Parma, model de bune practici in gestionarea deseurilor pentru Oradea

In cautarea unor solutii si modele de bune practici in gestionarea deseurilor si pentru a intelege cum se poate aplica instrumentul financiar „platesti pentru cat arunci” autoritatile publice si operatorii de salubritate bihoreni au ajuns in Parma, Italia.

Orasul Parma este situat in nordul Italiei si are o populatie de circa 200.000 locuitori, similara cu cea a municipiului Oradea. In 2013, Parma si-a asumat oficial strategia “zero deseuri” si s-a alaturat retelei internationale “Zero Waste Municipalities”. Prin aplicarea metodologiei “zero deseuri” printre care instrumentul financiar “platesti pentru cat arunci”, colectarea separata la sursa, programata in zile diferite, inclusiv a deseurilor biodegradabile, educatie, recompense si nu in ultimul rand amenzi usturatoare, Parma a reusit in doar patru ani sa reduca cu 59% cantitatea de deseuri depozitate la rampa de deseuri sau incinerate; sa reduca cantitatea de deseu rezidual/mixt/fractie umeda de la 283kg la 117kg per locuitor; a creat 44 de noi locuri de munca; a economisit aproape € 500,000 in costuri legate de gestionarea deseurilor si a atins un nivel de peste 80% reciclare.
Conform Zero Waste Romania, Oradea este municipiul cu cea mai mare rata de colectare separata, la sursa, din Romania, de 10% si detine cea mai performanta statie de compost din Romania, gestionata de catre Ecobihor SRL, care produce fertilizator de calitate superioara din biodeseurile bihorenilor, comercializat si sub forma de pamant de flori in Romania si Ungaria si magazine precum Selgros. De asemenea, Primaria Oradea este initiatorul modificarii legislatiei salubrizarii pentru coroborarea cu legislatia cadru deseuri, Legea 211/2011, si introducerea instrumentului financiar de cuantificare a serviciului de salubrizare “platesti pentru cat arunci”, respectiv tarif diferentiat si pentru cetateni.

Posted by Zero Waste Romania on 26 Martie 2017

Reprezentati ai Primariei Municipiului Oradea, Consiliului Judetean Bihor, S.C RER Oradea, S.C Ecobihor SRL, S.C. REOSAL S.A au putut observa procesul de colectare separata in teren, ghidati de catre directorul IREN Ambiente Parma, vice-primarul orasului, domnul Gabriele Folli si expertul zero deseuri care a elaborat studiul de fezabilitate, planul de implementare si monitorizare pentru Parma, expert cu aproape 30 de ani de expertiza in gestionarea deseurilor, domnul Dr. Enzo Favoino, consultant Scuala Agrara din Monza si presedinte al comitetului stiintific Zero Waste Europe.

Aplicarea metodologiei ‘zero deseuri’ a insemnat o schimbare de paradigma in perceptia asupra deseurilor, o evolutie majora in mentalitatea comunitatii. A responsabilizat atat cetatenii, cat si industria, a educat si mai ales a unit, a solidarizat. In 2012, am realizat primii pasi prin inlocuirea sistemului de colectare stradal cu cel de colectare din usa in usa, pe tipuri diferite de deseuri, dintre care cea mai importanta, fractia biodegradabila, ceea ce a dus la ‘infometarea’ instalatiei de tratare termica a deseurilor prin dublarea cantitatilor reciclate in primii doi ani. Desi incineratorul reprezinta un pericol pentru sanatatea cetatenilor, in timp ce importa deseuri din alte regiuni, inchiderea acestuia trebuie sa aiba loc progresiv din cauza unor contracte semnate in urma cu multi ani, inchiderea totala inainte de incherierea contractului insemnand penalitati foarte mari din bani publici. Nu recomand autoritatilor publice din Romania sa investeasca in astfel de instalatii, ci sa inceapa sa implementeze progresiv solutiile zero deseuri. Nu va fi usor, insa va asigur ca rezultatele vor merita tot efortul”, a declarat Gabriele Folli, viceprimar, orasul Parma, Italia.
Reteaua internationala „Orase Zero Deseuri” are rolul de a identifica si asigura vizibilitatea pentru cele mai performante comunitati si orase si de a recunoaste eforturile acelora care, desi poate ca nu obtin cele mai bune rezultate in prezent, sunt complet angajate in remedierea sistemului de gestionare a deseurilor prin implementarea unor solutii specifice economiei circulare, respectiv metodologia „zero deseuri”.
In cadrul retelei Zero Waste, primariile beneficiaza de expertiza oferita de specialisti cu renume international in implementarea metodologiei „zero deseuri”- model de ecoinovare recunoscut de catre Comisia Europeana, cu impact dovedit, in alte peste 350 de orase europene, in tranzitia catre economia circulara si posibilitatea infratirii cu alte orase „zero deseuri” precum San Francisco, Capannori, Lublijana sau Parma.
In Romania, peste 40 de orase si comunitati si-au asumat sau sunt in proces de asumare prin legislatie locala a solutiilor zero deseuri, care pot duce la o reducere de peste 90% a cantitatii de deseuri redirectionate de la depozitare in gropi de gunoi sau incinerare in instalatii de tratare termica. Dintre acestea, cel mai mare municipiu este Iasi, iar primul oras acceptat in retea, cu cea mai ridicata rata de colectare separata si reciclare, de peste 40%, este Targu Lapus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *