O serie de dezastre ecologice au lovit Chile

Cercetatorii din Chile investigheaza trei dezastre ecologice care au lovit tara in ultimele luni. Rapoartele universitatilor vor fi publicate in curand, dar investigatia guvernamentala ar putea dura luni intregi.

Incidentele au debutat in martie, cand ramasitele a aproximativ 1200 de pinguini au fost gasite pe o plaja izolata din sudul tarii. Apoi au urmat sardinele – milioane – moarte si purtate de apa pana pe o plaja din apropiere. Mirosul a facut ca scolile din apropiere sa se inchida, iar armata a fost mobilizata pentru a indeparta gramezile de pesti in putrefactie. Mai la nord, mii de flamingo-de-Anzi rari si-au abandonat cuiburile din jurul unui lac sarat din desertul Atacama. Ouale n-au eclozat si toti cei 2000 de pui au murit. Gravitatea situatiei a fost descoperita in aprilie, in urma unei inspectii.

 Nimeni nu stie exact ce a cauzat aceste trei tragedii ecologice aparent nelegate intre ele, dar sunt multe teorii. Unii acuza incalzirea globala, altii pescuitul excesiv, poluarea sau afectiunile bacteriene. In nord, ecologistii au acuzat companiile miniere de secarea apelor subterane din habitatul pasarilor flamingo. Indiferent de explicatie, incidentele au cauzat neliniste si suspiciunea ca oamenii sunt de vina, ceea ce a creat sentimentul ca poate Chile ar trebui sa depuna mai multe eforturi pentru a-si proteja biodiversitatea extrem de bogata.

Alex Munoz, director executiv al Oceana, e de parere ca pinguinii ar fi murit de foame din cauza pescuitului excesiv din zona. In timp ce un raport preliminar sustine aceasta teorie, altul sugereaza ca au murit din cauza unei infectii bacteriene. Nu se stie daca incidentul are legatura cu moartea sardinelor de doar cateva zile mai tarziu.

Autoritatile din domeniul pescuitului spun ca o crestere brusca a temperaturii apei ar fi putut omori sardinele, dar pescarii locali sustin ca acest lucru este imposibil, suspectand mai degraba ca navele mari de pescuit au prins o cantitate foarte mare de sardine, pastrand ce puteau transporta si aruncandu-le pe celelalte, moarte sau muribunde, inapoi in apa.

Cazul puilor care n-au eclozat este probabil cel mai grav dintre cele trei incidente. Dintre cele sase specii de flamingo din lume, aceasta este cea mai rara. Exista doar aproximativ 40000 de exemplare, jumatate dintre ele in Chile, unde cuibaresc in intinderile sterpe de sare din desertul Atacama, habitat impartit cu unele dintre cele mai mari companii miniere din lume, care exploateaza cuprul din desert. Unii ecologisti spun ca mineritul distruge ecosistemul fragil al zonei si ameninta fauna. Dar o explicatie mai plauzibila pentru moartea puilor este ca vara care tocmai s-a incheiat in emisfera sudica a fost neobisnuit de fierbinte si secetoasa chiar si dupa standardele desertului Atacama. Asta a dus la secarea lacurilor, care au devenit si mai sarate. Eduardo Rodriguez, conducatorul regional al agentiei guvernamentale de protectie a mediului, crede ca aceasta salinitate excesiva a omorat algele care constituie dieta pasarilor, fortandu-le sa-si abandoneze ouale si sa migreze in cautarea hranei. Se presupune ca incalzirea globala a cauzat seceta, fortand pasarile flamingo sa fuga spre zone mai inalte si mai racoroase. Teoria este sustinuta de o descoperire fara precedent facuta in nordul Anzilor chilieni in aceasta vara: un cuib de flamingo la peste 4000 de metri altitudine. In mod normal, cuiburile se gasesc la aproximativ 2000 de metri.

Sursa: The Miami Herald

Sursa: Infomediu Europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *