Pe soseaua ce urmareste cursul Dunarii mai gasesti inca malurile golase ce se pierd in ape intr-o inclinare lina si mici ostroave a caror formare in timp o poti aprecia usor dupa varsta tanara a catorva salcii ce le populeaza.

Din dreptul Hinovii, Dunarea o coteste brusc inspre miazazi cale de vreo 10 km, ocolind pintenul de pe malul drept ce sfideaza, nu se stie de cand, furia apelor fluviului. In stanga, din puhoiul aproape domolit, o ia razna un curs cu o albie de marimea unui rau mijlociu ce se arcuieste intr-o forma geometrica aproape perfecta pe sub poala dealului Starmina spre a se intalni cu matca ce abia o parasise putin inainte de Batoti. Curgerea de apa s-a numit Dunarea Mica, iar insula formata pe vreo 1000 de hectare – Ostrovu Corbului, unde, potrivit legendei, dupa o batalie cu turcii, corbii ar fi mancat zile in sir lesuri omenesti.

Barajul inaltat in anii „80, mult in aval pe fluviu, in locul botezat impropriu „Portile de Fier II”, a creat in amonte de el pe o intindere de circa 80 km un imens lac de acumulare, generand in scurt timp alte insemnate modificari ale geografiei zonei, dar si multe si profunde schimbari in intimitatea mediului prin distrugerea ecosistemelor naturale. Ce conta insa pentru fauritorii socialismului victorios ca mirifica insula Ostrovu Corbului, cu mica ei Dunare – unde isi gaseau refugiul pentru inmultire pestii si atatea necuvantatoare, trecea incet, dar sigur in randul amintirilor.

Dunarea mica n-a secat
Din ratiuni ce au ocolit stiinta si au vizat numai interesul momentului, dintre solutiile propuse pentru protejarea insulei a fost aleasa cea mai putin indicata: inaltarea unui dig pe malul Dunarii, pe al carui coronament s-a amenajat soseaua, cu speranta declarata atunci ca Dunarea Mica va seca si alte suprafete de teren – deloc insemnate – vor fi redate agriculturii. Apele fluviului nu au putut fi insa stavilite, ele s-au infiltrat in incinta indiguita, vadul Dunarii Mici s-a largit mult, devenind un curs statator, innamolit, cuprins de un accelerat fenomen de mlastinire. Acelor mici suprafete ce urmau sa ajunga agricole li s-au adaugat in timp peste 300 hectare ce tind galopant spre mlastini de ani buni, o statie de pompare incercand zadarnic sa deverseze in fluviu surplusul de apa din intinsa incinta. Daca distrugerea ecologica a zonei a fost motivata de catre autoritatile vremii prin „interesul economiei nationale” (n.n. – hidrocentrala de la Ostrovu Mare), cine-i despagubeste azi pe taranii ce detin terenuri cu apa in exces, napadite de o bogata vegetatie de balta, care sunt deja improprii pentru agricultura? La primaria din Hinova aflam ca au in intentie amenajarea turistica a Dunarii Mici si a zonei limitrofe cursului de apa, dar ca, deocamdata, nu-i decat o chestiune de… viitor, pentru ca bugetul local nu poate sustine o investitie de asa anvergura, iar investitorii – persoane fizice ori juridice – nu dau navala ca in „El Dorado”. Iar pe lista cu cele opt investitii prioritare intocmite la nivelul judetului Mehedinti n-a mai incaput si problema „Ostrovu Corbului”.

Lumea necuvantatoarelor, in pericol
Conditiile de lac ale fluviului in zona au creat o mica delta in care intalnesti de cativa ani o lume de lebede, starci, cormorani, rate, lisite, egrete, bouri de balta, pelicani. Unele dintre aceste specii sunt protejate de lege, dar vanate cu inversunare de niste iresponsabili sau deranjate mereu in intimitatea mediului lor de viata de alte actiuni nesabuite. Cardul lebedelor de iarna aciuat acolo unde Dunarea se domoleste s-a imputinat, localnicii acuzand disparitia catorva exemplare in decembrie-ianuarie a.c. prin impuscaturile devenite frecvente in linistea serii, la adapostul intunericului. Pana acum, braconierii n-au fost depistati. Chiar daca si ziua in amiaza mare ei aduc prejudicii mediului, sub ochii celor care trebuie sa aplice legea. Surprinzator, desi lebada este ocrotita de lege, institutiile statului cu atributii in domeniu – APM, politie, graniceri, „Apele Romane” – isi justifica pasivitatea fata de infractori prin faptul ca „zona de la paraiasul Erghevita si pana in apropiere de Batoti nu este inca declarata protejata de catre Academia Romana”. Precizam insa ca in Legea nr. 13/1993 se stipuleaza clar ca lebada este o specie protejata, iar prin Legea Fondului Cinegetic ea este interzisa vanatului. Iar daca prin Legea Apelor se confera protectie ecosistemelor, fiind prevazute amenzi contraventionale de 3-15 milioane lei pentru persoane fizice si 15-75 milioane lei pentru cele juridice, de ce pana in prezent n-a fost sanctionat nici unul dintre cei care, sfidator, o incalca? Or, daca Legea Frontierei de Stat interzice practicarea vanatorii la o distanta mai mica de 500 m de fasie, de ce cei in masura inchid ochii la astfel de faradelegi? Au cumva si urechile infundate de n-aud impuscaturile? Indiscutabil, nu legislatia pentru protectia mediului lipseste, ci fermitatea celor care trebuie s-o aplice, usor ademeniti de mirosul vanatului si al pestelui.

Fluviul, o „tesatura” de plase
Ziua si noaptea roiesc in zona barcile – cu sau fara motor -, iar Dunarea este de mai mult timp o „tesatura” de plase in care cad nu numai pestii, ci si zeci si zeci de cormorani si egrete, dar si alte specii ce-si urmaresc prada cu care se hranesc. Chiar si in perioada de prohibitie, unele specii deja pe cale de disparitie precum salaul, cega sau lostrita (zona Dubova) nu sunt crutate si, uite-asa, ihtiofauna devine tot mai saraca. Desi face parte din domeniul public de cativa ani, Dunarea este un fel de curte fara stapan. Care este baza legala prin care SC „Piscicola” SA Mehedinti a inchiriat la 15 pescari industriali inca din toamna, pentru anul 1999, tocmai sectorul fluviului in care s-au adapostit in ultimii ani mai multe specii rare de pasari? Cum societatea in cauza a incasat si sumele de bani cuvenite, de ce autoritatile judetului n-au sesizat parchetul pentru ca nu este vorba numai de abuz in serviciu? Daca se doreste protejarea zonei, de ce nu se interzice pescuitul industrial? si-apoi, de ce granicerii nu impun legea privind intrarea si iesirea de pe fluviu a barcilor numai prin punctele stabilite, ori de ce locurile de acostare a ambarcatiunilor nu se respecta? Sau pescarii se… descurca. si inca bine, daca barcile – potrivit legii – trebuie pazite peste noapte de catre proprietarii lor, care insa au „angajatii” lor… granicerii. Cu o agresivitate alimentata de inconstienta, la vremea primaverii micile ostroave din vecinatatea Dunarii sunt incendiate, fiind distruse astfel locurile de cuibarire ale nevinovatelor pasari obligate sa se indrepte spre alte meleaguri, unde conditiile de existenta si perpetuare le sunt mai putin potrivnice. De fiecare data, la adresa vinovatilor ploua cu promisiuni de pedepsire. Care insa nu tin loc de protectie a naturii.

Si apa e potrivnica
Pana in 1989 a fost tainuita – mai abitir decat un „secret de stat” – realitatea ca in sectorul fluviului la care ne referim apa are o concentratie in substante nocive ce depaseste cu mult standardele internationale. Condamnabil ca si astazi acest alarmant adevar este nesocotit. Urmarile se vad si se simt in zona. Nu insa si de catre cei ce trebuie sa intervina spre a atenua macar procesul de rupere a echilibrului ecologic. A fi nepasator fata de faptul ca fenolii au depasit cu mai bine de doua ori pragul accesibilitatii sau ca produsele naftenice au sarit si ele peste limite, iar concentratia apei in metale grele – mangan, fier, cupru, crom, plumb, cadmiu si mercur – are deja valori ingrijoratoare, ori ca prezenta zincului intrece de zece ori standardele inseamna a-ti inmormanta propriul viitor. Numai cei ce nu stiu ce inseamna pesticidele le pot trata cu nepasare existenta – in cantitati deloc de neglijat in apele fluviului cu regim de curgere intermitenta. Despre ce viata mai poate fi vorba intr-un mediu cu un nivel coborat al oxigenului dizolvat si cu o crestere pronuntata a potentialului de toxicitate? stiu, probabil, doar cei care isi onoreaza prin promisiuni raspunsurile conferite de societate si de lege.
Paradisul e vecin cu infernul
Sprijinita parca in potcoava Dunarii Mici, padurea Starmina, intinsa pe mai bine de 200 hectare, dovedeste ca natura poate arata si altfel. Depinde insa de cine o are in custodie. De generatii si generatii, silvicultorii au protejat si conservat frumosul codru de foioase cu specii floristice termofile precum stejarul ori frasinul si in care, ca intr-un paradis, intalnesti Ruscus Aculeatus si Ficus Carica (smochinul), dar si cornul, ori ierbaceele Galium Molugo, Hieracium Pilosella sau Melica Altisima si Orchis Purpurea, protejate de lege. La poalele padurii, in insula Ostrovu Corbului, se-ntinde insa infernul. Cum gastele au salvat Capitoliul, s-ar putea ca alarma trasa de disparitia lebedelor sa grabeasca masurile de stopare a dezechilibrului ecologic de la Dunarea Mica, pentru ca urmasii nostri sa nu fie doar beneficiarii unei povesti cum ca „a fost odata”. Asa cum iti amintesc azi localnicii despre corbi.

Sursa: Romania Libera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here