De ce suntem noi, oamenii, atat de inversunati impotriva naturii? Cu ce a gresit ea oare in fata noastra?
Merg pe strada si vad oameni de toate vastele care arunca pe jos ambalaje, servetele, tot ce au in maini si ii incomodeaza. Ai zice ca au un reflex foarte bine dezvoltat care ii impinge sa faca gestul acesta.
Nu stau nici o clipa sa se gandeasca, sa se uite in jur dupa un cos de gunoi sau la copilul cu care sunt de mana.
Traim cu speranta ca generatiile viitoare vor face diferenta, vor fi mai civilizate. Ce grad de civilizatie poate sa aiba un copil care de la cativa anisori isi vede parintele sau bunicul aruncand gunoaie pe strada, traversand
pe rosu sau milogindu-se pentru un loc in ratb.
Cand bate vantul Bucurestiul devine scena unui spectacol trist, chiar tragic: mii de pungi de plastic
sunt purtate de vant in toate directiile. Acestea vor continua sa fie purtate de vant zeci, sute, mii de ani de acum incolo
pentru ca ele nu se dergradeaza si despre reciclare nici nu se mai pune problema.
Romanul este vesnic nemultumit. Tot timpul stim sa aruncam vina pe altii, dar niciodata pe noi insine.
E mai usor sa spui ca nu se face niciodata nimic in tara asta pentru cetatenii cinstiti si platitori de taxe
decat sa deschizi ochii si sa vezi ca tu, cetateanul cinstit si platitor de taxe, nu faci nimic pentru tine.
Degeaba se face curat pe strazi daca tu arunci pe jos in loc sa arunci in cosul de gunoi de langa
tine. Degeaba se amenjeaza parcurile daca tu te duci si mananci seminte stand pe banca si faci in jurul tau
un „covor viu” de coji peste covorul viu de iarba. Degaba traiesti intr-o tara care iti ofera o frumusete nemasurata daca tu nu esti capabil sa o vezi.
Romanul e frate cu natura?
Noutăți
