, Galanesti, Cajvana, Todiresti, Gura Humorului si Frasin judetul Suceava. Pe traseul de revenire in Bucuresti, caravana s-a oprit la Gheraesti, Bodesti, Costisa, Dumbrava Rosie si Zanesti – judetul Neamt, Odorheiu Secuiesc – judetul Harghita, Sercaia, Dumbravita, Halchiu si Prejmer – Brasov, Buzau, Targsoru Vechi – Prahova si Crevedia din Dambovita. In toate aceste localitati au fost anuntate seminariile si s-au solicitat acordul si cooperarea autoritatilor locale pentru actiunile ce vor urma in cadrul Campaniei de Informare si Constientizare din cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”.

In continuare echipa Caravanei va pleca in vestul si nord-vestul Romaniei si se se va opri in alte 40 de localitati din zone vulnerabile la poluarea cu nitrati.
Traseul acestei Caravane a fost organizat astfel incat sa fie acoperite zone cat mai mari din cele 11 Bazine Hidrografice.
Caravana este cea de-a doua etapa a Campaniei de sensibilizare si constientizare a Proiectului “Controlul Poluarii cu Nutrienti. In prima etapa a Campaniei au fost organizate 11 workshop-uri in cele 11 Bazine Hidrografice din Romania. La aceste ateliere de lucru expertii de mediu s-au intalnit cu autoritatile locale si specialistii din institutiile descentralizate in Bazinele Hidrografice si au discutat despre sursele poluarii apelor si despre metodele de reducere a poluarii cu nitrati.

Apa din fantanile poluate cu nitrati afecteaza grav sanatatea oamenilor.
In Romania peste 1.900 de localitati din Romania sunt vulnerabile la poluarea cu nitrati. Este motivul pentru care preocuparea pentru pastrarea surselor de apa este o prioritate.
Cea mai importanta sursa de intoxicare cu nitrati si nitriti o reprezinta apa din fantana. In majoritatea comunelor si satelor din Romania, apa din fantana este poluata cu aceasta substanta provenita din depozitarea haotica a gunoiului de grajd si a latrinelor neimpermeabilizate din gospodariile oamenilor.
Nitratii scad rezistenta generala a organismului, iar consumul de apa poluata cu aceasta substanta poate duce chiar la decesul sugarilor si copiilor. In plus, nitratii din apa pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here