IGNACIO, Colo – un experiment neobisnuit parte stiinta, parte optimism in privinta mediului, parte
ambitie capitalista a unor nativi americani se desfasoara in rezervatia indiana Southern Ute din sud-vestul statului Colorado.
Avand un scop dublu, realizarea unui combustibil din alge si reducerea emisiilor de gaze de sera, o companie nou creata, cu un profesor de la Universitatea de Stat din Colorado co-fondator, a introdus o specie de alga iubitoare de bioxid de carbon intr-un bazin cu apa situat in apropierea unei fabrici care functioneaza cu gaze naturale. Apa, usor verzuie, este deja plina de viata.
Comunitatea Southern Ute, una dintre cele mai prospere comunitati de indieni nativi americani, multumita rezervelor energetice si investitiilor pe piata imobiliara, este investitorul principal al companiei profesorului. Ea spera sa faca primul pas in ceea ce liderii tribali cred ca va fi urmatorul boom energetic de un miliard de dolari.
Din perspectiva tribului acest demers este mai mult decat o afacere. „Este mariajul dintre un mod vechi de a gandi si vremurile moderne,” spune seful de trib Matthew J. Box referindu-se la relatia reciproca dintre constientizarea problemelor de mediu si oportunitatile unei afaceri cu alge.
Tribul, a carei rezervatie sta pe unul cele mai bogate zacaminte de gaz metan din lume, a trebuit sa depasesca multe tentatii pentru a gasi o alternativa energetica viabila. De exemplu, orice proiect care implica folosirea de teren cultivabil a fost inlaturata din motive filozofice: tribul Southern Ute crede ca energia si mancarea nu pot concura intr-o lume in care inca se moare de foame. Astfel a iesit din discutie etanolul obtinut din porumb. Mai mult, orice alegere ar fi fost facuta trebuia sa fie cel putin fezabila din punct de vedere tehnologic daca nu si profitabila in timp scurt.
Domnul Box povesteste ca membrii tribului au o indelungata experienta in folosirea plantelor medicinale lucru care a contribuit la ideea cultivarii algelor ca solutie pentru satisfacerea apetitului tot mai mare pentru combustibili. „Le-a amintit oamenilor de unele plante folositoare, precum radacina ursului, care se culege in munti,” spune el.
Co-fondatorul tinerei companii, in virsta de doar 3 ani, Solix Biofuels, profesorul Bryan Willson care preda inginerie mecanica la Universitatea Colorado, spune ca avantajele pe care compania le are din colaborarea cu tribul Southern Ute pe peritoriul acestuia ar fi fost imposibil de obtinut oriunde altundeva in America corporatista. Tribul a contribuit cu aproape o treime din capitalul investit in valoare de 20 de milioane $, utilizarea gratuita a pamantului si mai mult de 1 milion $ in echipamente. „Cand pleci la drum doar cu capital impumutat, creditorii cauta sa obtina profituri in 3-5 ani,” spune dr. Willson. „Tribul Utes are o viziune economica pe termen foarte lung. Ei iau decizii acum pentru generatiile viitoare nu pentru urmatorul trimestru, aceasta este diferenta”
Dar, povestea oricarei noi companii se scrie pe linia de demarcatie subtire dintre inspiratie si dura realitate. Conform unui centru federal de cercetare, Laboratorul National pentru Energie Reutilizabila, mai mult de 200 de companii incearca sa gaseasca o modalitatea eficienta de a obtine acelasi rezultat – sa transforme algele intru-n ulei combustibil.Cu doar a luna in urma, Exxon a anuntat ca intentioneza sa investeasca 600 de milioane $ in propriul proiect cu alge, surclasand de 50 de ori baza financiara a lui Solix. Ca majoritatea eforturilor similare proiectul initiat de Solix se axeaza pe obtinerea de biodiesel, care poate fi folosit de motoarele clasice diesel.
„Este o industrie inca foarte tanara cu cerinte interne uneori dificil de inteles,” spune Al Darzins un sef de laborator de la Centrul National de Bioenergie. Modelul Solix este unul diferit de al majoritatii, algele sunt crescute im pungi inchise aliniate vertical in tancurile cu apa, in ideea cresterii recoltei. Dar, pentru oricare investitor increzator, spune el, eterna problema este controlul costurilor.
„Solix are o idee interesanta; daca va functiona sau nu, nu stiu,” spune domnul Darzins, „in final totul va depinde de considerente financiar-economice ” Complexul Solix a fost construit in apropierea unei fabrici care functioneza pe baza de gaze naturale pentru a usura accesul la emisiile de dioxid de carbon, folosite pentru hranirea algelor – un fel de reciclare biologica a dioxidului de carbon rezultat din arderea combustibilului inainte de eliberarea lui in atmosfera. Caldura degajata de plante care poate fi folosita la incalzirea tancurilor pe timpul iernii. In plus, platoul desertic inalt din sud-vestul statului Colorado este unul dintre cele mai insorite locuri din USA, furnizand radiatia solara care stimuleaza cresterea algelor.
Doctorul Willson spune ca ideea centrala a modelui Solix este speranta ca centralele termoelectrice si fabricile care degaja emisii de bioxid de carbon vor permite companiei sa construiasca ferme de alge in apropierea cosurilor de evacuare a gazelor arse. Fabrica poate vinde biodieselul iar Solix va avea obtine in calitate de partener al operatorului ori prin licentierea tehnologiei. Daca Solix va reusi sa-si extinda operatiunile la scara comerciala, tribul Southern Utes va avea drepturi de proprietate si de operare a fermelor Solix construite in vestului SUA.
Karl Jacob, director la agentia de rating Standard & Poor”s, este a curent cu situatia economica a nativ americanilor si a incadrat datoria tribului Southern Utes la nivelul de rating AAA, cel mai inalt al agentiei. Domnul Jacob spune ca tribul s-a dovedit a fi un investitor iscusit facandu-si temele si nemiscandu-se prea repede.
Tribul desfasoara afaceri in 14 state, detine cladiri de birouri si terenuri din Denver pana in Oceanside California si controleaza o companie care proceseaza aproximativ 1% din gazele naturale nationale. Si are doar 69 milioane $ datorie, conform S.&P. Comparabil cu multe alte companii, raportul datorii – resurse este minuscul.
„Intotdeauna au fost extrem de prudenti fiind preocupati de ce anume vor lasa generatiei viitoare” spune domnul Jacob.
Sursa: www.nytimes.com
