Parc in loc de groapa de gunoi

20 Oct 2008 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email


Alatura-te comunitatii EcoSapiens

Autoritatile locale din comuna , lucreaza la acoperirea gropii de gunoi din apropierea sediului primariei. Pe terenul respectiv, edilii locali vor sa amenajeze un parc modern si o parcare.
parc

Terenul, in suprafata de peste 5.000 de metri patrati, este amplasat chiar in centrul comunei. “Am luat decizia sa acoperim aceasta groapa cu pamant. Am luat legatura cu cei de la Pirelli, intrucat stiam ca ne pot ajuta. Au fost de acord sa ne aduca pamantul, iar in prezent groapa este aproape acoperita”, a spus Jan Militaru, viceprimarul comunei Milcov. Edilul a adaugat ca, pana in decembrie, va fi gata si reteaua de canalizare ce traverseaza zona, iar de anul viitor se va putea vorbi si de investitia ce urmeaza sa fie facuta pe acest teren.
Alesii locali au aprobat deja amenajarea parcului si a parcarii pe suprafata de 5.600 de metri patrati rezultati dupa acoperirea gropii. Intrucat costurile investitiilor vor fi destul de mari, edilii s-au gandit sa solicite fonduri de la Uniunea Europeana pentru a duce la bun sfarsit planul.

Sursa: Gazeta de Sud


Pentru mai multe informatii despre gratuit, groapa de gunoi, milcov, olt, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol


Fara groapa de gunoi
16 Iul 2008

TIMIS. Ministerul Mediului a respins cererea Primariei Timisoara privind prelungirea termenului de functionare a gropii de gunoi de la Parta, care trebuie inchisa pe 31 decembrie. Astfel, autoritatile locale vor trebui sa gaseasca un loc de depozitare a gunoiului menajer… Citeste mai departe»



Scandal la groapa de gunoi
6 Aug 2008

groapa de gunoi Localnicii din satul Rohia au dat foc, luni seara, gropii de gunoi a orasului Targu Lapus, ca masura de protest fata de firmele care arunca gunoiul nu in incinta imprejmuita, ci pe drumul de acces catre terenurile localnicilor. Dupa ce… Citeste mai departe»

Dunarea, groapa de gunoi
28 Iul 2008

gunoaie dunare Este greu de crezut ca in tara noastra, de aproape doi ani membra UE exista langa centrul municipiului Drobeta Turnu Severin un loc in care atunci cand intri sa te simti ca in jungla. Nu este poveste, ci realitatea numita… Citeste mai departe»

Timisoara, fara groapa de gunoi
16 Iul 2008

Incepand de anul viitor, depozitul de deseuri al orasului nu va mai putea functiona la Parta Ministerul Mediului a interzis primariei din Timisoara sa amane cu sase luni inchiderea gropii de gunoi de la Parta-Sag. Autoritatile timisorene cauta solutii alternative… Citeste mai departe»

Incendiu la groapa de gunoi din Resita
18 Sep 2007

Flacarile au cuprins, luni seara, muntii de gunoi din municipiul Resita si, din cauza curentului de aer, focul risca sa se extinda si in padure. Nori grosi de fum s-au ridicat deasupra Resitei. Fumul inecacios a intrat si in casele… Citeste mai departe»

Groapa de gunoi, sub nasul autoritatilor
21 Mai 2008

Un camp din apropierea de Carcea s-a transformat ad-hoc in groapa de gunoi, iar primaria localitatii si Garda de Mediu, desi cunosc situatia, stau cu mainile in san. O familie din Carcea, care are in proprietate o vie la marginea… Citeste mai departe»

Nu vor groapa de gunoi langa case
23 Mar 2008

Scandal in comuna argeseana Baiculesti. Zeci de localnici din satul Tutana au protestat, dupa ce au aflat ca autoritatile locale vor sa construiasca o groapa de gunoi la doar 200 de metri de casele lor. Oamenii ii propun edilului sa… Citeste mai departe»

Lasa un comentariu
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet?
Alatura-te discutiilor de pe forum.

Stirile zilei Monsanto a intrat la Guvernare – Coalitia pentru Mediu ia pozitie fata de numirea lui Stelian Fuia ca Ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Agricultura ecologica Organisme modificate genetic Organizatii ecologice Protectia mediului

Monsanto a intrat la Guvernare - Coalitia pentru Mediu ia pozitie fata de numirea lui Stelian Fuia ca Ministru al Agriculturii si Dezvoltarii RuraleCoalitia pentru Mediu din Romania isi exprima profunda ingrijoare fata de recenta nominalizare a lui Stelian Fuia, pentru functia de ministru al agriculturii. Principalul motiv al ingrijorarilor se refera la indelungata sa cariera in cadrul companiei Monsanto, cel mai mare… Citeste mai departe»

Rezervatia Naturala Paraul Petea, Baile 1 Mai, singurul habitat acvatic termal din Romania, distrusa de hotii de apa geotermala
Biodiversitate Rezervatii naturale

Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea, Băile 1 Mai, singurul habitat acvatic termal din România, distrusă de hoţii de apă geotermalăNivelul si temperatura apei au scazut dramatic in lacul cu nuferi din Rezervatia Naturala Paraul Petea, Baile 1 Mai, singurul habitat acvatic termal din Romania, cauza fiind forajele ilegal facute pentru alimentarea cu apa geotermala a piscinelor apartinand vilelor si… Citeste mai departe»

O lamaie = Vitamina C, vitamina B, riboflavina, calciu, fosfor, magneziu, proteine si hidrati de carbon
Alimentatie Sanatate

Lamaia - Vitamina C, vitamina B, riboflavina, calciu, fosfor, magneziu, proteine si hidrati de carbonDintre toate citricele existente pe piata, lamaia este cea mai importanta sursa de substante nutritive, atat de necesare organismului, mai ales in aceasta perioada rece. Vitamina C, vitamina B, riboflavina, calciu, fosfor, magneziu, proteine si hidrati de carbon, toate acestea… Citeste mai departe»

Jeremy Rifkin sustine ca a treia revolutie industriala se bazeaza pe forme alternative de producere a energiei
Energie regenerabila

revolutie industrialaRevolutiile industriale ne-au schimbat din temelie modul de a trai. Economistul american Jeremy Rifkin sustine ca a treia revolutie industriala se bazeaza pe forme alternative de producere a energiei. El sustine ca nu este vorba acum de o criza a… Citeste mai departe»

Temperaturile scazute din ultima saptamana au schimbat total peisajele din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
Rezervatii naturale

Temperaturile scăzute din ultima săptămână au schimbat total peisajele din Rezervaţia Biosferei Delta DunăriiTemperaturile scazute din ultima saptamana au schimbat total peisajele din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, unde sute de mii de hectare s-au transformat intr-un imens patinoar natural Copaci de cristal, ce seamnana cu niste imense candelabre de gheata,plauri incremeniti ce seama… Citeste mai departe»

Magazinul Cosul Taranesc din Cluj se muta online si pe distributia la domiciliu
Evenimente ecologice Produse ecologice

Magazinul Coşul Ţărănesc din Cluj se muta online si pe distributia la domiciliuPrimul magazin de profil din oras, Cosul Verde, s-a inchis in urma cu o luna, iar unitatea Cooperativei Cosul Taranesc isi va inceta activitatea in aceste zile. Magazinul Cosul Taranesc va trage obloanele in aceasta saptamana / foto V.G. Proprietarii… Citeste mai departe»

602 controale efectuate anul trecut de inspectorii silvici suceveni in exploatarile forestiere
Fondul forestier

Controale soldate cu amenzi şi sesizări penale in judetul IasiAsa cum se arata intr-o informare a Inspectoratului de Regim Teritorial Silvic si Vanatoare (ITRSV) Suceava, in urma celor 602 de controale efectuate anul trecut de inspectorii silvici suceveni in exploatarile forestiere, au fost aplicate 126 de amenzi, in valoare… Citeste mai departe»