Opinie, Daniel Daianu: Aurul obtinut de stat din exploatare nu implica o capitalizare a bancii centrale

Opinie, Daniel Daianu: Aurul obtinut de stat din exploatare nu implica o capitalizare a bancii centrale

Se comenteaza intens pe marginea exploatarii eventuale a zacamantului aurifer de la Rosia Montana (si se pare a altora doua) si, corelat, marirea rezervei de aur detinuta de BNR. Merita sa staruim asupra catorva principii privind relatia intre stat (bugetul public) si rezervele unei banci centrale.

Pretul aurului a avut o evolutie spectaculoasa in ultimii ani pe fondul crizei; este un activ de rezerva care are atuul ca este vazut ca protejand bine valoarea in asemenea circumstante. De aici si goana dupa aur, care poate conduce la modificarea de portofolii de active, mai mult sau mai putin lichide. O banca centrala face in permanenta evaluari privind gestionarea portofoliului de active (rezerve), care include si decizii privin vanzarea si achizitia de aur, de argint, etc. Conduita unei banci centrale privind activele (rezervele) sale trebuie sa fie prudenta, nu atingerea unor randamente cat mai inalte (care implica ricuri). Adica, o banca centrala nu trebuie sa ajunga sa faca operatiuni speculative. Sunt de notorietate pierderi ale unor banci centrale din cauza imprudentei in operatiuni (ex: un fost guvenator al bancii centrale al Italiei a avut de suferit din cauza unor plasamente facute prin intermediul unui fond de risc).

Aurul ipostaziaza o speta a unei situatii principiale si anume: ce se intampla cand o tara capata o „bonanza” naturala, sau financiara. Fiindca si descoperirea, de pilda, a unor campuri petrolifere/gazeifere importante ne aduce in fata unei decizii analoge. Din exploatarea unor asemenea zacaminte, bugetul statului (prin participarea statului la actionariat, fie prin simpla impozitare) ar obtine venituri fiscale aditionale considerabile; cu ele ar putea reduce datoria publica, daca este cazul; ar putea finanta investitii publice pentru economie, etc. Ar putea totodata constitui un fond suveran (asa cum fac tari ce beneficiaza de resurse naturale mari) din care sa faca plasamente in afara granitelor tarii. Si ar putea, este drept, sa doneze bancii centrale o parte din aceste retete financiare suplimentare, adica sa o capitalizeze, daca este nevoie. Folosesc acest termen deoarece despre asa ceva ar fi vorba intr-un astfel de caz. Iar banca centrala ar decide sub ce forma ar tine resursele primite facand operatiuni pe piete in functie de decizia pe care o ia privind portofoliul de rezerve. Intrebarea atunci ar fi daca banca centrala are nevoie sa fie capitalizata.

Capitalizarea unei banci centrale poate fi ceruta de conditii exceptionale. De exemplu, Banca Centrala Europeana poate suferi o erodare a capitalului propriu prin achizitii de obligatiuni suverane de calitate indoielnica si se poate imagina o situatie cand tarile din UE ar fi nevoite sa acopere golul de rezerve (capital) al BCE. Romania a facut apel de-a lungul anilor la imprumuturi externe pentru a consolida rezerva BNR -asa s-a intamplat si in 2008/2009. Criza actuala nu s-a terminat si contextul international obliga la masuri de precautie, incusiv formarea de resurse/rezerve tampon. Dar aceasta logica este valabila atat pentru stat (bugetul public), cat si pentru o banca centrala. Statul trebuie sa se ingrijeasca de castigarea unui spatiu fiscal cat mai amplu -si acest spatiu depinde de marimea datoriei publice, deficitul bugetar, investitile publice ce sustin cresterea economica, etc. Iar o banca centrala este intr-o pozitie mai confortabila daca rezervele sale depind cat mai putin de cele atrase (imprumutate).

Dar speta unei cantitati de aur obtenabile de catre stat, in contul participarii la o exploatare ca actionar, nu implica automat o recapitalizare a bancii centrale. Daca statul nu vrea sa fie depozitar al acestui activ el il poate vinde bancii centrale si obtine in schimb moneda nationala, sau straina. Daca banii ar fi utilizati de bugetul public schimbul s-ar face in moneda nationala. Daca ar exista un fond suveran, moneda straina poate fi utilizata in virtutea unei decizii de gestionare a portofoliului sau de active. BNR ar trebui sa decida daca este interesata sa cumpere aurul respectiv, in functie de pret, de politica sa privind compozitie rezervelor, etc. Daca statul ar cere un pret inferior celui de pe piete, am avea de-a face cu o subventie acordata de stat, care ar echivala, partial, cu o capitalizare a bancii centrale. Daca pretul de achizitie ar fi cel de pe piete, operatiunea pentru BNR nu ar fi diferita de altele care implica achizitii/vanzari de aur, in tara, sau in exterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *