Norul de cenusa vulcanica perturba din nou traficul aerian european

Sute de zboruri au fost astazi anulate in mai multe state europene din cauza norului de cenusa provocat de vulcanul islandez Eyjafjallajokull.norul de cenusa

Italia a inchis deja partial spatiul aerian pana la ora locala 14.00 (15.00 ora Romaniei), insa ministrul italian al Transporturilor a sugerat ca este posibil ca restrictiile sa fie ridicate mai devreme. Printre aeroporturile afectate de aceste masuri se numara si cele din Milano (Malpensa si Linate), unde astazi au fost anulate aproape 300 de zboruri. Aeroportul din Torino a functionat normal pana la ora 6.00 GMT (9.00, ora Romaniei), ulterior anuland circa 30 de curse.

Aeroporturile din Venetia, Trieste si Rimini, care deservesc regiuni turistice importante, raman deschise, in timp ce pe aeroportul Fiumicino din Roma au fost anulate circa zece zboruri interne.

In Franta au fost anulate 50 de zboruri dintre cele 3.000 zilnice. Compania irlandeza Ryanair a decis, ca masura de precautie, sa anuleze toate zborurile sale care urmau sa decoleze sau sa aterizeze la Marsilia.

Cu numai trei zile inaintea inceperii Festivalului de Film de la Cannes, compania britanica easyJet a anulat aproximativ 20 de zboruri la Nisa. Un purtator de cuvant al aeroportului din Nisa a precizat ca easyJet a anulat „noua din 15 curse care urmau sa aterizeze si zece din 40 care urmau sa decoleze”. Este vorba despre curse spre sau dinspre Paris, Londra, Liverpool, Bristol, Dublin, Copenhaga si Geneva. Tot pe aeroportul din Nisa a fost anulat si un zbor catre Madrid al companiei spaniole Iberia.

Aeroportul din Nisa se pregateste sa primeasca un aflux de pasageri de 20-30 de ori mai mare decat cel normal, inaintea Festivalului de film de la Cannes, dar si a unei curse de Formula 1, care se desfasoara la Monaco.

In Portugalia, companiile aeriene au anulat 66 de zboruri la Porto si 39 la Lisabona. Traficul aerian ramane perturbat in nord, toate zborurile de pe aeroportul din Porto fiind suspendate pana astazi, ora locala 13.00 (15.00, ora Romaniei).

In Spania, traficul revine treptat la normal, dupa ce ieri au fost anulate peste 900 de zboruri, iar aeroporturile din nordul tarii au fost inchise.

Elvetia a anuntat ca isi va mentine spatiul aerian deschis astazi, in pofida norului de cenusa.

Norul vulcanic s-ar putea intoarce in Marea Britanie astazi sau la inceputul saptamanii viitoare, potrivit biroului meteorologic britanic. Sase aeroporturi din Scotia vor ramane inchise pana la ora locala 13.00 (15.00 ora Romaniei).

Eurocontrol informeaza ca multe zboruri dintre Europa si America de Nord au fost redirectionate, pentru a evita norul.

Vulcanul islandez Eyjafjoll a reinceput joi sa elibereze in atmosfera cantitati importante de cenusa, dupa cateva zile de acalmie. Eruptia sa a paralizat practic traficul aerian european la jumatatea lunii aprilie, cand, in decurs de aproape o saptamana, au fost anulate peste 100.000 de zboruri, iar peste opt milioane de pasageri au ramas blocati pe diferite aeroporturi.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *