O marioneta Tariceanu le-a indesat pe gat activistilor Greenpeace porumb modificat genetic

O marioneta cu chipul lui Tariceanu a hranit cu forta cativa activisti Greenpeace, cu porumb modificat genetic, miercuri, in fata Guvernului. Activistii erau legati la ochi, iar marioneta era manuita, chipurile, de o companie producatoare de porumb modificat genetic. Protestul face parte din sirul de actiuni impotriva plantelor modificate genetic, initiat de organizatia Greenpeace. Activistii i-au cerut premierului sa interzica importul si cultivarea acestui tip de porumb, inainte de inceperea insamantarilor. Mai exact, este vorba despre porumbul produs de compania Monsanto.

Potrivit protestatarilor, ministrul Mediului, Korodi Attila, a votat in aceasta luna in favoarea interzicerii porumbului modificat, iar in toamna lui 2007, Ministerul Agriculturii a sustinut initiativa de interzicere a MON810 a Ministerului Mediului. Activistii au adaugat ca marile magazine deja scot din rafturi organismele modificate genetic (OMG). In plus, cinci state membre UE au interzis deja OMG: Franta, Austria, Ungaria, Polonia si Grecia. Potrivit documentelor Greenpeace, in Romania pana acum s-au cultivat 332 de hectare cu porumb MON810, adica 0,01% din productia autohtona totala.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *