Odata cu schimbarile climatice, Oceanul Indian Austral este supus actiunii unor vanturi puternice care agita apele si determina o crestere a dioxidului de carbon continut de fitoplanctonul din adancuri. Consecinta: o absorbtie de CO2 din atmosfera in scadere.
Agitate de vanturi din ce in ce mai violente, apele de suprafata ale Oceanului Indian se amesteca cu cele din profunzimi, aceste melanjuri facand sa apara la suprafata fitoplanctonul (totalitatea plantelor acvatice inferioare care intra in alcatuirea unui plancton). Acest fitoplancton pompeaza cu regularitate CO2 prin activitatea sa de fotosinteza. Datorita ciclului de fotosinteza marina o mare parte a surplusului de carbon degajat de activitatile umane este absorbit de apele oceanelor. Oceanele sunt principalul rezervor de carbon al planetei – un rezervor natural de carbon ce absoarbe CO2 din atmosfera, si contribuie astfel la diminuarea cantitatii acestuia. Insa oamenii de stiinta au descoperit ca agitarea fitoplanctonului de catre vanturile din ce in ce mai puternice perturbeaza ciclul fixarii carbonului de catre aceste organisme.
Incepand cu anul 1998 si pana in prezent s-au efectuat campanii repetate de masurare a dioxidului de carbon, in sudul Oceanului Indian, intre 20 si 40 grade latitudine. Avand in vedere analiza lui Nicolas Metzl si a echipei sale de cercetatori din cadrul laboratorului de oceanografie si climat al Institutului Pierre Simon Laplace (IPSL), aceasta crestere este consecinta unor schimbari climatice ce se datoreaza fluctuatiilor de presiune atmosferica intre 40 si 60 grade latitudine sudica. Aceasta disproportionalitate ingrijoratoare duce la cresterea vitezei vanturilor care are ca efect o agitare semnificativa a oceanului: apele de suprafata se amesteca cu cele din adancuri care contin o cantitate mult mai mare de dioxid de carbon produs de fotosinteza fitoplanctonului marin. In plus, cand aceste organisme acvatice inferioare mor se sedimenteaza, se descompun si imbogatesc astfel apele in CO2. Excedentul dioxidului de carbon adus din strafunduri de catre vanturile puternice conduce la scaderea capacitatii oceanului de absorbtie a CO2.
Este pentru prima data cand masurarile de teren vin sa confirme rolul schimbarilor climatice asupra ciclului dioxidului de carbon in oceanele din emisfera sudica.
Oceanele se sufoca si capacitatea lor de a absorbi surplusul de carbon slabeste. Cercetarile in domeniu s-au extins la nivel international, fiind impartite pe zone: S.U.A acopera Pacificul Ecuatorial, Japonia brazdeaza Pacificul de Nord, Marea Britanie se ocupa de Atlanticul de Nord iar Franta urmareste schimbarile din Oceanul Indian Austral. Aceasta repartizare permite actiuni complementare in vederea gasirii unei solutii globale. Scaderea captarii de carbon apare ca o problema nu numai in apele australe ci si in cele din nord.
Una dintre concluziile acestor cercetari ar fi ca patura de CO2 a scazut cu 50% din 1996 pana in 2005 in Atlanticul de Nord. Mecanismul propus de cercetatori pare a fi pentru moment legat mai degraba de oscilatiile conditiilor meteorologice decat de schimbarea climatica.
