Oamenii de stiinta niponi testeaza un sistem pentru a curata orbita terestra de deseurile spatiale

0
84
Oamenii de stiinta niponi testeaza un sistem pentru a curata orbita terestra de deseurile spatiale
Oamenii de stiinta niponi testeaza un sistem pentru a curata orbita terestra de deseurile spatiale

Oameni de stiinta japonezi sunt pregatiti sa inceapa testele unui sistem de curatare a orbitei terestre de tonele de deseuri spatiale ramase de la misiunile anterioare, sateliti dezafectati s.a.m.d., deseuri care pun in primejdie Statia Spatiala Internationala, echipamentele functionale existente deja pe orbita si viitoarele misiuni in spatiu.

Cercetatori de la Agentia Spatiala nipona, JAXA, au dezvoltat un sistem de incetinire a vitezei de deplasare pe orbita a deseurilor mai mari, pentru ca acestea sa coboare pe orbite mai joase si apoi sa se prabuseasca pe Pamant, urmand sa fie distruse complet de frecarea cu straturile atmosferice. Ai au precizat ca acest sistem este un fel de ancora electrodinamica din niste cabluri subtiri dar rezistente, fabricate din otel si aluminiu.

Ideea din spatele acestui sistem este de a atasa o parte a cablului de unul dintre miile de sateliti dezafectati ramasi pe orbita sau de bucatile mai mari ramase de la rachetele portante care au transportat sateliti, echipaje umane si echipamente pe orbita. Aceasta ‘ancora’ va genera electricitate in urma interactiunii cu campul magnetic al Pamantului si urmeaza sa aiba un efect de incetinire asupra deseurilor spatiale, coborandu-le pe orbite mai joase de unde vor cadea si vor fi distruse in siguranta la reintrarea in atmosfera.

“Acest experiment este conceput special pentru a contribui la dezvoltarea unei metode sigure si eficiente pentru curatarea orbitei Pamantului de deseuri”, a comentat Masahiro Nohmi, profesor asociat la Universitatea Kagawa, care colaboreaza cu JAXA in cadrul acestui proiect.Conform lui Nohmi, un satelit special conceput la universitatea sa va fi lansat la 28 februarie, fiind dotat cu acest sistem de ancorare.

„Principalele obiective ale testului de luna viitoare sunt de a extinde aceasta ancora de 300 de metri pe orbita si de a observa cum se produce transferul de electricitate”, a mai sustinut el, precizand ca actiunea propriu-zisa de atasare a ancorei si coborare pe o orbita mai joasa a unor astfel de deseuri va fi testata in 2015.

Peste 20.000 de deseuri spatiale, printre care parti din vechi echipamente, sateliti, rachete portante si alte fragmente orbiteaza in jurul planetei la altitudini intre 800 si 1.400 de kilometri, cu viteze foarte mari. Prezenta lor pe orbita ridica o serie de probleme legate de securitatea echipajelor umane si a echipamentelor functionale de pe orbita, fiind destul de frecvente cazurile in care, spre exemplu, Statia Spatiala Internationala trebuie sa urce sau sa coboare pe orbita pentru a evita coliziuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here