Oltenii se certara pe gunoaie

Un proiect de gestionare a deseurilor, care urmeaza sa fie depus de Consiliul Judetean Dolj spre finantare din fonduri structurale, este in impas, din cauza impotrivirii autoritatilor locale.

Presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a anuntat ca Primaria Craiova blocheaza acest proiect pentru ca refuza sa-si imparta groapa de gunoi cu celelalte localitat i ale judetului.

„Groapa de gunoi de la Mofleni este o groapa municipala, nu una judeteana. Aceasta problema va fi abordata si in consiliul local”, se arata intr-o adresa a Primariei Craiova, transmisa consiliului judetean. „Eu cred totusi ca problema se va rezolva, de indata ce vor intelege practic ce presupune acest proiect. Probabil ei au imaginea acelor masini de gunoi care vin ticsite cu deseuri si nu ar vrea ca din toate colturile judetului sa vina spre Craiova aceste masini. Practic, in groapa va fi depozitata cenusa”, a explicat Prioteasa. In caz contrar, CJ Dolj va incerca sa gaseasca o noua groapa de gunoi, intr-o localitate din apropierea Craiovei, care va costa mai mult.

Proiectul presupune inchiderea celor 386 de gropi de gunoi neconforme din judet, construirea unor statii de preluare a deseurilor in toate cele 111 localitati ale Doljului, construirea a sase centre de sortare, dotarea cu pubele a fiecarei gospodarii, dotarea cu masini de transport al deseurilor, achizitionarea unei statii biomecanice si a unui incinerator pentru groapa de gunoi centrala. Valoarea proiectului se va situa intre 25 si 30 de milioane de euro, in functie de concluziile la care vor ajunge proiectantii.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *