O calatorie de peste 3000 de kilometri impotriva cianurii si gazelor de sist

O c?l?torie de peste 3000 de kilometri împotriva cianurii ?i gazelor de ?ist
O calatorie de peste 3000 de kilometri impotriva cianurii si gazelor de sist
O calatorie de peste 3000 de kilometri impotriva cianurii si gazelor de sist

Alexandru Popescu a pornit pe 30 august intr-o calatorie pe jos de peste 3000 de kilometri pentru a transmite Europei mesajul zecilor de mii de romani ce se opun mineritului cu cianuri si a exploatarii prin fracturare a gazelor de sist. Voiajul sau a inceput la Ploiesti, aproape de zona sa de resedinta si se va incheia pe data de 1 decembrie la Bruxelles.

Miercuri, 10 septembrie el va ajunge la Cluj, iar sustinatorii celor doua cauze sunt invitati sa il intampine si sa i se alature pe traseul alocat acestei zile. Alexandru va intra in oras in jurul orei 12.30, iar punctul de intalnire este sensul giratoriu din Zorilor. Apoi se va urma traseul: sensul giratoriu, str. Republicii, Piata Lucian Blaga (Casa de Cultura a Studentilor), str. Motilor, str. Calea Floresti pana sub podul de la iesirea din oras, apoi drumul european E60 pe directia Oradea pana la Capusu Mare.

Traseul sau a urmat pana in prezent ruta Ploiesti – Fagaras – Mosna – Ocna Mures – Turda. Alexandru a fost intampinat cu entusiasm de zeci pe persoane ce sustin cauza comunitatilor afectate de mineritul la suprafata cu cianuri sau a exploatarii prin fracturare hidraulica a gazelor de sist. Aceste doua procedee extractive sunt extrem de daunatoare mediului, afectand ireversibil sursele de apa.

Distantele parcurse variaza de la 30 pana la peste 40 de kilometri pe zi, iar de la Cluj, Alexandru va se va indrepta spre Oradea, urmand ca parcursul sau sa cuprinda capitale europene precum: Budapesta, Viena, Berlin, Paris si Bruxelles. Dorinta sa este ca la destinatie sa se adreseze Parlamentului European pentru a informa reprezentantii cetatenilor Uniunii Europene ca “ROMÂNII NU VOR CIANURA SI GAZE DE SIST”.

“Am auzit de atatea ori in jurul meu ca oamenii simpli nu pot face nimic pentru a opri marile distrugeri provocate mediului de corporatii si de ignoranta si complicitatea autoritatilor incat m-am saturat. Incerc sa lupt cu armele unui om obisnuit care are alaturi de el alti oameni obisnuiti. Toti cei care considerati ca mesajul nostru, al celor care ne opunem mineritului cu cianuri si fracturarii hidraulice, merita sa ajunga la urechile celor de la Bruxelles, va astept alaturi de mine!”, a declarat Alexandru Popescu.

Informatii actualizate despre calatoria lui Sandu: Alexandru Popescu – Singur pe drum?

 

Mining Watch Romania este o retea de monitorizare creata pentru optimizarea eforturilor de supraveghere, planificare si interventie a societatii civile si a comunitatilor locale cu privire la activitatile miniere din Romania. In acest sens, reteaua desfasoara activitati de monitorizare si analiza a proiectelor miniere propuse in tara noastra si deruleaza actiuni de advocacy pentru a influenta factorii de decizie astfel incat comunitatile locale din Romania sa aiba un cuvant de spus in conturarea propriului viitor.

www.miningwatch.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *