O lege pentru protectia animalelor din Romania exista pe hartie din anul 2004. O lege care sa infiinteze Politia animalelor e din 2008. Pe hartie, deci, stam bine. Practica insa ne omoara. In teren, situatia e alta. Sau mai bine zis e ca si inexistenta.
Pana acum, in Romania nici o persoana nu a fost condamnata la inchisoare pentru rele tratamente aplicate animalelor, desi legea prevede si aceasta masura. Pentru ca o persoana sa fie condamnata, trebuie sa fie adusa in fata unui judecator. Pentru a fi adusa in fata unui judecator trebuie ca un politist sa-i intocmeasca un dosar penal bazat pe probe evidente, care au fost prezentate in prealabil unui procuror.
Ei bine, lucrurile nu stau tocmai asa. La Politie ni s-a raspuns clar ca, desi autoritatea care se ocupa de protectia animalelor poarta denumirea de „Politie a Animalelor”, aceasta nu este in gradina lor, desi in Legea initiala, 25/2004, se specifica in mod clar ca pe langa Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si Ministerul Administratiei si Internelor, prin organele abilitate, monitorizeaza aplicarea prevederilor prezentei legi.
Bun, daca nu MAI, atunci cine? Tot de la Politie ni se raspunde ca, potrivit unei hotarari judecatoresti definitive din 2009, in dosarul 41674/3/2009, Inspectoratul General de Politie pentru Protectia Animalelor este in gradina Comisariatului pentru Societatea Civila. Un ONG de care, sincer, mai nimeni nu prea a auzit cel putin pana acumsi care pare a purta o palarie mult prea mare pentru scafarlia lor.
Cei de la Comisariat par a avea intentii oneste si planuri puse si elaborate pe hartie. Nu prea am avea de ce sa ne luam de ei pentru ca pana acum nu au apucat sa faca mai nimic. Organizeaza si reorganizeaza un concurs de ocupare a unor locuri de inspectori si agenti pentru a lucra in teren. Pentru a lucra in teren, desi concursul consta numai in probe scrise: adica un test psihologic si un test din legislatie. Habar n-am cum s-ar descurca tanarul inspector plin de intentii bune, care a trecut testul psihologic si a si stiut cum se pedepseste o infractiune in cazul in care trebuie sa prinda un pittbull care maraie pentru ca a fost maltratat ani de zile de stapanul sau si a fost folosit la batai cu alti caini.
Cei de la Comisariat nu si-au pus se pare insa problema, desi initial taxa de inscriere de 1.000 de RON ne-a cam pacalit, crezand ca e vorba de si niste ceva cursuri. Dar nu, nici vorba! Reprezentantii Comisariatului ar mai vrea sa colaboreze cu politiile comunitare din fiecare oras, unde sa se infiinteze o structura speciala pentru Politia Animalelor. Din pacate, numeri pe degete primariile din Romania unde s-a infiintat o directie de Politie a Animalelor in cadrul Politiei Comunitare.
In Bucuresti, doar Primaria Sectorului 1 a infiintat in cadrul Politiei Comunitare un departament care se ocupa numai de protectia animalelor si care are abilitatea de a sanctiona contraventiile, dar si de a confisca animalele cand situatia o cere, urmand ca acestea sa fie transportate in Centrul teritorial de Adapostire si Protectie Temporara din Soseaua Odai. Kuki Barbuceanu de la Pfier Pfoten spune ca cea mai buna solutie ar fi ca acest departament de Politie a Animalelor sa functioneze in cadrul MAI, „pentru ca ar avea control, autoritate si putere pentru a aplica sanctiuni. E adevarat, e un proces care ar putea dura niste ani pana sa se puna pe picioare si sa functioneze perfect mecanismul. E o utopie sa zicem acum ca, gata, maine va fi ca in serialul de pe Animal Planet. Dar se poate. Asta ar insemna un serviciu in cadrul Politiei, cu un singur politist detasat pentru chestia asta la fiecare sectie de politie in Bucuresti. Iar la tara, pentru ca acolo sunt mari probleme, unul din cei doi sau trei angajati de la postul din comuna sa fie imputernicit sa se ocupe de respectarea Legii 9 din 2008. Nu e nevoie de alti angajati. Mai dicificil e la judecatorie, unde ar trebui sa fie un singur judecator care sa judece numai astfel de cazuri si care sa cunoasca legislatia la perfectie. Dar ar fi posibil si asta”.
CAND MENTALITATEA BATE OMENIA
Mai greu este insa de lucrat cu mentalitatea oamenilor. E un proces de lunga durata, dar nu sortit esecului. Cele mai multe cazuri de violenta fata de animale sunt in mediul rural si pentru ca acolo sunt mai multe animale, dar si din cauza mentalitatii si educatiei oamenilor. La tara, daca parintele isi foloseste vaca la arat, sau isi bate calul pana il lasa lat, sau ineaca puii catelei din curte in rau, asa va face si copilul sau. Pentru ca asa a vazut si deci asa considera el ca trebuie facut. In Romania, oamenii inca isi mai folosesc vacile la arat, chiar daca acestea sunt gestante. In Romania, calul care nu mai poate sa traga carul pentru ca i s-au impotmolit picioarele in nisip sau noroi si nici tanar nu mai e trebuie biciuit pana la sange sau omorat pentru ca asa trebuie sa-si dovedeasca el superioritatea, puterea fata de animal sau inteligenta (by default).
In fiecare an, la targul de animale de la Godinesti zeci de stapani de cai isi bat animalele pana le lasa fara suflare. Vanzatorii obliga animalele, sub amenintarea biciului, sa treaca anumite „probe” pentru a scoate bani frumosi pe ei. Una dintre „probe” este caratul unei carute pline cu beton. Daca animalul se impotmoleste, este batut cu cruzime pana o ia din loc. Apoi urmeaza „proba” „care cara cel mai mult pe o distanta foarte lunga”. Caii iar se impotrivesc si iar sunt batuti.
In cartierul Orco, de la marginea orasului Sfantu Gheorghe, animalele sunt schingiuite pana nu mai respira. Cei din Orco numesc asta o traditie care se transmite din tata in fiu si spun ca isi bat caii pentru a-i face mai puternici si pentru a le creste pretul de vanzare. Altii isi omoara animalele pe marginea drumului. Un astfel de caz a fost relatat si de presa, cu un barbat care i-a taiat mai intai gatul calului, dar pentru ca nu a reusit din prima incercare l-a spanzurat sub ochii trecatorilor. Calul a murit intr-un final, dupa atatea chinuri, omul a primit o amenda de 300 de lei. Dupa doua saptamani si-a luat alt cal.
Plangerile si reclamatiile sunt cu sutele, poate cu miile. Solutionarile sunt mult mai putine. Pana cand nu se va sti cum se face fata unor cazuri de abuzuri impotriva animalelor doar ne prefacem ca avem o politie a animalelor.
Sursa: Jurnalul National
