Autor: VIOREL COSTEA
Zilele trecute, un cunoscut mi-a facut o vizita la redactie si, cu o cafea in fata, mi-a spus o poveste halucinanta. „Poveste” in sens de istorisire, nu in sens de basm. Pentru ca este cat se poate de reala. I s-a intamplat lui, personal, cu cateva zile in urma. Am vazut multe lucruri in tara asta si nu numai aici. Am spus dintotdeauna ca Romania e tara tuturor posibilitatilor, mai ceva ca America. Dar va jur ca daca dupa intamplarea cu pricina s-ar face un film, nu l-ar crede nimeni. Ar lua, eventual, premiul pentru cel mai reusit scenariu de fictiune. Si totusi… pe langa faptul ca omul este serios si n-a glumit nici o secunda, a mai facut si fotografii. Cele pe care le vedeti aici. Probabil se gandea ca daca va povesti cuiva intamplarea, nu-l va crede nimeni! Nici nu ma mir…
Pe scurt, intr-una din zilele trecute, omul nostru pleaca, cu masina, spre Constanta. Pe autostrada Soarelui. Sau A2. Adica „a doua” autostrada de pe la noi, ca oricum, mai multe n-avem! Si cum mergea el, linistit, mai un gand, mai o muzica, mai o stire la radioul din masina, dintr-o data i s-a parut ca a adormit si viseaza! In fata lui, pe autostrada, rula gratios un camion, deschis, gen „Steagul rosu”, incarcat pana in buza cu… ce credeti? Mingi de pimpong? Pachete cu „ajutoare”? Elefanti…? Noooooo, n-ati ghicit de nici o culoare! Butoaie de tabla! De-alea de 220 de litri, rotunde, frumoase, asezate cu grija si in ordine. Si tot cu grija, fiecare butoi era marcat mare, vizibil, infricosator de vizibil as zice, cu emblema aceea dragalasa pentru materiale radioactive! Ce-ati ramas asa, ca vitelu” la poarta noua? Ce, nu mai poate omu” sa se plimbe cu vreo zece tone de uraniu, plutoniu sau apa grea in carca, pe unde-l taie capul? Si daca butoaiele alea nu mai aveau in ele nici una nici alta, ca fusesera golite, ce nu mai poate omu” sa-si plimbe radiatiile remanente pe plaiurile patriei? Sa mai poata si soferul sa se bucure vazand cu ochii cum se ofileste firu” ierbii, cum se usuca copacii, cum se-ngalbenesc taranii pe campuri, doar la simpla lui trecere, usoara, ca o briza…? Asta cu bucuratul soferului e valabila doar daca are pe el vreun costum de-ala din Star Trek, ca altfel ar face icter inainte de a pune piciorul pe scara camionului, ce sa mai vorbim de
drumetii pe autostrada! Revenind la omul nostru, in secunda doi, dupa ce s-a convins ca nu viseaza, a franat, a ramas in spatele camionului cu pricina la o distanta cat de cat mai sigura, a pus mana pe telefon si a sunat, ca un om responsabil ce este, la 112, unde a povestit tarasenia. Mai mult, la cererea respectivelor autoritati, s-a apropiat din nou de camion si le-a transmis domnilor de la 112 si numarul de inmatriculare, tipul camionului si alte detalii solicitate. Apropo, cati dintre noi am face asta…? Mai mult chiar, a facut si niscai fotografii, ca sa fie o dovada ca n-a visat, nu de alta! Dupa care, cat de cat mai linistit ca si-a facut datoria de cetatean si ca respectiva bomba cu intarziere va fi oprita si securizata la prima intersectie, ca sa nu mai provoace panica si te miri ce urmari pe tot traseul, omul nostru a repus o oarecare distanta intre el si respectivul cosmar si a asteptat sa vada momentul in care si alti cetateni onorabili, adunati in echipaje de interventie, isi vor face datoria. Si uite-asa, bombita cu pricina a trecut duios si de Drajna si de Fetesti, a iesit sfioasa de pe autostrada si si-a continuat, netulburata de nimeni si de nimic drumul, spre alte zari de soare pline…! Daca va vine sa credeti, n-a oprit-o nici macar vreun commando de-al lui Bin Laden! Ce pleasca le-a scapat, fraierii! Daca butoaiele alea n-au fost goale, ar fi avut din ce trai ani de zile! Trai pe vatrai, neneaca! Ba si daca erau goale, ceva-ceva tot s-ar mai fi gasit de racait de pe pereti, cat sa mai puna de vreo bucurie te miri pe unde! Oricum ar fi, ca povestea e pe de-a-ntregul adevarata o confirma imaginea pe care puteti s-o admirati in toata splendoarea ei. In rest, as sugera celor in drept, transportatori, autoritati si cine s-o mai gasi, ca data viitoare cand mai sunt de facut transporturi speciale, gen materiale radioactive, explozibili si de ce nu, rachete, sateliti si ce-o mai fi, sa nu le mai faca in camioane descoperite, conduse de un simplu sofer. Ar fi mult mai eficient, mai simplu si mai natural, sa incerce cu bicicleta. S-ar putea naste chiar si o noua forma de folclor: „Da-mi, mandruta, bicicleta ca am de carat racheta”. Respectivul tip de transport prezinta si avantajul ca nu necesita permis de conducere. In plus, este incomparabil mai ecologic.
Autor: VIOREL COSTEA
Sursa: www.verdecrud.ro
