Parc fotovoltaic la Tudor Vladimirescu
Lichidatorul judiciar al „Hidroelectrica” si-a anuntat intentia de a face aceasta investitie in valoare de zeci de milioane de euro * nu se stie concret cand vor incepe lucrarile de amenajare a acestui parc energetic, ce ar trebui sa livreze in sistemul national pana la 26 MW * deocamdata, Primaria Tudor Vladimirescu nu a aflat nimic oficial despre intentia „Hidroelectrica” * primarul Constantin Vasile declara, insa, ca ar fi foarte bucuros daca s-ar face o astfel de investitie in comunitatea sa

Desi se afla in insolventa, compania de stat „Hidroelectrica”, cel mai mare producator de energie din Romania, intentioneaza sa faca cateva investitii in parcuri eoliene sau fotovoltaice, pe teritoriul mai multor judete. Avocatul Remus Borza, seful firmei „Euro Insol”, administratorul judiciar al „Hidroelectrica”, a declarat recent pentru agentia „Mediafax” ca unul dintre parcurile fotovoltaice va fi amplasat pe raza comunei Tudor Vladimirescu, judetul Braila. Potrivit sursei citate, valoarea contractului pentru studiul de fezabilitate este estimata la 220.000 lei, fara TVA.

La Tudor Vladimirescu, localitate aflata la doar 15 kilometri de municipiul Braila, „Hidroelectrica” vrea sa dezvolte un parc fotovoltaic cu o putere instalata situata intre 19 MW si 26 MW. In mod normal, investitia intr-un singur megawatt instalat in panouri fotovoltaice se ridica la circa doua milioane de euro. Asta inseamna ca suma adusa de „Hidroelectrica” la Tudor Vladimirescu ar trebui sa se situeze in jurul valorii de 50 milioane de euro. Remus Borza a precizat, insa, ca pe raza acestei comune brailene compania detine deja atat terenurile necesare cat si liniile de inalta tensiune sau statiile de distributie si transformare, deci efortul investitional va fi mai mic din start.

Primarul din Tudor Vladimirescu, Constantin Vasile, ne-a declarat ca, deocamdata, nu stie nimic oficial despre intentiile „Hidroelectrica”. „Din cate cunosc eu, aceasta companie a cumparat, in ultimii ani, cam 70 de hectare de teren, pe solele 77 si 78 de langa satul Scortaru Vechi. Intelesesem ca vor sa planteze copaci acolo, sa faca impaduriri, nu stiam nimic despre panouri fotovoltaice. Daca este adevarat, o astfel de veste nu poate decat sa ne bucure”, ne-a declarat primarul Vasile. Acesta spera ca si „Hidroelectrica” sa se dovedeasca un investitor de bun augur pentru bugetul local, ca si compania franceza „Eolenvest”, care urmeaza sa ridice, tot pe raza comunei, intre satele Scortaru Vechi si Comaneasca, un parc de centrale eoliene. „De la francezi am primit la bugetul local 3,5 miliarde de lei vechi, reprezentand taxa pentru autorizatia de constructie. In plus, ei vor face parcul de eoliene pe actualul islaz comunal. Au concesionat 806 hectare, iar ca facilitate asumata prin contract le ofera localnicilor posibilitatea sa-si duca vitele la pascut printre centralele eoliene fara sa mai plateasca taxa de pasunat”, ne-a informat primarul Constantin Vasile. Acesta spune ca francezii vor incepe sa monteze „morile de vant” din primavara anului viitor. Parcul de centrale eoliene va fi situat langa canalul de irigatii de la Comaneasca, binecunoscut amatorilor de pescuit din Braila, care merg acolo in numar foarte mare pe tot parcursul sezonului cald.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here