O companie germana, interesata sa realizeze in Maramures statii de transformare a deseurilor in energie electrica

O companie germana, interesata sa realizeze in Maramures statii de transformare a deseurilor in energie electrica

Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man l-a primit, azi, pe Yorgos Lagouranis, reprezentantul companiei EurAsia Management GmbH din Germania. Nemtii sunt interesati sa realizeze in Maramures statii care sa transorme deseurile menajere in energie electrica si termica. La intalnire au participat si primarul din Farcasa, Ioan Stegeran, managerul Inserv Holding Baia Mare, Mihai Lung, precum si echipa de implementare a proiectului “Sistem integrat de management al deseurilor in judetul Maramures”.
Yorgos Lagouranis a prezentat ceea ce compania pe care o reprezinta ar fi interesata sa realizeze in judetul nostru. Printre altele, domnia sa a spus ca un astfel de statii functioneaza cu succes la Viena, dar si in alte tari.

Yorgos Lagouranis:“Consideram important pentru un judet ca al dumneavoastra o astfel de investitie, care este suta la suta ECOLOGICĂ, metodele fiind certificate de forurile europene. Concret, ar fi vorba de realizarea mai multor statii de incinerare a deseurilor care sa le transforme in energie electrica si termica. Volumul mare de deseuri care se aduna in tot judetul ar permite functionarea cu succes a acestora. Practic, daca vom ajunge la o intelegere cu autoritatile judetene si locale de aici, prima statie de acest fel ar putea fi functionala in cel mult 8 luni, costurile ajungand la suma de aproximativ 75 milioane de euro”.
Potrivit presedintelui CJ, Mircea Man, proiectul ar putea fi realizat in Parteneriat Public Privat.
“Orice fel de initiativa din partea unor investitori cu potential este analizata de administratia judeteana. Ma bucur sa constat din ce in ce mai multi oameni de afaceri din strainatate interesati de a realiza investitii in Maramures, in Parteneriat Public Privat. Prin urmare, si acest proiect, care ar fi intr-adevar o investitie benefica pentru judetul nostru, ar putea fi realizat astfel. Vom analiza oferta dumneavostra, va vom transmite si noi si alte planuri si posibilitati de investitii si sa speram ca vom realiza ceva concret”, i-a spus Mircea Man oficialului german.
In cadrul discutiilor, primarul Ioan Stegeran a mentionat ca ar fi de acord ca prima statie ecologica realizata sa fie la Farcasa, administratia locala asigurand terenul necesar amplasarii acesteia.
Acest mecanism de transformare a deseurilor functioneaza pe baza unor reactoare cu plasma, de ultima generatie. Atingand temperaturi de pana la 2.500 de grade Celsius, permite arderea oricarui tip de reziduuri, inclusiv a celor industriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *